IOAN VASIU, UN SENTIMENTAL RAFINAT

IOAN VASIU

Ioan Vasiu (portret)

Curriculum vitae

 

 

Ioan Vasiu s-a născut la data de 4 ianuarie 1949, în comuna Periam din judeţul Timiş, fiind al treilea copil al familiei Victor şi Valeria Vasiu.

Şcoala generală şi liceul le-a urmat şi absolvit în comuna natală şi din acea perioadă datează şi primele încercări literare , unele dintre poeziile sale fiind adeseori afişate la gazeta de perete a instituţiei de învăţământ sau recitate la serbările organizate de şcoală. Pentru că nu a reuşit la examenul de admitere la Facultatea de Filologie din Baia Mare, în vara anului 1967, când a terminat liceul, a fost încorporat în armată, în luna februarie a anului 1968. Stagiul militar l-a satisfăcut la Oradea şi Cluj, trecând în rezervă în vara anului 1969. Ca militar în termen, a avut marea bucurie de a-şi vedea prima poezie tipărită într-o publicaţie. Poezia purta titlul simplu „Pace” , fiind publicată în paginile ziaruluieditat de Ministerul Apărării Naţionale, de atunci.

După armată, s-a angajat ca bibliotecar în cea mai vestică localitate a ţării, comuna Beba Veche, şi timp de trei ani şi-a continuat studiile, la fără frecvenţă, reuşind să se specializeze în biblioteconomie şi dialectologie, la Timişoara şi Braşov. În paralel a început să colaboreze la mai multe publicaţii din ţară, după ce a debutat în paginile revistei literare Orizont din Timişoara, în noiembrie 1970. Poeziile, reportajele şi însemnările sale au văzut lumina tiparului în revistele România Literară, Flacăra, Luceafărul, Tribuna (Cluj-Napoca), Vatra (Târgu-Mureş), Orizont (Timişoara), Transilvania (Sibiu), Argeş (Piteşti), Familia (Oradea), Contemporanul, Opinii culturale şi Ritmuri hunedorene (Deva), Confluenţe (Oraviţa), Reflex (Reşiţa), LitArt (Târgu-Mureş), dar şi în paginile unor ziare precum Scânteia, Scânteia tineretului, Drapelul roşu (Timişoara), Zori noi (Petroşani), Flamura (Reşiţa), Târnava (Târgu-Mureş), Cuvântul liber (Deva), Călăuza (Deva), Lugojul (Lugoj), Informaţia Orăştiei şi Palia Expres (Orăştie) şi altele. O bună şi fructuoasă colaborare a avut şi cu Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului (SLAST) condus de Ion Cristoiu. Între anii 1983-1985 a participat la trei turnee de documentare ale Cenaclului „Confluenţe” la Galaţi, Miercurea Ciuc şi Iaşi, cenaclu ce funcţiona pentru tinerii scriitori, pe lângă SLAST.

Atât înainte de 1989, cât şi după 1990, Ioan Vasiu a absolvit mai multe cursuri de jurnalistică şi a obţinut importante premii la prestigioase concursuri literare de poezie şi reportaj, organizate la Sebeş, Timişoara, Deva, Piatra-Neamţ, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu-Mureş şi Sighetu-Marmaţiei.

Debutul editorial s-a produs în anul 1973, când un grupaj de poeme semnate de Ioan Vasiu a fost inclus în Caietul de poezie al Editurii Eminescu, tipărit în urma celui dintâi concurs de debut organizat de binecunoscuta editură din Bucureşti.

Alte lucrări publicate: „Câmpiile de germinare”, versuri, Editura Litera Bucureşti, 1984; „Vis cu ochii deschişi”, versuri pentru copii, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1988; „Refluxul iubirii”, versuri, Editura P.C.Graf, Deva, 1994; „Bolnav de poezie”, 2012, versuri, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, „Aruncând cu pietre după vânt”, 2012, versuri, Editura Emma, Orăştie, „Caligrafii sentimentale”, însemnări şi reportaje, Editura Emma, Orăştie, 2013.  De asemenea a apărut în volumele colective „Planeta cărbunelui”, reportaje, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984 (în colaborare); „Călătorie spre izvoare”, antologie de reportaje, Editura Eminescu, Bucureşti, 1986 (în colaborare); „Flori pentru mama”, antologie de poezii închinate mamei, Editura Emia, Deva, 1997 (în colaborare).

Ioan Vasiu este prezent cu date biografice şi referiri la creaţia sa literară în paginile unor dicţionare tipărite în ultimii ani, printre care: „500 debuturi literare” – istoria debutului şcolar al scriitorilor români (1820-1980), Tudor Opriş, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1991; „Mic dicţionar al literaturii pentru copii”, Graţian Ordean, Editura Sigma Plus, Deva, 1998; „Personalităţi hunedorene”, Maria Razba, Biblioteca Judeţeană Hunedoara, Deva, 2000; „Orăştie – Enciclopedie”, Petru Baciu, Editura Corvin, Deva, 2001 şi „Radio Timişoara – o istorie vorbită”, Corneliu Faur, Editura Artpress, Timişoara, 2005; „Personalităţi române şi faptele lor 1950-2000”, Constantin Dârţu, Editura StudIS, Iaşi, 2011.

Începând cu toamna anului 1990 şi până în anul 2008 a fost corespondent pentru judeţul Hunedoara la Radio Timişoara, unde aproape zilnic a transmis  relatări despre evenimentele, întâmplările şi faptele oamenilor din perimetrul hunedorean. Timp de doi ani, între 1994-1996 a fost şi redactor în cadrul Studioului de Televiziune 3TV Deva, unde a realizat emisiunea interactivă, de mare interes, având ca generic „Invitaţii Orăştiei”. Din luna martie 1993 şi până în aprilie 1996, Ioan Vasiu a fost redactor şef al publicaţiei, cu apariţie lunară „Informaţia Orăştiei”. Din noiembrie 1996 şi până în prezent este redactor şef al săptămânalului „Palia Expres”, care deţine la ora actuală recordul de a fi cea mai longevivă publicaţie din judeţul Hunedoara. Unele dintre poeziile sale au fost puse pe note de compozitorii George Grigoriu, Laurenţiu Profeta, Ioan Popa şi Ion Nicorescu.

Împreună cu Marcel Haţegan, mai tânărul său coleg de redacţie, Ioan Vasiu a încercat să grupeze în jurul publicaţiei pe care o conduce pe cei mai talentaţi creatori de literatură din „oraşul Paliei”. Aşa s-au pus bazele Cenaclului Palia Expres, un adevărat laborator de creaţie.

O altă implicare în viaţa spirituală a localităţii care l-a „adoptat” şi la care ţine atât de mult, a avut loc în primăvara anului 1996, când Ioan Vasiu a obţinut licenţa şi a pus bazele primului studiou de radio privat din Orăştie – Radio COLOR – al cărui prim director a fost şi care emite şi astăzi pe frecvenţa de 90,3 Mhz – FM.

 

 

 

 

Despre poetul, jurnalistul și scriitorul Ioan Vasiu auzisem și cam atât. În ultimele decenii s-a ales praful până și de obișnuita solidaritate dintre scriitori, fiecare văzându-și de propriul său egoism, de propria sa „celebritate”. Mulți dintre noi au propria lor experiență în această privință. Important este să nu ne dezamăgim pe noi înșine. Totuși, din când în când, în situații speciale, întâmplătoare chiar, nu ne putem reține bucuria descoperirii unor spirite pe gustul și măsura înțelegerii noastre obișnuite. Drept pentru care, am plăcerea să pun covorul roșu la intrarea în ”Cartelul Metaforelor”, pentru un oaspete deosebit, un sentimental rafinat: poetul ION VASIU. Lectură plăcută tuturor!

Marin Ifrim

Să ştii…

să ştii iubita mea că te anunţ
când voi intra în visul tău desculţ

să ştii că-ntr-un poem o să te strig
când de singurătate-mi este frig

să ştii iubita mea că o să plâng
într-un amurg sălbatic şi nătâng

să ştii că-ntr-un târziu o să te rog
îngenuncheat precum un inorog

să ştii că într-un vers vreau să m-ascund
cum mă ascund sub sânul tău rotund…

Dragoste

când voi muri va ninge cu petale
de trandafiri peste iubirea mea
şi va ploua cu lacrimile tale
peste ţărâna umedă şi grea

eu voi păşi pe un covor de stele
tu vei rămâne-n urmă tot mai tristă
şi mă voi pierde-n nopţile rebele
cum dorul se ascunde-ntr-o batistă

când voi muri va bate-n catedrală
un clopot spânzurat de-o amintire
şi va rămâne casa noastră goală
ca un poem de dragoste subţire…

Curcubeu

atâţia nori
dansând
în jurul
meu
şi tu
râzând
precum un
curcubeu…

Singur

singur
într-o gară
tristă
ca un
ceferist
manevrant
fluturând
o batistă…

Tăcere

atâta tăcere
încât
pe bolta
înstelată
se aud
îngerii
furându-şi
unii altora
câte un
sărut…

Prin noaptea beată

aleargă fluturii prin noaptea mută
când stelele cu luna se sărută

aleargă insomniile prin oase
şi curg încet poemele frumoase

aleargă supărarea despletită
şi se ascunde-n scorburi de răchită

aleargă totu-n jurul meu deodată
când cântă greierii prin noaptea beată…

Sfat părintesc
-copiilor mei-

când numele-mi va fi
doar amintire
când peste poezia mea
vor creşte flori
această carte
răsfoiţi-o uneori
lăsând ca visul meu
prin voi
să mai respire…

Cu tine-n gând

m-am răsfăţat cu tine-n gând o noapte
m-am tulburat cu tine-n gând o zi
aveai pe buze iz de pere coapte
şi în priviri nori reci şi cenuşii

m-am bucurat cu tine-n gând o vară
m-am întristat cu tine-n gând un an
ascunsă într-un stup cu miere-amară
tu mă chemai cu râsu-ţi diafan

La Orăştie

undeva pe deal la Orăştie
viaţa curge ca o poezie

undeva pe străzi la Orăştie
vântul amintiri mai adie

undeva prin munţi la Orăştie
îngerii ne cheamă şi ne-mbie

undeva sub pod la Orăştie
se ascunde toamna cea zglobie

undeva în gară-n Orăştie
trenul că zapadă întârzie…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s