Premiul revistei „Cartelul metaforelor”, la cea de-a XV-a ediţie a Concursului Naţional de Creaţie Literară pentru Elevi şi Studenţi „V. Voiculescu – arc de suflet peste timp”

Buzău, 29 noiembrie 2013

Adelina Velicu

Şcoala Gimnazială Albeşti, Buzău
Clasa a VIII-a
Profesor Mihaela Burlacu

Trandafirul roşu

În grădină a înflorit primul trandafir roşu: petalele de catifea şi parfumul delicat te înveselesc şi te fac să simţi universul la picioare. Fluturii ameţesc, iar albinele se lasă hipnotizate în mireasma magică a vârtejului de sânge. Chiar şi motanului meu Micuţ i-a atras atenţia, el fiind interesat doar de propria-i blăniţă! Şi cum orice minune durează doar trei zile, petalele au început să se ofilească sub soarele dogoritor al verii. Ca să nu uit minunea din grădiniţa mea cu flori, am adunat una câte una lacrimile roşiatice ale trandafirului şi le-am presat între paginile unui vechi manual…

Dor de frunze

Maria şi Mihai sunt în casă, prizonieri ai grijii părinteşti. Toamna le face însă cu ochiul, atrăgându-i afară cu frunzele-i poleite. O vrăbiuţă cântă o melodie tristă despre mugurii verzi care au murit, conducându-le privirea spre ultima frunzuliţă din copacul bătrân. Ploaia spală lacrimile frunzuliţei triste că toamna a obligat-o să dea jos costumaşul verde ca să îmbrace rochia aurie. Aurul greu o trage-n jos, spre locul rezervat încă din primăvară. Desenul covorului nu ar fi complet fără ea şi ar lăsa să se vadă pământul umflat de atâta plâns.
Maria şi Mihai sunt în casă, prizonieri ai visurilor despre primăvară şi nu aud chemarea frigului.

Prima ninsoare

Afară ninge. Este prima ninsoare de anul acesta. Fulgii de zăpadă cad uşor din norii pufoşi şi albi. Fiecare fulg de nea străluceşte în lumina argintie a zilei. În jur vezi numai zăpadă diamantină. Un fulg de zăpadă îşi cântă cu glasu-i subţire de înger povestea desprinderii de nor.
– Care este soarta ta? Şi de ce eşti atât de bucuros că vei atinge pământul? Nu ştii că te vei topi?
– Sunt fericit că voi putea vesti lumii întregi că a sosit iarna cu adevărat! E misiunea mea de prim – fulg!
În jurul meu toţi fulgii cântau şi dansau, lăsându-şi toată energia în aer. Odată aşezaţi, începeau să împletească minunatul covor de nea.

Vocea stiloului

Un copilaş de vreo 6 anişori şi-a cumpărat o mulţime de stilouri pe care nu prea le folosea. Adică le folosea, dar numai aşa, să mâzgălească hârtia cu ele, apăsat, insistent şi nervos că nu ştiu să scrie singure. Dragele de peniţe se opinteau şi se oţărau până …crăpau de supărare. Într-o zi de septembrie, mama l-a păcălit să rămână într-o clasă plină de copilaşi gălăgioşi, promiţându-i un stilou nou cu peniţa mai rezistentă şi mai prietenoasă. Şi aşa a fost! Minunat de noul stilou şi de tainele desluşite de doamna pe tablă, micuţul a început să deseneze, să calculeze şi să scrie cum nu mai scrisese până atunci! Stiloul îi era aproape de urechi şi parcă-i şoptea ce să facă, parcă-l îndemna atunci când obosea sau se plictisea.
Într-o zi nefericită, un coleg îi aruncă stiloul pe jos. Avea peniţa ruptă… Nimeni nu-şi poate închipui tristeţea din sufletul băiatului! Noroc că mama e pricepută la toate şi prin magie a reparat peniţa ruptă. Băiatul a ştiut din prima că acela era un stilou nou, dar ce era să facă? De acum ştia deja că el făcea literele să se aşterne pe hârtie, că el surprindea lumea în alb şi albastru.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Premiul revistei „Cartelul metaforelor”, la cea de-a XV-a ediţie a Concursului Naţional de Creaţie Literară pentru Elevi şi Studenţi „V. Voiculescu – arc de suflet peste timp”

  1. Ana Maria zice:

    Felicitari, Adelina!

  2. Girel Barbu zice:

    Marine, te rog spune-mi şi mie cine este câştigătorul premiului meu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s