„CĂLĂUZA LOCALĂ”

diana

Există, dintotdeauna, nume care înnobileză o localitate. De data aceasta, axioma necesită câteva observaţii. În cazul de faţă, prenumele este feminin: Diana-Liana, definind, prin sonoritatea lui un spaţiu misterios cu reflexe până în Antichitate. Pe de altă parte, localitatea se numeşte Colţi (judeţul Buzău), păstrând de mii de ani, un nume pelasgic Kolchis ( „stâncă” – după Nicolae Densusianu), localitate cândva cu vreo şaptesprezece de cătune întinsă pe o suprafaţă enormă, risipite pe văile apelor şi pe culmile dealurilor, grupate pe trei mari văi (valea Colţilor, valea Alunişului şi valea Muscelului), toate situate într-un decor mirific, mustind de istorie străveche. Ce-i uneşte pe aceşti munteni risipiţi pe văi şi pe dealuri? Este strigătul ancestral „aua!” – „da, sunt aici!”, probabil o reminiscenţă de recunoaştere a locuitorilor ţării pelasgilor numită Aia şi a regelui lor Aiete. Este spiritul statorniciei. Ei se ştiu acolo de când veacul, cu traiul lor deloc uşor, într-un spaţiu geografic aspru, cu mândria lor de munteni liberi ( „mosci”- „mossinoeci”– „musceleni”, „moşneni”- unul dintre sate se numeşte chiar Muscel), cu hărnicia lor, cu dârzenia lor.

Dar nu despre colţeni sau despre musceleni vreau să scriu, ci despre un „produs modern” al lor, de fapt adoptat de ei – Diana-Liana Gavrilă (născută Diaconescu în satul vecin Valea Sibiciului). Dar care a învăţat la Colţi, apoi s-a căsătorit la Colţi, iar casa ei pitorească de pe stânga, la intrarea în comună îl întâmpină primitoare pe turistul grăbit şi curios, dar obosit, cu un primitor spaţiu de campare. Turistului i se deschide, din prima clipă, o privelişte sălbatică, unică, probabil asemănătoare aceleia care l-a întâmpinat pe celebrul Ulisse al Antichităţii greceşti în căutarea Lânii de Aur din Colhida…

Sunt în dubiu cu ce să încep: cu personalitatea de excepţie a autoarei, ori cu memorabila sa carte „Enigme ale trecutului îndepărtat în Munţii Buzăului – Munţii Buzăului între mister şi realitate”, editura Alpha MDN, Buzău (2012), 260 de pagini.

Diana-Liana Gavrilă – după aspectul fizic, nu-i dai mai mult de treizeci de ani, deşi după data naşterii „bate” mai mult. Se autointitulează „călăuză locală”, dar cu modestie spune că este absolventă a Facultăţii de Istorie. Dar ce istorie ştie! Cartea sa o dovedeşte cu prisosinţă. Mergi cu ea, purtând nelipsitu-i rucsac în spate şi cu toiegelul în mână pe cărările cele mai ascunse ale munţilor, spre vestigiile rupestre de la Nucu trecând prin Aluniş, spre Hânsaru, spre Piatra- ‘Ngăurită sau spre bisericuţa din Muscel, pictată de ucenicii lui Grigorescu, şi tot mai departe, spre Goşa, spre  antica Măţara, păstrând numele pelasgic al tribului Meterea turba, spre trovanţii din Ulmet…. Cunoaşte fiecare loc, fiecare piatră, vâlcea, deal, munte, poiană şi nu oboseşte să-ţi povestească. Nici nu oboseşti ascultând-o, iar timpul trece pe nesimţite, căci vraja locurilor acestora încărcate de legendă îţi este transpusă pe o imensă bandă a imaginaţiei, transformându-se,  emoţional, în încântare şi mister.

O fată sprintenă la minte, sprintenă la vorbă, sprintenă la picior. Ascultând-o fermecat, nici nu-ţi dai seama când se învârteşte cerul ducând soarele de la răsărit spre apus. Tu, cuminte turist, ai obosit. Sporovăiala ei devine vrajă. Ea, a doua zi, o ia de la capăt, cu alt grup, pe alt traseu…Apoi, fiecare turist îi devine un prieten, promiţându-i că revine împreună cu alţii. Îşi mai face timp să răspundă pe internet, să se documenteze, apoi noaptea să scrie cărţi. Nu oboseşte. Poartă cu sine istoria fiecărei pietre în suflet. Oricum, toţi cei cărora le-a fost călăuză o îndrăgesc pentru simplitatea, pentru sinceritatea, pentru inteligenţa, pentru naturaleţea şi pentru pasiunea ei.

Nu-mi mai amintesc sigur când am cunoscut-o. Probabil la Muzeul Chihlimbarului din Colţi. Ştiu doar că dintr-un început i-am remarcat profunzimea şi pasiunea discursului. Cu alt prilej i-a fost călăuză fiicei mele care-şi aduna material despre Vestigiile Rupestre din Munţii Buzăului – lucrarea de licenţă. A venit acasă încântată: „Tată, ghid local mă fac, alături de Diana. Să fii alături de ea este o fericire. E mai mult decât o călăuză, o enciclopedie!”

Altădată, nu mică mi-a fost mirarea când i-am urmărit pe un post naţional de televiziune discursul impecabil despre Vestigiile Rupestre. Nimic forţat, totul argumentat, totul riguros, fără emoţii, o lecţie bine predată. Nucleu pentru viitoarea carte. Profeţia mi-a fost confirmată destul de repede. În interviul respectiv, s-a ridicat mult deasupra interlocutorului care, furat de discurs, a uitat să mai pună întrebări…

De curând a avut loc la Buzău al XIV-lea Congres al Dacologilor, moderator fiind, celebrul de acum, Napoleon Săvescu, venit chiar din America. Fiecare comunicare avea dreptul la zece munute. Diana a vorbit liber douăzeci şi cinci de minute, timp în care sala a uitat să mai respire, iar în final şi-a dat seama târziu că trebuie şi să mai aplaude. Am aflat în pauză că venise direct de pe munte, mai făcuse, de dimineaţă, încă un traseu. În pauză, mulţi s-au repezit la standul editurii să-i cumpere cartea, deşi nu rostise niciun cuvânt despre ea. Când am ajuns eu, se epuizase deja…

Şi acum despre carte. Apariţia ei era firească şi necesară. Transfer termenul de „enciclopedie” înspre carte. Adună absolut tot ce s-a spus, dar mai ales ce s-a scris despre enigmele Munţilor Buzăului. O sinteză ce îmbină armonios rigoarea ştiinţifică (douăzeci şi două de vaste trimiteri bibliografice) cu informaţiile orale despre oameni, locuri şi întâmplări, culese cu aceeaşi rigoare. Îţi dai seama că în spatele cărţii stau munca, inteligenţa, harul, dar mai ales sutele, poate miile de kilometrii parcurşi. Cartea este copleşitoare în informaţii. Nimic nu-i scapă. Porneşte de la pelasgi şi ajunge până în zilele noastre. Povesteşte în aşa fel, transformând legenda în realitate, de parcă ar purta cu sine celebra propoziţie a lui Ben Gurion: „Dacă crezi suficient de mult, nu mai e legendă.” În loc de prefaţă, cititorul descoperă un eseu cuceritor referitor la „Creştinismul în regiunea râului Mousaios-Buzău.” Urmează trei mari capitole, unul mai captivant decât celălalt: „Sihăstriile rupestre din Munţii Buzăului” cărora le face o prezentare eshaustivă, riguroasă. În capitolul al doilea o trece pe legende într-un capitol în care domină farmecul povestirii, punând imaginaţia cititorului la treabă: „Munţii Buzăului un misterios tărâm.”

Ultimul capitol, foarte documentat şi persuasiv. „Urme ale unei posibile culturi presumeriene în Munţii Buzăului” este semnat de distinsul profesor Dumitru Nica, prietenul şi consăteanul meu, mentorul său – un alt împătimit al istoriei locurilor acestora, după cum afirmă chiar autoarea.

Dovada faptului că este o excelentă cunoscătoare a zonei o reprezintă cele 10 (zece) pagini de toponime din final ( de fapt un unic minidicţionar), fiecare cu localizarea şi explicaţiile de rigoare. Şi ca lucrarea să fie, într-adevăr, o capodoperă, remarcăm aspectul grafic excelent, iar materialul documentar este însoţit de fix 363 de excelente fotografii color, care-ţi oferă, înaintea celeia cu pasul, o călătorie fabuloasă în acest spaţiu îndrăgit şi de Dumnezeu cu cerul său de un albastru straniu.

Cartea – grafic – o reuşită a genului, dar, cultural – o izbândă a culturii buzoiene, cu prelungiri spre cultura naţională, străbătută de un un profund fior de patriotism local şi naţional. O sărbătoare pentru toţi românii, după cum o sărbătoare a fost şi lansarea ei, în noiembrie 2012 în aula Bibliotecii Judeţene Buzău, devenită neîncăpătoare, cu prieteni veniţi din multe colţuri ale ţării. O „călăuză” care înnobilează o localitate, o carte care înnobilează o ţară…

Prof.  Titi Damian

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s