FĂRĂ SUPĂRARE…

Nu vorbesc prea serios. Anglia actuală e mult mai puternică decât cea de acum câteva secole. Şi mai frumoasă. În schimb, englezoaicele nu sunt ca şi cum ar fi frumoase. În România, dacă ai vreo obsesie a chipului frumos, te calcă maşina, îţi spargi faţa întorcând capul după femei bine gătite, aromate şi cu picioare de icoană, ca să citez şi eu ceva dintr-un poet borfaş de prin Slobozia. Anglia e, după umila mea părere, lângă Rusia, singura ţară care are cultură stratificată. În ultimii doi ani am fost invitat în Franţa şi în Olanda. N-am bani decât de pe o zi pe alta. Nu am răspuns invitaţiilor. În schimb, de m-o mai răbda şeful Universului, când voi simţi nevoia să o iau razna, voi lua, de bună voie, drumul Siberiei. De dragul frigului, a spaţiului fascinant de acolo şi, mai mult ca sigur, a românilor şi româncelor de acolo. Din câte ştiu. Am ajuns la zicala „Ubi patria ubi bene”. Sau cam aşa ceva. Între Anglia şi Rusia există intersecţii fabuloase. Churchill a fost un vizionar. Fără el acum vorbeam două limbi din patru, noi, românii: germana, rusa, rusa şi germana. Istoria nu are secrete. Are din când în când, oameni destinaţi să ne destineze. Mă gândesc şi la „fecioara din Orleans”. Istoria ţării mele e crudă. A Angliei e şi mai brâncovenită. A Franţei, ce să zic are ceva care ţine de fason. Aş vrea ca aceste rânduri să aibă o tentă culturală. E greu să te poţi abţine să nu o iei şi pe răzor. Eu sunt convins că, în esenţă, Dumnezeu a dat drumul la popoare într-o clipă de milă. Tot El e şi acum la guvernarea Universului. Uneori ne rugăm din tot sufletul să ne cheme la el, acolo unde, sunt sigur, cântă Dan Spătaru. Suntem aşa de mici încât nu mai putem înţelege rostul Domnului. Nu a popilor. Ca de obicei, la acest text, ataşez câteva poze din Anglia. Cu tot pardonul.

Marin Ifrim

PS

Cum mama dracului să nu te superi. La această oră, la teveurile lui peşte, se vorbeşte despre „carne stricată”. Adică despre ceva care pute. Ceva de alimentară, de piaţă, de consum, de căcare. Răfuială. Singura „carne stricată” din România e clasa politică. Gustaţi ! Ca să fiu cinic…, nepoliticos.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s