Ion Roşioru

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Bis

A trebuit să vină ploaia şi să adorm pe fondul ei
Ca pe parcursu-a două ore să te perinzi prin ochii mei.

A trebuit să vină ploaia ca-n somn de plumb să mă cobor
Ca tu să-ntruchipezi duioasă reflexul ultimului dor.

A trebuit să vină ploaia să mă cufund în somnul greu
În care tu ca o silfidă să urci dansând pe curcubeu.

A trebuit să vină ploaia să fiu din nou cu tine-n vis
Încât trezit să-i strig şi ploii şi somnului un straşnic: bis!

Crin

Azi m-am trezit târziu. Mă-ncearcă un pui de febră clandestin:
Vecinul beat îşi bate nucul. Vecinul treaz îmi cere vin!

Nu-i strop de apă pe conductă. Ridic capacul la cămin:
Tu eşti o lacrimă de cedru. Eu sunt o stepă de pelin!

Greblez aleea către poartă. Calea poştaşului i-o ţin:
Îmi vei trimite-o nouă carte. De tine sufletul mi-e plin!

O carte este şi-o fiestă şi-o gară nouă în destin:
O să descinzi aurorală. O să-ţi întind regalul crin!

De-ai şti cât de Sahară mi-i

Livada-i rece, răvăşită şi-i, ca şi mine, devastată:
Nici mort nu mi-am dorit să-mi fie iubirea fostă vreodată.

Ea nu mai are nuci să plângă, nici piersici moi şi nici gutui:
Nu pot să cred că o iubire imensă dintr-odată nu-i!

Nutream în forul intim teama că-mi bate-n soartă un blestem:
N-o să-i deschid şi n-o să-mi preget pe tine încă să te chem!

Pe-aleea proaspăt măturată cad frunze tot mai arămii:
De-ai şti ce iarnă port în suflet, de-ai şti cât de Sahară mi-i!

26.09.2013

Ghem

Sparg nuci şi-aşez pe masă-afară un ol cu vinul rubiniu:
Mi-e somn de tine, adorato, mi-e dor celest şi mi-e târziu!

Privesc neîncetat spre poarta pe care tot mai sper s-apari
Cu pas felin ca de himeră, cu jar căprui în ochii mari!

Să-ţi ies în faţă dintr-odată cu toată foamea unui corb,
Să te cuprind febril în braţe, într-un sărut să te absorb!

Ştii bine doar că-n labirintul fiinţei care sunt te chem
Ca veşnic firul ariadnic să-l laşi înfăşurat pe ghem!

Cânt

Râvnind cu-atât nesaţ preaplinul era firesc să dau de gol,
Să nu mai nimeresc ieşirea din labirintul cheii sol!

Am vrut să zbor fără de aripi şi-acum ca şerpii mă strecor
Sub tălpi de case părăsite să mă usuc de-atâta dor!

Precum un flutur kamikaze spre lampa ta m-am avântat
Şi-acum îmi ispăşesc blestemul şi prăbuşirea în păcat!

M-am vrut deopotrivă apă şi foc şi aer şi pământ
Şi nu-s acum decât tăcerea urmând teribilului cânt!

Blog

E-o seară molcomă de toamnă. Am pus în sobă doi butuci.
Vecinului îi fată iapa. Amanta popii sparge nuci.

Nu se clinteşte nicio frunză. Stau pe terasă şi visez.
Primarul îşi mărită fata. Vecina poartă rochii fraise.

Gutuii-şi înteţesc mireasma. Ulciorul geme ochi de vin.
Începe greierul să cânte. Ce-ar fi isonul să i-l ţin?

Se iscă noaptea sub livadă. Doi licurici clipesc în stog.
Ai devenit capricioasă. Mi-e teamă să-ţi mai scriu pe blog!

Mut

M-am străduit o karmă-ntreagă să intru-n graţiile tale
Şi încă, lup răznit de haită, îţi dau totemice târcoale!

Exclusă este orice şansă chiar dacă-am fost la niciun pas
De tine care-ntotdeauna m-ai provocat şi m-ai rămas!

Dacă prin fluviul de ceară te-ai avântat înot mereu,
Să pot şi eu s-ajung la tine mi-ai arătat un curcubeu!

Zadarnic îţi adulmec urma prin visu-n care te-am pierdut
Când trece luna peste stepa în care-nvăţ să urlu mut!

Nu va mai fi deloc Slănic

Trăiesc de două luni intense pe malul unui râu cu toane:
Îl trec când dintr-o piatră-n alta, când doar pe puntea cu odgoane!

Din când în când la munte plouă ori se dă drumul la baraj:
Prefer atunci să fiu departe de prundul prins sub baleiaj!

Când seceta-i îndelungată, din râu rămâne doar un fir:
Îl sar desculţ, tentat de gândul să-l iau acasă-ntr-un potir!

Recurs fac la Corespondenţe baudelaireene şi îmi zic:
Slănicul, căci de el e vorba, nu va va mai fi deloc Slănic!

Ger

O lume stranie se iscă sub pleoapa ochiului închis:
Până la mine-s şerpi şi jnepeni, până la tine dor şi vis!

La hanul fostelor iluzii nu mă aştepţi şi nici n-ajung:
Până la tine-i curcubeul, până la mine drumu-i lung!

Îţi ies fântânile în cale, păduri de cruci îmi cresc în jur:
Până la mine ceru-i vânăt, până la tine-i doar azur!

Livada-n floare te răsfaţă, eu uit înfrigurat să sper:
Până la tine-i primăvară, până la mine-i numai ger!

Sărut

Ne vom fi bălăcit, iubito, într-una şi aceeaşi gârlă
Ce-şi va fi etalat în soare verzuii solzi ca de şopârlă!

Eu – un ştrengar mai în amonte, tu – o zvârlugă în aval,
Ne vom fi bucurat de lipsa de griji temeinic şi total!

Au trecut lustri-n şir ca timpul să răbufnească iar din ceas,
Chit că de mult bătrâna gârlă din matca-i se va fi retras!

Azi gârla-i doar o amintire şi-n ea de ne-am fi cunoscut,
Ne-ar fi-nlesnit, mai mult ca sigur, întâiul inocent sărut!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s