Tudor Cicu: parodiind contemporanii…

CICU

Passionaria Stoicescu: Vinovată
(originalul)

Mângâi şifonierul ca pisica
atunci când n-are cine-o alinta
şi-n casa părăsită e doar ea
înăbuşinduşi frica;
şi-aud cum mă bleastămă pădurea
altădată ascunzând
păsăret şi jivine,
acum doar blănuri moarte
şi ţoale aiurea…

Mângâi oglinda –
şi simt cum mă junghie laqcul,
peştii lui de odinioară, nisipul…
Încremenite ape dau să mă-nece
şi nu află pe nimeni,
nici măcar sufletul
care-mi ascundea odată chipul…

Ating hârtia,
adică o frunză, un ram,
pentru că scriu,
pentru că altă salvare n-am
decât să aşez cuvintele-n albul sicriu
şi să le-nmormântez cu-ncetişorul…
Dar ţipătul ei se aude clar:
– Du-te dracului!
Dacă m-ai trădat cu calculatorul,
De ce te-ntorci la mine iar?

Vinovată
(parodie după poezia cu acelaşi nume din vol „Şarpele cu aripi”- de Passionaria Stoicescu)

Mângâi şifonierul şi el mă alintă pe mine
Ce mândră eram! – îmi imaginez. Veneam de la şcoală
sărind într-un picior şi cântând:
„-Stăncuţa… Stăncuţa… Cine i-a văzut pisicii…”
„-Vai de mine?! Închisă în balcon e doar ea”.
Şi dau fuguţa.
Se plânge şi scheaună de foame, sărmana.
E plină de scaieţi şi bureţi de pădure
Mozolită de tot felul de jivine…
O-ntreb: „-Ce-i cu tine prostuţo?” Dar tace mormânt
Toarce-n palma mea, pisicindu-se.
„-Şi pentru asta să te dai tu
cu curul de pământ?”

Mângâi oglinda
şi-mi admir nurii
Simt cum mă-njunghie lacul oglinzii,
unde-aruncam, cândva, stoarsă de munca la editură
peştii de odinioară, matracucele de la Litera.
„-Iar ai deschis gura (îmi spune oglinda) fără rost!
Păi, se putea să lipsească şi Martie a noastră din post?”
Mă strâmb la ea;
Sar şi „jartelele” de la budigăi:
„-Acuma na, stai cu gura închisă şi pe banii tăi!”

Ating hârtia
„-Da (zic): Limba română avea ochi albaştri!”
Eram, doar, regina balului în poezie
Mă uit în jur, prin dulap, la calculatorul la care,
rar, dar mai scriu.
Hârtia e goală, vântul a spulberat cuvintele…
Şi-i pretutindeni pustiu.
Nu-mi rămâne decât să aşez cuvintele
în albul sicriu. „Halei hap! – de la cap”.
Şi iar şi iar…
„Nu mai sunt, iată, Doamna de Muştar!”
Dar ţipătul celei din oglindă se aude răspicat:
„-Lasă-ne madam! Şi dă-i pisicii ăleia una în bot.
Vrea crenvurşti, partea leului, na!
Să plece dracului,
cu taur-cu leu-cu crenvurşti,
(măcar până îţi scrii poezia)
cu tot!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s