O lansare de carte în mansarda bibliotecii „La Bastilia”

Vineri 1 Noiembrie, 2013, la Biblioteca “La Bastilia” din Piaţa Romană, în centrul Bucureştiului a avut loc lansarea romanului “Urma” a poetului Adrian Alui Gheorghe din Piatra Neamţ. Onorând invitaţia poetului, am ajuns fix, la orele 18 (ora începerii acestei lansări) cum sria şi în programul de pe afiş, ce trona la intrarea în bibliotecă. Din holul bibliotecii, de unde ne-am şi procurat cartea, am urcat alte două etaje, pe scări înguste, de lemn, până sus la mansardă. De la actorul Vasile Murariu (când i-a venit rândul să ne citească un capitol din carte), am aflat că acea mansardă aparţinea, cândva, unui pictor celebru, care picta cu ajutorul unui briceag. Că acolo, a urcat şi dumnealui (odinioară, student fiind) mai ceva ca în romanele lui Dickens, pe acele trepte şi labirinturi înguste, până la mansarda pictorului. Acum, mansarda, foloseşte ca spaţiu pentru lansări de carte. Am apărut, urcând acolo sus, împreună cu familia: soţia şi fiul meu Adrian. Nu-l cunoşteam, decât din poze, pe poetul Adrian Alui Gheorghe, însă, nu mi-a fost greu să-l recunosc, în încăpere aflându-se cca. 8-10 personaje din lumea scriitoricească. L-am surprins pe poetul Ion Lazu, migălind câte ceva la trepiedul pe care trona un aparat, gata să imortalizeze cele mai fierbinţi momente ale serii. Cum m-a văzut, m-a îmbrăţişat ca pe un „mai vechi” prieten şi m-a întrebat dacă îi cunosc pe invitaţi. Cum n-aveam de unde, s-a oferit imediat să mă prezinte fiecăruia, în parte. Astfel, am făcut cunoştinţă cu cei prezenţi, apoi, cu alţi câţiva, veniţi în ultimul moment. Reţin, dintre cei prezenţi la lansare pe Radu Cange, Răzvan Voncu, Mircea Bârsilă, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, Cornelia Maria Savu, Ion Cristescu, Pavel Şuşară, Constantin Ardeleanu, Teodora Stanciu de la Radio Cultural. La o masă retrasă se afla Geta Dimisianu, Rodica Lăzărescu, actorul Vasile Murariu… etc. Apoi, au mai sosit Constantin Cristian Bleotu, Dinu Rachieru, Lidia Lazu,  Ioan Groşan, Daniel Cristea-Enache. Criticul Daniel Cristea-Enache, a luat cuvântul, mulţumindu-le invitaţilor pentru un asemenea interes la un astfel de eveniment cultural şi, totodată, (a remarcat!) prezenţa deosebit de mare la o astfel de lansare. Actorul Vasile Murariu, presat de obligaţiile speciale ale unei premiere la teatrul  Ion Creangă unde avea, pesemne o manifestare cu cei mici, ne-a delectat cu glasu-i moldovenesc, citind, din cartea „Urma”, un capitol (22 – n.n.), cel în care ni se povestesc împrejurările, în parte hazlii, în parte tragice, în care un actor de la Circul Kiev (războiul îl prinsese, însă, la Bucureşti), prestidigitator şi bun iluzionist este trimis în închisoare, la indicaţiile ocupantului militar sovietic, victimă a scheciurilor teribilului comediant Constantin Tănase. Trebuie să deducem că insul cu pricina (pe numele său Gurii Lovin), un fost iubit şi îndrăgostit la nebunie de una dintre actriţele din trupa Tănase, este unul dintre cei care ne transpune dinaintea unor scene hazlii, supranaturale, din teribilul şi renumitul penitenciar Aiud, renumit în grozăvii inumane (după fenomenul Piteşti), ale perioadei de reeducare a unor oameni politici care şi-au găsit, acolo, sfârşitul. După lectura acelui capitol din carte, l-am urmărit luându-şi rămas bun (grăbit să ajungă la spectacolul cu copii), coborând cu paşi legănaţi, asemeni lui David Coperfield, scările de lemn. Daniel Cristea-Enache, referindu-se la atmosfera romanului, spune că noi facem parte din generaţia care şi-a trăit copilăria, adolescenţa şi prima tinereţe sub comunism, am simţit pe propria piele „binefacerile” epocii de aur… Sunt observaţii logice la ceea ce AAG, în roman, surprinde sub latura umorului. Sigur (spune el), nu am suferit detenţii politice, precum un Ion D. Sârbu ş.a., dar vremurile apăsătoare ne-au marcat felul de a fi. Azi, spune criticul, se impune deci să depunem mărturie. Luând, imediat cuvântul, Răzvan Voncu vede în acest roman o parabolă a „unei epoci”, în care uneltele regimului totalitar (din vremea aceea, care se întreceau în zel faţă de şefii lor) se credeau, cu toţii, nişte mici dumnezei, ce s-au dovedit a fi doar nişte brute de neimaginat în literatură. Imaginaţia creatoare a autorului este dublată de un demers realistic, fiecare din personajele imaginate, sunt evocări-mărturii ale deţinuţilor care au mai rămas în viaţă după acest genocid programat. O formulă mai rară în proza noastră, observă vorbitorul, care subliniază aspectul moral al romanului romanesc. R.V. (are un discurs liber şi tangenţial la carte), mai face o trimitere la Sorin Titel, cu a sa „Lunga călătorie a prizonierului”, unde autorul scotea în evidenţă ideea că în relaţia călău-victimă, graniţele se intersectează, că până la urmă şi călăul devine el însuşi o victimă a contextului inuman. Prozatorul Ioan Groşan a dat citire unui text ce va fi publicat în Viaţa românească; consideră drept capodopere ale genului cărţile mărturisitoare ale unor Ion Ioanid, Teohar Mihadaş şi N. Steinhardt, mărturii care şi-au găsit rcou în naraţiunea autorului nemţean. În textul prezentat, Ioan Groşan argumentează şi de ce AAG vine cu o ficţiune, care se referă la aceleaşi probleme ale vieţii de privaţiuni şi nedreptăţi şi crime politice într-un regim concentraţionar. Aşa cum ştim din memoriile lăsate de deţinuţi, în închisorile politice existau torţionari şi victime, două categorii ireconciliabile. Încheie prin a afirma că romanul este scris pe un ton grav, însă autorul găseşte calea „reimaginării” prin tonul uşor situat între parodie şi umor, cu desfăşurarea unor scene hazlii chiar într-un context sinistru. Dacă vom uita toate astea, nu merităm a ne numi urmaşii lui Radu Gyr, a lui Nichifor Crainic, Steindhart ori Iustin Pârvu. Luând cuvântul (după ce Daniel Cristea Enache, Ioan Groșan și Răzvan Voncu şi-au încheiat discursurile de apreciere la romanul „Urma”), Adrian Alui Gheorghe mi-a strecurat prin cele spuse, sugestia unei fraze citite, cândva. Că Byron, la dezvelirea bustului său, se spune, îi reproşase sculptorului Thorvaldsen, astfel: „Acesta nu sunt eu. Eu am un aer mult mai nenorocit decât ăsta”. AAG a fost mult prea modest faţă de ceea ce dăduse în scris. Pentru că, Adrian Alui Gheorghe a scris o carte pe care va trebui, pentru frumuseţea cu care a fost scrisă, să ajungă în mîinile cititorului, neapărat. Fraza: “Şi Dumnezeu dacă e, trebuie să dea socoteală…!” cu care îşi încheie johnsteinbeckian, cartea, nu-mi mai dă pace. I-am citit cartea (întors acasă, la fiul meu), chiar în seara lansării. Între real şi ireal, fabulaţie ori parodie şi revelaţia unei posibile evocări a îngerului trimis să toarne în urechea naratorului o altfel de memorie atemporală a unei a doua existenţe, din ceea ce s-a petrecut, cândva, „golgota” acestui neam, trecut prin malaxoarele durerii sub crucea reeducării prin penitenciarele anilor 60, stă sub intuiţia unui interesant prozator, pe numele său: Adrian Alui Gheorghe.

Tudor Cicu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la O lansare de carte în mansarda bibliotecii „La Bastilia”

  1. F.I. Radus zice:

    Ma bucur ca insfarst ai ajuns in cercuri inalte. Cat despre acel sculptor, eu te-am creionat asa cum te-am vazut eu. Posteritatea ramane cu imagina data de mine. „Acesta nu sunt eu. Eu am un aer mult mai nenorocit decât ăsta” Deci, ca-si tine raman in posteritate, cu vrerea sau fara vrerea ta.
    FIR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s