GÂNDURI PRINTRE RÂNDURI

TITI DAMIAN                          

                                                                  de Sava BOGASIU

sau

-duhovnicul din legendă-

 Despre Părintele Mihai Milea din Buzău auzisem cu mult timp înaunte da a-l cunoaşte personal, chiar din toamna când scriitorii buzoieni m-au adoptat. Unul dintre ei, cred că Marin Ifrim, mi-a făcut o invitaţie mai aparte, la sediul Fundaţiei „Sf. Sava”, unde aveam să aflu, concret, ce-i o fundaţie adevărată, de binefacere. Mi-ar trebui vreo câteva zeci de pagini să descriu cât de multe lucruri m-au impresionat acolo, cât de complexă este aria de preocupări în fruntea comunităţii. „Dar cine o conduce?” „Părintele Milea, tocmai a plecat, are multă treabă.” Văzusem acolo un preot care binecuvântase masa, având apoi o prezenţă discretă. Altădată, apariţia sa în aula Bibliotecii Judeţene „Vasile Voiculescu” din Buzău, la o lansare de carte, a făcut linişte şi orice rumoare să înceteze. Înainta printre rânduri, a descoperit din ochi un scaun liber, s-a aşezat liniştit, parcă jenat că-l urmăresc zeci de priviri. „Ce caută un preot printre scriitori?”, întreb din priviri o cunoştinţă din stânga. „De s-ar ridica măcar câţiva dintre noi la înălţimea sa morală şi a actelor umanitare pe care le face!”, mi s-a răspuns în şoaptă. N-a mai fost nevoie de o altă prezentare, înţelesesem totul, sau aproape totul, până i-am descoperit cărţile.

S-au spus lucruri interesante la acea întâlnire. În final, cineva din capătul rândului îmi întinde o carte. Era „Gânduri printre rânduri”, editura Editgraph, Buzău, (2013), 238 p., semnată Sava Bogasiu. O deschid şi descopăr o dedicaţie onorantă: „Un gând frumos pentru domnul Damian pe care îl preţuim mult”, datată 10 mai 2013. „De unde m-o fi cunoscând?”, mă întreb eu. Îl caut să-i mulţumesc, dar deja îşi lua rămas bun de la un grup de scriitori care îl înconjuraseră. Era foarte grăbit…

???????

Cartea Domniei Sale a trebuit să aştepte, la rând, pe noptieră, câteva luni, până când iarna grea de afară m-a silit să accelerez ritmul lecturilor. La început am răsfoit-o, apoi am citit-o, am răscitit-o, simţind că ceva se schimbă în adâncurile mele, nu numai că-mi satisfăcea curiozitatea într-un domeniu puţin cercetat de mine, cel religios, ca să nu spun neglijat, ci, pentru că, pe măsură ce pătrundeam mai adânc „gândurile dintre rânduri” (inspirată matafora din titlu!), ceva se schimba în fiinţa mea lăuntrică, îmi umplea un gol de cunoaştere, acolo unde credeam că este suficient cât ştiu. Credeam că, dacă spun „Cred într-unul Dumnezeu….”, mi-era de-ajuns. Nu sunt un ateu convins, nici un credincios practicant., dar…

Am descoperit în ea ceea ce aşteptam de mult timp, şi anume „o sinteză de cuvinte deosebite, pline de nectar sapienţial, o culegere de maxime şi cugetări aşezate tematic în ordine alfabetică”, dar şi nişte scurte, dar splendide eseuri, toate din perspectiva credinţei ortodoxe, despre biserică, despre cunoaştere şi comunicare, despre botez şi aghiasmă, despre educaţie şi familie, despre fericire, despre duhovnicie, despre iubire, despre moarte, despre bunătate, despre bătrâneţe, despre ştiinţă şi şcoală, despre teamă şi curaj, dar şi despre yoga, satanism, fumat, avort, vise, muzică, apoi despre Uniunea Europeană, despre tehnologia modernă, etc. În versete de suflet, am descoperit o adevărată „Cântare a României”, în stilul lui Alecu Russo, despre Basarabia. Nu mă pot abţine să nu citez câteva rânduri: „Basarabia este înveşmântată în aurul grânelor şi are poalele verzi de păşuni. Hainele Basarabiei sunt brodate cu fire roşii de sângele martirilor şi îmbibate la tot pasul de mireasma florilor. În Basarabia şi cântecele sunt mai frumoase, şi doinele sunt mai dulci. Orice revenire a mea în Basarabia îmi dă putere şi viaţă, dragoste şi speranţă. Iată de ce iubesc eu Basarabia: pentru că mai întâi a iubit-o Dumnezeu!”(p.15) Înţeleg de aici că Basarabia este ţelul vieţuirii sale, pe care-l transmite atât de emoţionant şi cititorilor. Supremă lecţie de curaj şi de patriotism!

Am descoperit în această carte lucruri pe lângă care am trecut o viaţă întreagă superficial, crezând că ştiu multe. Nu am trecut pe lângă o cruce, în viaţa mea, fără să mă închin, aşa cum mă învăţase mama, dar am aflat aici că „dimensiunea ei verticală simbolizează legătura cu Dumnezeu, iar cea orizontală – dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni.”(p.64) Mulţi pun sub semnul întrebării sfinţirea apei cu busuiocul ori cu acea cruce de lemn sau de metal din mâna preotului. Autorul lămăreşte lucrurile: „Sfinţirea nu vine de la crucea de metal sau de lemn cu care preotul binecuvântează apa. Cel mai important este semnul crucii pe care îl face cu mâna deasupra apei.”(p.202) Mulţi creştini, deşi practicanţi, nu ştiu ce rost are Liturghia în biserică. Iată-l explicat cât se poate de simplu: „Liturghia actualizează jertfa Mântuitorului Hristos pe cruce, iar în timpul ei se săvâtşeşte Sfânta Împărtăşanie. Înseamnă coborârea Cerului pe Pământ şi inălţarea noastră la Ceruri.”(p.126) Cititorul are de acum bucuria să descopere răspunsuri la multele întrebări care-şi căutau răspunsuri, dar cel mai tulburătoare şi mai adâncă, deopotrivă, mi s-a părut explicaţia: „Potrivit învăţăturii de credinţă ortodoxă, Biserica este o instituţie divino-umană. Este formată din unirea divinului cu umanul, în ziua de Rusalii.”(p.26) Nimic mai simplu, mai frumos, mai exact şi mai profund!

Şi am mai descoperit aici maxime şi cugetări a căror virtute esenţială este persuasiunea, exprimată într-un mod atât de simplu şi de sincer, încât pătrund firesc în inima şi în cugetul cititorului:

            „Atunci când va dispărea familia, va dispărea şi lumea.”(p.95)

            „Nu trebuie să ne sperie moartea în sine, ci felul cum murim împăcaţi sufleteşte cu Dumnezeu, în cuget şi-n inimă.(p.139)

            „Dumnezeu ne cheamă pe toţi la mântuire, dar răspunsul omului e diferit la această chemare.”(p.131)

             „Rugăciunea este viaţa lumii, inima credinţei, cununa nădejdii şi sufletul Bisericii.”(p.175)

            „Data naşterii şi a morţii nu o ştie nimeni dinainte, deoarece face parte din planul de veşnicie al lui Dumnezeu.(p.141)

„Sinuciderea nu se iartă, pentru că persoana în cauză nu s-a iertat pe sine.”(p.193)

            „Judecata finală va fi publică şi fără recurs. Sentinţa va fi veşnică: Raiul sau Iadul.”(p.197)

Şi ca acestea mai sunt în carte încă vreo câteva sute…

Şi am mai descoperit în această carte cugetul şi sufletul Omului, şi Preotului, şi Duhovnicului, atent îndreptat spre realităţile zilelor noastre, trăgând înăbuşit clopotele strigătelor, pentru a atrage atenţia asupra drumului greşit pe care societatea contemporană se îndreaptă. Nu se sfieşte s-o spună răspicat şi fără echivoc în zeci şi zeci de cugetări, în care pune diagnostice şi oferă soluţii:

„Necredinţa este cancerul societăţii actuale, ne îndepărtează de Dumnezeu, dar şi de cei din jurul nostru.”(p.58)

            „Există multă confuzie, dezinformare, şi toată societatea se află într-o criză fără precedent, de aceea este nevoie de duhovnic în viaţa noastră.”(p.74)

            „Sub presiunea globalizării, sociatatea contemporană este pe cale de a se transforma într-o masă aglutinizată de indivizi indiferenţi, monadici.”(89)

             „Trăim vremuri grele. Doar printr-o familie unită, părinţi şi copii, putem depăşi greutăţile.”(p94)

            „Trăim într-o vreme confuză, când la putere este minciuna care a devenit un principiu de viaţă.”(p.134)

              „A început să dispară motivaţia şi încurajarea muncii. Pentru a scăpa de sărăcie, avem nevoie de muncă personală.”(p140)

             „Omul mondial sau globalizat al societăţii de mâine este homo economicus pur, care trăieşte numai pentru producţie şi pentru consum.”(p.176)

             „Trăim vremuri apocaliptice care seamănă mult cu vremurile păgâne ale antichităţii.”(p.199)

              „Dacă astăzi, în societatea românească, dar şi pe plan mondial, este mult haos şi tensiune socială, multă corupţie şi răutate, este că nu l-am descoperit pe Iisus Hristos.”(p.213)

              „Educaţia începe în familie, se perfecţionează în şcoală, dar se prelungeşte pe tot timpul vieţii. Învăţământul trebuie să fie pragmatic, eficient şi esenţial.”(P.219)

              „Este regretabil că Uniunea Europeană nu are ca punct de plecare Evanghelia lui Hristos”(p.224)

Şi am mai descoperit că această carte, deşi are o mare densitate de cugetări şi gnome, multe şi concentrate eseuri, nu este lipsită de virtuţi stilistice, unde tronează, la loc de cinste, de departe, comparaţia amplă, în care unul dintre termeni este totdeauna rupt din concret:

 „Dacă mlădiţa de vie o rupi de la butuc şi o pui într-o ulcea cu apă, ea rezistă cât mai are seva naturală, apoi se usucă; aşa se întâmplă şi cu cei care s-au desprins de tulpina credinţei revelate de Dumnezeu.”(p.57)

            „Sufletul nostru este ca un telefon mobil care trebuie încărcat. La fel, oamenii au nevoie de încărcătură spirituală pentru a vorbi cu Dumnezeu.” (p.68)

            „Ceea ce este apelul de urgenţă 112 pentru toată lumea, duhovnicul este salvarea din orice situaţie şi răspunsul bun la orice dilemă.”(p.76)

            „Aurul rămâne aur şi-n orice loc murdar s-ar afla. Murdăriile nu pot lua strălucirea aurului. La fel se întâmplă şi în familie, dacă păstrează tot timpul poruncile lui Dumnezeu.” (p.90)

            „Minciuna poate fi asemănată cu focul; un foc cât de mic poate aduce pagube uriaşe.” (p.134)

            „Trupul nu poate trăi fără suflet. Aşa cum un aparat electrocasnic nu poate trăi fără curent, la fel şi omul fără suflet.” (p.217)

            „La naştere, omul primeşte din mâinile lui Dumnezeu sufletul curat ca o floare; tot la fel, în clipa morţii, trebuie să-l predea curat lui Dumnezeu.” (p.218)

Şi-am mai descoperit în această carte jurământul său de veşnică şi sinceră credinţă care pare a le aduna pe cele ale tuturor credincioşilor ortodocşi care-l urmează: „A doua oară dacă m-aş mai naşte, tot ortodox aş vrea să fiu, pentru că numai în Ortodoxie am descoperit deplinătatea Adevărului şi sensul vieţii mele!” (p.151)

Cartea aceasta se citeşte şi se trăieşte deopotrivă, cu inima şi cugetul, pentru  că izvorăşte din inimă şi din cuget adânc, transmis simplu şi corect într-o frumoasă limbă română. Totul este spus limpede, exact, curat, persuasiv, într-un registru stilistic religios – cum era şi firesc -,  a cărui trăsătură definitorie este accesibilitatea. Pentru că menirea ei este de a convinge despre unicul adevăr suprem: Dumnezeu.

Aşadar, „printre rândurile” acestor maxime, cugetări, gnome, definiţii şi eseuri se află modestia unui duhovnic înţelept. Un mare iubitor de bine şi de oameni, de Hristos şi de Dumnezeu, un pater familias – a cărui familie este sociatatea -, un educator desăvârşit şi un pedagog exemplar, un sfătuitor atent, având o menire apreciată, deopotrivă, de semeni şi de Dumnezeu. Un Om sincer, modest, răbdător, discret, dar ferm în opinii şi în fapte, un suflet nobil ce permanent dăruieşte şi se dăruieşte semenilor, un înţelept, un filozof. În jurul lui se face lumină, se face linişte, se face sfinţenie. Smerenie şi curăţenie citeşti pe chipul său. Un Părinte iubitor, un Om exemplar, un Patriot până în adâncul fiinţei sale, un Duhovnic intrat în legendă printre buzoieni, un Scriitor al cărui har se justifică prin orice propoziţie scrisă şi prin orice cuvânt rostit pentru şi în numele lui Dumnezeu.

 

                                                                      Titi Damian

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s