CULTURA LUI CONTRA VICTOR

Scârbă, multă scârbă media. Papagali de talia lui Gâdea trag apa prin closete americane. Băiatul cu breton, prim-sulică al Ro., neamul ăluia împuşcat   de Iliescu în freza sulii, face urât pe la capitala lumii. În fond, Băsescu, rău la ficat cum încă e, a fost un securist patriot. Împotriva noastră. Acum a venit mâzgâliciul acesta mongolos, care, râde ca iapa în iurtă, şi ne explicitează că, gata, România va ajunge în Rai. Suntem în plin closet politic. Acest ins, Ponta, nu are decât un discurs, unul searbăd, o tot frecţionează cu Justiţia. Peste tot. Inclusiv în somn. Nu-mi vine să cred că Monica Macovei a devenit o femeie frumuşică. Mai mult, parcă şi Boc era mai boc la cap decât acest Ponta, insul având impresia că face centură europeană. A fost acest Ponta în America lui peşte. Nu a venit de acolo decât cu rahaturi economice, promisiuni, miştocăreli etc. Nimic, dar nimic, despre cultura acestui popor. Se putea face un amărât de protocol cultural, pe lângă afacerile lor. Îl suferă în fund pe Ponta şi pe Biden de  rânza culturii noastre. Acesta, Biden, are o problemă. A vorbit cu un Ponta pus în oglindă. Cine e Ponta? Ăştia vorbesc despre gaz, nefiind specialişti, ca despre excesul consumului de fasole. Măi, partenerilor, lasaţi-o mai moale. Undeva doare. Nu intraţi în beznă. Cel mai tare întuneric e în fundul omului simplu. Victor Contra, vreau să te aud vorbind şi despre cultură.

 Marin Ifrim

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s