MARIN IFRIM ÎN DIALOG CU ELENA RADU

ELENA RADU, FOTO

ELENA RADU, n. 22 martie 1965, com.Pietroasele, jud.Buzău

            Absolvent al Facultătii de Drept, Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Cetăţean de onoare al oraşului Buzău, (inspector ANAF)

Activitate literară:

Debut editorial în 1994, cu romanul Pamântul silniciei – Editura Porto-Franco Galați.

Au urmat: Dulcea cântare a paradisului (1996, proză) Editura Porto-Franco, Porţi spre eternitate (1997,proză), Umbre din Acropole (1998,proză,), Drumul vulpii (2000, proză) Editura Alpha Mdn Buzau, Despărţirea de amurguri, (poezie) Ed. Cronica Iaşi.

Din 2000, membru al Asociației Scriitorilor Profesionişti din București.

Urmează : Impresie de fericire (2002,poezie), Anotimpul secret,(proză) Ed.Alpha Mdn, desemnată cea mai bună carte a anului 2003 si premiată de ”Renasterea culturală” buzoiană.

Alte titluri: Ultimul trigon, (proză), ed. Evenimentul Românesc Group, Azi, vom trece Rubiconul,(proză) Ed. Rafet Rm.Sărat, Fiul din copcă,(proză) ed.Rafet, Rm.Sărat, 2009, Fiii Gândului, Ed.Rafet,(eseuri) 2011, Poeme pentru acces provizoriu, Ed.Rafet, 2012, …şi Tatăl, Ed.Rafet, 2013

Volumele: ”Drumul vulpii”, ”Azi, vom trece Rubiconul”, ”Anotimpul secret”, ”Fiul din copcă” şi ”Fiii Gândului” se află şi pe CorectBooks.

Diplomă de excelenţă – Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură din România-Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău

Diplomă de excelenţă – Fundaţia pentru copii Sfântul Sava de la Buzău

Diplomă pentru excelență în cultură – Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Buzău

Diplomă de merit – Asociaţia Culturală Renaşterea Buzoiană

Diplomă de onoare – Fundaţia Academică Vasile Voiculescu

Diplomă – A servi mai presus de tine însuţi – Rotary Club Buzău

Premiul C.C.Datculescu,Festivalul Internaţional de creaţie literară TITEL CONSTANTINESCU, Rm.Sărat pentru volumul de eseuri ”… şi Tatăl”

Premiul II – Festivalul de creaţie literară şi interpretare ”Cuvinte Potrivite”, pentru volumul Poeme pentru acces provizoriu

Stimată doamnă Elena Radu, sunteţi prima buzoiancă primită, cu ani în urmă, în Uniunea Scriitorilor din România ? Cum v-a marcat acest eveniment unic în viaţa unui literat ?

Am început să scriu din pasiune şi dăruire. Pe măsură ce scriam însă îmi dădeam seama cât de mult mă eliberez. Iar eu aveam nevoie de o eliberare extremă. Nicidecum nu mă gândeam la intrarea în Uniunea Scriitorilor. Aveam deja două cărţi – aşa cum cerea procedura, cronici, – scriam într-un ritm alert, intrasem în lumea literară, dar nu vroiam mai mult. Într-o zi, poetul Radu Cârneci mi-a spus ferm că trebuie să-mi fac dosarul, că munca trebuie valorificată. A fost primul poet care m-a dus de mâna în sediul USR. Intrând în Casa Monteoru din Calea Victoriei – prin 1998, am avut revelaţia geniilor noastre literare. Atitudinea mea s-a schimbat.Am intrat în ASPRO apoi, în 2003, când preşedinte era Eugen Uricaru am devenit membră a USR. Acest eveniment într-adevăr m-a marcat enorm, întrucât am simţit că tot ce am primit nu este doar o recunoaştere a valorii spirituale, ci mult mai mult – o compensaţie pentru copilăria mea. Au urmat participări la congrese, cunoașterea unor scriitori , a lumi literare în ansamblu. Un mediu în care valoarea poate fi apreciată, onorată şi asta e esenţial pentru un scriitor. În ciuda tuturor adversităţilor, orgoliilor, frustrărilor, USR rămâne o instituţie importantă de care scriitorii au nevoie şi care trebuie mult mai mult respectată şi ajutată.

Vă pun o întrebare care mă frământă şi pe mine. Printre scriitorii consacraţi, mari scriitori aş zice, am fost foarte ataşat sufleteşte de dramaturgul Mircea Ghiţulescu şi de Laurenţiu Ulici, fostul preşedinte al USR. De multe ori aceştia mi-au vorbit elogios despre poezia şi proza dumneavoastră. Vă apreciau cu sinceritate. Între timp, ambii au dispărut la cele veşnice. Sunt obsedat de faptul că nu s-a făcut nimic pentru amintirea lor. Dumneavoastră, ce părere aveţi?

Şi eu am fost ataşată de aceşti doi mari scriitori şi oameni de valoare. M-am bucurat de atenţia, prietenia lor. Laurenţiu Ulici trebuie readus în memoria vieţii literare, mai ales că s-a născut la Buzău. A fost o personalitate importantă, un bun manager al USR, implicat în promovarea scriitorilor.Vroia să-i cunoască pe fiecare în parte , chiar dacă era şi senator de Brăila şi poate avea mai puţin timp. Nu merită uitarea, ignoranţa. Am fost atât de indignată de tragica întâmplare în care şi-a pierdut viaţa… Cu Mircea Ghiţulescu am avut o colaborare specială. Avea o dăruire extraordinară pentru artă . Era director al revistei Drama, fondase Clubul Dramaturgilor – care îşi desfăşoară activitatea în continuare,venea la Festivalul de teatru de la Buzău aproape în fiecare primăvară. Critica lui nu era de suprafaţă, ci tăioasă, profundă. Avea intuiţiile unui psiholog, îşi elabora textele cu multă acribie, căuta expresia, fineţea ei, demnitatea. A scris despre cărţile mele, cred că m-a înţeles. Mi-a şi reproşat stilul defensiv.Trecerea lui în nefiinţă mi s-a părut la fel de brutală. Fără îndoială trebuie să se facă mult mai mult pentru memoria acestor scriitori de valoare.

După 1989, amândoi am fost colegi de redacţie la un ziar buzoian. Ceilalţi redactori erau foarte timoraţi în faţa şefilor. Îmi amintesc zâmbind că doar eu şi dumneavoastră aveam curajul să mişcăm în front. Aveţi nostalgia acelor vremuri dense, unice, irepetabile?

A fost o perioadă fascinantă într-un fel. Gustam libertatea de după revoluţie, puteam să ne exprimăm şi asta mi s-a părut extraordinar. Îmi plăcea enorm munca de jurnalist, alergam după subiecte, mă documentam. Am avut avantajul neînregimentării în sistemul anterior. Dar, munca în redacţie nu mi-a satisfăcut decât în parte dorinţa de căutare, cunoaştere, eliberare… Apoi, în lupta pentru a-mi apăra principiile, am devenit incomodă. M-am dezvoltat într-un alt domeniu, legat mai mult de cifre decât de cuvinte, dar, în care, culmea, am devenit scriitor… Sigur,am nostalgia aceea, exista poate şi naivitatea aflării adevărului, iluzia libertăţii, întrunirile pe care le făceam… Eram combatanţi, cum îmi place mie să spun, – eu întotdeauna m-am simţit un camarad al dvs.în lupta jurnalistică, dar şi ulterior în bătălia pentru promovarea valorilor.Chiar dacă am plecat, camaraderia noastră a rămas şi iată, azi, domnule Marin Ifrim, noi stăm de vorbă despre literatură.

Mulţi colegi sunt oarecum uimiţi de uşurinţa şi dexteritatea cu care treceţi de la poezie la proză sau la eseu. Doar teatru nu aţi scris, ca să acoperiţi toate cele trei genuri literare. Ce vă place mai mult, poezia, proza sau eseul?

Îmi plac toate, pentru că exist în toate. Uşurinţa şi dexteritatea cum spuneţi dvs.vin din felul meu de a fi, a trăi. Mă implic în foarte multe lucruri. Pot scrie atunci când sunt un om energic, avidă de tot şi toate – să scriu, să călătoresc, asta îmi întreţine spiritul. Nu am făcut din literatură industrie sau comerţ. Încă nu am scris teatru… Vorbeam deseori cu Mircea Ghiţulescu despre teatru, despre Matei Vişniec – un foarte cunoscut dramaturg român din străinătate, pentru care avea aproape un cult, şi-mi spunea să scriu şi eu, era convins că pot, că nu e greu. I-am spus că mă îndoiesc şi că nu voi încerca vreodată. Dar nu e exclus totuşi să scriu şi o piesă de teatru.

Aţi avea motive să-i priviţi pe unii scriitori ceva mai de sus, ca să zic aşa. Totuşi, sunteţi o femeie răbdătoare, tolerantă, cu un bun simţ nativ şi educat în egală măsură. De unde acest echilibru interior rar de observat la alţi confraţi întru literatură ?

Din forţă interioară.Nu vreau să încep să vorbesc ca un propovăduitor despre bine şi rău, dar toleranţa este una din esenţele spiritului, mă simt mai legat de semenul meu astfel. Sigur, am şi o mare exigenţă faţă de mine însămi, totdeauna am vrut mult mai mult, chiar dacă a însemnat durere, sacrificiu…Nu, nu mă pot uita de sus la nimeni, nu vreau, nu pot, semenul meu este fratele meu. E adevărat, de multe ori toleranţa mi-a adus şi dezamăgiri din partea celor cărora le-am acordat atenţie, ajutor, i-am creditat… Dar nu am abdicat de la valorile în care cred. Îmi cunoaşteţi drumul literar, acolo, în lăcaşul dvs. unde îi ţineţi pe poeţi ştiţi despre fiecare cine e şi ce face. Sunt convinsă că toleranţa, bunul simţ trebuie să ne guverneze fapta, gândirea.

O întrebare standard: La ce proiecte literare lucraţi în prezent ?

În prezent lucrez la un Jurnal, de fapt, e continuarea unui alt Jurnal (1994-2010, nepublicat), dar nu unul exclusiv cotidian, ci format din eseuri, calătorii, idei, păreri despre cărţi. Un fel de a trăi, a iubi, a dărui. Pentru că nu putem decât trăi iubind şi dăruind. Eu aşa pot să mă uit la mine cu respect şi să fiu mai bun.Uneori chiar am nevoie de o stranie căutare, de încărcare spirituală, parcă nu am aflat încă nimic despre ceea ce sunt. Şi mă susţine o mare pasiune pentru Cuvânt.

 Sunteţi, pe merite incontestabile, Cetăţean de Onoare al Buzăului. Cât de mult v-aţi ataşat de acest oraş, vă imaginaţi că v-aţi fi putut afirma şi în altă parte ?

De acest oraş sunt ataşată încă din copilărie, când ne-am mutat de la ţară şi am ieşit să văd oraşul. Vrăjită de lumini, magazine…m-am rătăcit pe străzi… În fine, am fost recuperată… Mă leagă multe întâmplări unele foarte emoţionante, fericite, zbuciumate. Uneori, când merg pe stradă mă umplu de fericire şi nostalgie. De aceea, când am primit titlu de Cetăţean de Onoare al Buzăului…am plâns. Şi ciudat, acest titlu, ca şi intrarea în USR, a mers tot în copilărie.
Dacă m-aş fi putut afirma în altă parte …? Când dai peste oameni de cultură care pot aprecia o creaţie te poţi considera un om de succes oriunde…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s