Premiul Asociației Culturale ”Renașterea Buzoiană” la Concursul de Creație literară pentru elevi ”Constantin Petcu”, ediția a XV-a, Buzău, mai 2014

ANTONESCU ANDREEA

Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Buzău

 

 

SUFLET DE HÂRTIE

Ai fost cuvant, din cuvant ai devenit propozitie, din propozitie pagina, iar din pagini o intreaga carte. Eu te-am format, te-am modelat, cu minutiozitatea unui sculptor, unui artist nebun, te-am transformat in literatura, iubito. Esti intru-totul creatia mea, datorita mie stralucesti, esti visul meu transpus pe coala alba de hartie. Ai corpul conturat de litere cu cerneala albastra, cu forme bine definite, esti doar a mea. In ochii tai se oglindeste o poveste incredibila, pe corpul tau sunt scrise istorisirile unei intregi vieti, in inima ta sunt zidite toate gandurile mele, un poet desavarsit. Si totusi, te-am parasit, te-am dat lumii intregi, am lasat oamenii sa aibe parti din tine, sa-ti stie secretele, te-am tradat, draga mea. Ti-am promis ca vei fi doar a mea, ca vom fi doar noi doi pentru o eternitate, precum dragostea din tine, precum randurile asternute pe bucata de hartie. Era o dragoste ce te imbata cu parfumul si aburii ei, era tot ce tu iti doreai, dar eu nu te-am putut pastra. Te-am lasat pe rafturile bibliotecilor, singura, pe mesele altor iubitori de literatura, pierduta. Iarta-ma iubito.

Dar tu te-ai intors, esti iar a mea, cum ar fi trebuit sa fi dintotdeauna.Te recitesc cu aceiasi dorinta si pasiune cu care te-am scris pentru prima oara. M-ai regasit. Te simt din nou, parfumul tau imi invadeaza narile, ma ameteste. Cum te-am putut lasa in voia lumii? Locul tau e aici, in bratele mele, protejata, in siguranta. Imi implu paharul cu vin si continui sa te privesc, nu m-as satura niciodata de privelistea din fata mea, erai un ideal, o perfectiune, un absolut. Desi lichidul sangeriu imi incetoseaza vederea, tu esti la fel de clara, ca o adevarata zeita a mintii si gandurilor mele. Timpul parca a inghetat, o vraja, un blestem, ce esti tu, iubito? Esti mirajul unei povesti frumoase, a unei furtuni ce este prevestita de razele soarelui, esti oaza din desert, esti minunea mea. Opera unei minti pierdute, bolnave, a unei imaginatii ce depaseste barierele unui om normal, esti dimensiunea mea ireala. Florile te idolatrizeaza, Soarele te venereaza, iar stelele te admira.

Iti aud gandurile de parca ar fi ale mele, stiu ca iti e teama de necunoscut, stiu ca ti-am rupt inima de atatea ori incat iti e greu sa ma ierti, dar la fel de greu iti este sa ma uiti, sa pleci definifiv din lumea mea, a acestui om care te-a ranit atat de tare. Vrei sa te legi de trecut, sa imi reprosezi durerea pe care ai suferit-o in tot acest timp fara mine, cum stateai singura, parasita, ranita, doar cu speranta ca te voi gasi. Dar taci, de ce taci iubito? Raspunsul tau vine imediat, pentru ca ma iubesti. Pentru ca esti gata sa iei asupra ta toata vina, doar ca sa ma stii fericit. Ti-am spus de multe ori ca si eu la randul meu te iubesc, te idolatrizez,dar tu esti chinuita de modul meu nefericit de a iubi. Sunt seri in care nu dormi, in care stai si astepti sa ma trezesc eu, in care stai in fata oglinzii si plangi, iti privesti picaturile ce se amesteca cu cerneala, spargandu-se pe obrazul tau alb, fin. Esti la fel de frumoasa si cand plangi, tremuri, suspini, iar toata dezamagirea din ochii tai imi frange inima. Dar tu ma alini cu mangaieri dulci, cu vorbe calde, esti totul pentru mine.

Intreg nucleul tau e viu. O sa pleci din nou, iar eu am sa te las. N-as putea fi niciodata egoist cu tine, draga mea. Imi hranesc inima prin intermediul tau, ea bate doar pentru ca tu existi. Stiu ca ma vei regasi, pierdut pe strazile orasului, luminat de un felinar. In aceiasi blugi prespalati si camasa albastra descheiata, lasand la vedere un tricou vechi. Am sa te astept. Nu-ti fie frica, destinul tau e unul maret. Meriti sa lasi lumea sa te cunoasca, sa te descopere, ca pe o piesa unica. Nu voi renunta nicidoata la tine, cum as putea supravietui fara zambetul si frumusetea ta? Ma strangi puternic de mana, ma rogi sa nu te parasesc, imi spui ca ma iubesti, ca esti doar a mea. Las paharul gol pe birou si te cuprind in brate, esti atat de firava, precum o papusa din portelan. Lacrimile tale sunt absorbite de materialul tricoului meu si ma strangi atat de puternic in brate, incat nu-mi vine sa cred cata forta exista intr-un trup atat de fragil.

Iti aranjezi rochia rosie, stransa atent pe liniile soldurilor pana deasupra genunchilor, iti asterni suav un strat de ruj in aceeasi nuanta sangerie si imi zambesti in oglinda. Parfumul tau invadase camera, imi va fi dor de el, imi va fi dor de nuantele de citrice si lemn ce se regaseau in el, ce te defineau atat de bine. Erai acida si calma in acelasi timp, erai femeia mea perfecta. In sufletul tau era ascunsa intreaga mea existenta. Pantofii tai cu toc lovesc marmura in drumul tau spre mine, ultima imbratisare, ultimul sarut, ultima atingere. Cum sa te las iar sa pleci iubito? M-am indragostit de tine ca un adolescent nebun si am aplificat acest sentiment pana ce am ajuns dependent de tine. Cum pot elibera o parte din mine? Asta erai, jumatatea mea, te conturasem ca o bucata din inima mea. Iti aud glasul ce imi da siguranta ca totul va fi bine, buzele tale formeaza cel mai perfect „Te iubesc”si „Imi va fi dor de tine”. Imi spui ca vei fi mereu acolo, imi vei calauzi pasii, ma vei ghida catre calea dreapta si atunci cand ne vom revedea, vei fi neschimbata.

E timpul sa-ti iei zborul, iubito. Sa lasi vantul sa te ghideze, sa te poarte peste tot lume aceasta ce te va atrage in vraja ei. Stiu, iti va fi greu, iti va fi dor de mine, dar asta e menirea ta, pentru asta te-am construit. Iti sterg picaturile de durere de pe obraz si iti aranjez suvitele rebele din parul incredibil de carliontat de culoarea caramelului. Imi zambesti, printre perdeaua de gene ude si obraji rosii, buzele tale formeaza cel mai frumos zambet vazut vreodata. N-am sa ma iert ca te-am lasat sa pleci, ma alin doar cu gandul ca o sa fii din nou a mea, candva. Ai fost a mea, apoi te-am pierdut si regasit, doar ca sa te las din nou sa ma parasesti. Te voi iubi intotdeauna, atata timp cat tu vei exista, chiar si atunci cand vei uita sa te mai intorci, eu fiind tot aici, asteptandu-te. Nu te uita inapoi, e deja prea tarziu, ridica capul din pamant si tinteste cu privirea viitorul. Sunt invidios pe toti cei care te vor avea, cei ce iti vor atinge paginile sufletului. Insa viata mea e prea scurta, iar tu esti mult prea valoroasa pentru a fi meschin, n-am sa te pot tine niciodata ascunsa de privirile oamenilor, tinuta intr-o colivie. Ai fost intotdeauna libera, aripile tale au atins culmile lumii si totodata s-au lovit de asfaltul rigid, insa tu nu te-ai lasat infranta, ai sperat mereu si pentru asta te admir iubito.

Picaturile de ploaie se preling pe geamul mic din birou. Iti astepti taxiul, tinandu-ti lacrimile in frau cu un servetel deja negru de rimel. Eu te privesc din fotoliu, durerea ma sufoca dar totusi parfumul tau imi mai ofera oxigen pentru a supravietuii. Oare unde va ajunge iubirea noastra? Se va sfarsi acum, aici? Iti inchei nasturii de la paltonul gri din stofa si apesi fara vlaga pe clanta aurie a usii. Imi vad iubita plecand, vad cum usa se inchide in spatele ei, cum incet, incet, parfumul ei paraseste incaperea, vocea ei dispare din timpanele mele, iar frumusetea ei se sterge de pe retina mea. Aud taxiul cum porneste dar nu ma pot ridica sa il vad cand pleaca. Raman lipit de spatarul fotoliului, cu corpul imobilizat, lasandu-mi mintea libera sa se obisnuiasca fara tine. Rana e mult prea adanca pentru a se mai cicatriza vreodata. Ar trebui sa fiu fericit, creatia mea va demostra lumii intregi geniul ascuns intre acesti patru pereti, dar totodata am lasat sa plece marea mea iubire. Sunt oare un om demn de mila? Zaresc in coltul camerei o bucata de hartie mototolita si incerc sa-mi pun corpul in miscare, cu speranta ca este de la ea. Era semnul ei de carte, mazgalit cu un pix rosu intr-un colt „Adio, dar raman cu tine!”. Citesc cuvintele de zeci de ori pentru a le putea memora si intelege cu adevarat. Mi-ai promis eternitatea, iar prin aceste cuvinte iti indeplinesti angajamentul. Noi vom fi mereu impreuna, chiar daca nu stim unde ne aflam, eu sunt aici, tu esti departe, in lume. Eu mi-am trait viata, acum e randul tau sa o descoperi, sa te bucuri de ea, de sccesul pe care-l meriti. E timpul sa-mi iau si eu adio de la tine iubito, sa te mentin vie doar in sufletul si mintea mea, ca un motor ce-mi ofera energie sa traiesc. Sa-mi iau adio de la zilele cu tine, de la imbratisarile ametitoare, de la saruturile tandre si de la intregul tau corp patat de cerneala albastra. Sa-ti uit zambetul perfect, parfumul, parul carliontat, gesturile si mimica, felul in care vorbesti si cum ma intelegeai de fiecare data. Sa-mi continui existenta pe acest pamant fara tine, ca un simplu muritor de rand, care totusi, s-a indragostit candva, de o fiinta uimitoare. Tu pentru mine ai fost mai mult decat o opera, o creatie, ai fost o dragoste oarba, neconvetionala, rupta de barierele spatiului si timpului. Cu tine de mana m-as fi aruncat in abis, fara teama, fara resentimente. Ploaia devine torentiala, pana si ingerilor le e dor de tine iubito. Ce va fi viata mea fara tine? O intrebare la care deja stiu raspunsul. Va fi un desert pustiu, distrus de razele soarelui, infertil, unde totul moare. O padure distrusa de defrisari, goala, fara plante gata sa ofere oxigen planetei. Un univers fara stele, fara Soare, fara Luna, fara galaxii, vid.

Iubirea noastra ne-a distrus, ne-a machinat pe interior, iar pentru asta eu sunt singurul vinovat. As fi vrut sa fiu un mentor, sa iti croiesc un drum pavat cu fericire, insa eu m-am pierdut, m-ai facut sa-mi uit gandurile si intentiile, m-ai facut sclavul iubirii tale. Si priveste-ma draga mea, cum iubirea ma chinuie, ma mistuie in flacarile ei, culminand in sufletul meu cu dorul ucigator. Dorintele mele, visele mele, toate erau puse in tine, tu insemnai totul, iar eu acum, nu mai am nimic. Nu te-as putea inlocui vreodata, nu voi mai simti o astfel de iubire niciodata. Iti jur iubito, ca o sa raman aici, in acest mic birou uitat de timp, pe acest fotoliu din piele maro, alaturi de un pahar de vin, scotand mici cercuri de fum din trabucul cu aroma de ciocolata, asteptandu-te pe tine. Uite-ma, pentru ultima oara iti jur iubire, iti jur viata vesnica, imi blestem existenta legata de imaginea ta, de corpul si privirea ta, de un tine etern. O sa zabovesc pe acest pamant, pana cand o sa iti croiesti drum inapoi in bratele mele, iar daca nu o vei mai face, imi doresc sa fii fericita, iubito.

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s