Ion Roşioru – poeme

rosioru

 

Vin

Coboară luna stacojie spre stânga jariştei pustii:
Poemu-acesta-i o dovadă că-s înglodat în insomnii.

Dedat zădărniciei pândei să văd comori arzând pe grui,
Ascult la radio-ul negru romanţe blonde cu pistrui.

Psalmodiind cu nonşalanţă Preludiul în Re bemol,
Ţin tot mai vaga evidenţă a nucilor ce cad în gol.

Cu ochi măriţi de spaima mută că nu se sare din destin,
Privesc spre zarea dinspre tine şi-mi torn din olul lunii vin!

Jind

Neîndoielnic, disperarea îşi are spectrul ei astral:
Îl traversez cum într-o lotcă de ceară fluviul letal!

E-n primul rând un gol de tine şi nu oricare, ci total:
Alerg în noapte spre niciunde şi-i cad potcoavele la cal!

În vis, de-a curmezişul căii, văd un castel medieval
În care Zburătorii lumii-şi valsează Zânele la bal!

Scrutez nălucile albastre ca-n jocul lor să te surprind,
Dar nu te văd, îmi fluier calul şi plec nemântuit de jind!

Mit

E doar Răpciune şi frunzişul e tot mai galben şi mai rar:
În suflet simt un gol de tine precum de toamnă în pahar!

Până mai ieri albastru, cerul s-a profilat pe lăcrimat:
Mă tot trezesc la ora zero în centrul căruia mă zbat!

O vreme am ştiut strategic din nenoroc să mă disloc:
Mă strecura prin el complice cavalul scorojit de soc!

Acum nădejdea-i inutilă şi timpu-n ceas a-ncremenit:
Ne mână fără milă soarta spre cel mai de pe urmă mit!

Ceas

A dat azi noapte prima brumă şi cad gutuile-n delir:
Aştept să-mi cânţi la orga mării, aştepţi să redevin clavir!

Un cal a fost la vechea moară uitat legat de sicomor:
Eşti bruma ce devine abur, sunt roua ce devine nor!

Poştaşul şi-a făcut şaretă cu roate moi de cauciuc:
Nicio scrisoare nu-mi soseşte, aştept pe uliţă năuc!

Paiaţei viei devastate îi râd toţi graurii în nas:
Destinu-şi bate joc de mine, aştept în gara fără ceas!

Far

De-a latul cerului cocorii trag noaptea dorului spre sud:
M-aştepţi pe ţărm la Eforie, te-aştept în gară la Adjud!

Singurătatea fără margini îmi scoate somnul la mezat:
Să nu-ţi mai pot trimite vise, să nu mă cerţi că te-am visat!

În bătătura morii noastre s-apară Carul Mare plin:
Să nu mai pleci de lângă mine, să-ţi fiu poetul euxin!

Să-i prelungim zăbava verii târzii dincolo de Brumar:
Să fii norocul sorţii mele, să-ţi fiu barcazul temerar!

Foc

Ştiind că-mi vei aduce iarăşi poeme noi în orice zi,
Te-aştept cum micul Proust pe frunte sărutul Tantei Léonie.

Ştiind că mi-a fost scris să aflu o dragoste cum alta nu-i,
Te-aştept cum Blaga, la Viena, îşi aştepta aleasa lui.

Ştiind c-o să-mi descânţi de moarte cu rouă din potir de mac,
Te-aştept cum şi-aştepta rusoaica în toiul nopţii Ragaiac.

Ştiind că doar o dată-n soartă mi-i dat un astfel de noroc,
Te-aştept cum întru mistuire celestă semnul meu de foc!

Geam

În noaptea-naltă, plină, imensă şi bogată,
La geamuri stropii ploii au început să-mi bată.

E ora trei şi-mi place să cred că printre ei
S-a reîntors şi roua iscată-n ochii mei.

Mai sunt, cu siguranţă, şi cei săraţi cu care
Te-a împroşcat, geloasă, neobosita mare.

Mă sfredeleşte gândul să fiu un strop să am
O nesperată şansă să-ţi bat cu mine-n geam!

Cert

Miroase-ameţitor grădina a busuioc încins şi-a vis:
Îmi dă fantastice târcoale poemul niciodată scris!

O catedrală de mireasmă e-n noapte brudnicul gutui:
Regret că nu mai am o viaţă s-o zăbovesc în preajma lui!

Se veşniceşte duhul verii în zeci de steble de mărar:
Ar fi un sacrilegiu dacă aş aţipi un ceas măcar!

Din pivniţă vin semne certe că mustul s-a oprit din fiert:
Îmi umplu amfora albastră şi ies cu moartea să mă cert!

Tu

Din dou’ ş’ patru dorm o oră şi pe traseul ei tresar
Măcar o dată ca scânteia abia scăpată din amnar.

Îmi vin cu gelozie-n minte cei doi feciori de împărat:
Puşi strajă merelor de aur, pe ambii somnul i-a furat.

În restul orelor rămase mă simt extrem de vinovat:
De ce am aţipit o oră când soarta-n grijă mi te-a dat?

Celor ce zic să merg să-mi caut de sănătate le spun: nu!
Cum să-i spun doctorului oare că mă usuc de golul tu?

Stâng

-De ce oftau aseară nucii, superbă doamnă, poţi să-mi spui?
-Probabil că de Ziua Crucii se vor simţi ai nimănui!

-De ce s-a stins la jumătate aseară clopotul la schit?
-Probabil că bătrânul schivnic cu moartea lui s-a contopit!

-De ce la miezul nopţii noastre ne-a colindat o cucuvea?
-Probabil să ne-aducă-aminte că viaţa n-o să ne mai vrea!

-De ce sub talpa casei şerpii totemici se retrag şi plâng?
-Probabil că de ciudă fiindcă ne-au hărăzit destinul stâng!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s