REVERIA

VALERE BURLACU

De mai bine de 24 de ore Edy M’Batza stătea, aproape fără întrerupere, chircit în fotoliul din dreapta capsulei. Privea numai la acea parte a tabloului de bord pe care, fără voie, o avariase grav în momentul catapultării. Nu scotea un cuvînt. Nu avea nici o reacție la încercările Lilei de a lega o punte de comunicare. Ochii-i deveniseră sticloși, imobili, incapabili să mai reacționeze la stimuli externi. Mușchii feței se încordau spasmodic, semn al unei trăiri interioare deoasebit de intense. Mimica era fără îndoială a unui om plecat cu pluta, rupt de lume, de tot și de toate.

În acest răstimp, realizînd proporțiile catastrofei, Lila încerca să găsească o soluție de restabilire a legăturii cu lumea exterioară. Consultă cu înfriguare cartea tehnică a închisorii plutitoare, cum și-a denumit acea sferă dătătoare de viață și speranță. Moștenitoare a abilităților tehnice ale tatălui său nu-i fu greu să-și dea seama că, în cădere, Edy lovise  din plin cu suta sa de kilograme acea parte a tabloului de bord în care se afla încastrat computerul de bord ce permitea comunicarea cu exteriorul, scurt circuitul declanșat  scoțîndu-l complet și iremediabil din funcțiune,  semn că perfecțiunea e încă departe.

Sub acest aspect nu mai era nimic de făcut. Norocul lor a fost sistemul de purificare și oxigenare al aerului din interior ce rămăsese intact, funcționarea acestuia încadrîndu-se în paramentrii normali indicați de proiectant. Verifică apoi rezervele de apă și de hrană, în realitate cîteva teancuri de comprimate din alge, legume, proteine de origine vegetală, zahăr și din ce-or mai fi ele. Suficiente pentru a supraviețui împreună cu Edy mai bine de o lună și ceva. Sub acest aspect, nici un pericol. Urgența numărul unu devenise readucerea lui Edy pe linia de plutire. Schimbă tactica. Se așeză lîngă el, pe spătarul din fibră de sticlă al fotoliului de care nu se mai desprindea și începu să-l mîngîe pe creștet, cu gesturi delicate, așa cum știa că-i plăcea lui. Nu scoase nici un cuvînt. Îl urmărea cu atenție,încercînd să sesizeze cu o clipă mai devreme orice reacție a ființei de care-și împletise destinul și-și legase viața. Încet, încet își apropie fața de a lui. Atingerea  firelor nederanjate de aparatul de ras îl făcu să-și retragă obrazul ca din fața unui pericol iminent.Semn bun, își zise Lila.Nu ezită nici o clipă. Își dădea seama că numai așa îl putea scoate din starea de prostație în care zăcea de la producerea catastrofei”Reginei mărilor”.Ploua neîntrerupt de mai bine de zece ore. Broboanele de apă căzută în cercuri se uneau formînd adevărate pînze ce reduceau vizibilitatea la doar cîțiva metri. Nu-i era greu totuși să-și dea seama că furtuna îi purta tot mai mult și mai repede spre larg. Nimic în jur, nici un punct de reper, singură capsula lor aruncată de colo colo pe crestele valurilor uriașe. Teama, frica, dușmanii îngemănați cuibăriți în subconștientul omului încă înainte de a se naște îi dădeau tot mai mult tîrcoale Lilei. Îi era din ce în ce mai greu să-și adune gîndurile. Simțea ca va intra cît de curînd în lumea fără de griji a singurei ființe pe care o iubise cu  adevărat. Orizonturile percepțiilor și trăririlor sale nu mai puteau depăși barierele acelor pereți incolori. Privirea refuza parcă să treacă dincolo într-o încercare inconștientă de a nu transmite  mai departe stimulii dezastrului. Oare speranța și dorința sa de viață să fi rămas uitate la bordul „Reginei mărilor”?, se trezi întrebîndu-se într-o ultimă încercare a spiritului de a menține contactul cu lumea reală, o lume căreia îi putea, iată, atinge cu ușurință granițele în cîteva fracțiuni de secundă. Se înspăimîntă.Scose un țipăt prelung asemenea urletului coioților ce-și pierduseră simțul olfactiv și care constatau astfel că sunt condamnați la o pierire lentă, chinuitoare, părăsiți de toți aliații de pînă mai ieri și privați de hrana cea de toate zilele.

Minune. Edy sări în sus ca un arc.Privea în jur cu acea nedumerire întîlnită doar pe fețele copiilor ce descopereau jucăria visată cu o noapte în urmă.Fără să vrea constată că se afla în fața singurei oglinzi din acea minge de sticlă ce-i răpiseră din ghearele adîncurilor unde se odihneaa acum „Regina mărilor” cu prețioasa sa comoară pe post de ofrandă. De dincolo îl privea o față demnă și agreabilă, cu o frunte lată ce se  înălța abrupt deasupra sprîncenelor arcuite ce scoteau și mai mult în evidență cele trei linii șerpuite  paralele cu linia ochilor mari, limpezi și strălucitori, terminași cu riduri accentuate ce sporeau și mai mult aerul de demnitate și înțelepciune. Se privea cu un interes nedisimulat pe sine însuși și parcă pentru prima oară observă că nasul lung, lat și proeminent se încadra aproape perfect conturului buzelor frumos creionate ce puneau și mai mult în evidență fermitatea bărbiei și forma urechilor cu lobi mari, alipite parcă de cap.Culoarea măsliniu-maronie a pielii îi da un un aer și mai enigmatic. Zîmbi cu un anume subînțeles. Pricepu, în sfîrșit, că trăia, că trecuse prin poarta norocului în cea mai periculoasă încercare a destinului. Se scutură ca de un vis urît. Zîmbi din nou. În sfîrșit, acel zîmbet atît de drag și de așteptat de ființa ghemuită la picioarele sale, Lila. Se lăsă să alunece încet pe podeaua ce culisa purtată de un sistem special, deosebit de ingenios și de flexibil, de-a lungul pereților capsulei permițîndu-i să-și păstreze orizontalitatea. Îi prinse lin mîinile Lilei într-ale sale. Din ochii săi oblici, orientați, deloc surpinzător, în sus izbucnea o privire strălucitoare, directă, pătrunzătoare ce anunța o fire autoritară, puternică, hotărîtă să nu cedeze în fața situațiilor limită de genul celei în care se aflau.Zîmbetul abia schițat în colțul gurii punea și mai bine în lumină trăsăturile angelice ale feței dincolo de care se ascundeau taine și enigme greu de intuit chiar și de cei ce  o cunoșteau cu adevărat.. Nu știa cum să reacționeze. De cît timp se lăsase oare purtat de val în lumea deznădejii și pierzaniei? Ce slab e omul în fața sorții, apucă să-și mai spună în gînd înainte de a auzi vocea calmă a Lilei.

–           Bun venit în casa speranțelor, iubitule! Tare curioasă-s să aflu la ce ai meditat în ăst răstimp și la ce concluzii ai ajuns în legătură cu viitorul  luminos al omenirii că eu m-am împotmolit la momentul nunții noastre de argint.

–           Directă și acidă în momente de răstriște ca întotdeauna- har al celor zămisliți pentru a-i ajuta pe alții să se țină de firul Ariadnei prin labirintul vieții. Într-adevăr , m-am lăsat dus pe tărîmul viselor cu ochii deschiși unde mi-a fost dat să descopăr cît de neînsemnat și lipsit de apărare este omul. Uită-te, de exemplu, la noi doi.Pentru toți ceilalți nu mai existăm decît sub forma unor amintiri difuze,neclare. Nu cred că există măcar o persoană să-și  imagineze că am fi putut supraviețui„Reginei mărilor”. La ce ne-au folosit și ce valoare mai are în aceste clipe milioanele și miliardele de dolari ce zac prin sutele  de conturi puse în mișcare doar de semnăturile noastre? Dar terenurile pe care se ridică falnice spre ceruri imobilele companiilor controlate de familia noastră, loc de muncă pentru un număr de oameni egal cu cel al al multor țări? La nimic, îți spun eu, omul ce i-a educat și format pe alții pentru a da  de pămînt cu imposibilul. Țipătul tău m-a trezit la realitate. Ecoul  propagat de acești pereți incasabili m-a făcut să constat că noi doi suntem în aceste clipe singurii oameni fericiți cu adevărat.

–           Sigur cu tine se întîmplă ceva. Privește, te rog, în afară. De mai bine de o zi și o noapte furtuna dezlănțuită din senin, ce pare a atinge forța unui uragan de gradele 4 sau 5,  ne aruncă dintr-o parte în alta după reguli numai de mama natură știute. Asta da fericire, desigur!

–           Lila, dragă, să vedem partea plină a paharului, cum mă îndemnai tu de fiecare dată cînd sesizai că era gara să mi se înece corăbiile. Ce-mi lipsește oare mie în clipele astea pentru a descoperi fericirea și liniștea sufletească atît de rîvnite în ultimii ani? Nimic! Sunt împreună cu singura femeie pe care am iubit-o și o iubesc cu adevărat, respir un aer ozonat cum se întîlnește în puține locuri pe această planetă, am la dispoziție  cantități suficiente de hrană aseptică și de apă pură din punct de vedere micorbiologic, nu sună nici un telefon, își poate oare dori mai mult omul anului 2020 pentru a fi lipsit de grijile ce-i distrug echilibrul sufletesc?

–           Psihologului din mine , comportamentul tău îi spune că pacientul a suferit un șoc psihoafectiv atît de puternic încît riscă să-i sară țiglele de pe casă!

–           Din păcate sau mai bine zis din fericire te înșeli amarnic. Singurul moment în care mi-am pierdut cu adevărat capul a fost atunci cînd am transmis lui James Smith ordinul de  a vinde toate pachetele de acțiuni ce le dețineam noi și companiile controlate de familia noastră. În tot răstimpul scurs de atunci m-am rugat la bunul și îndurătorul Dumnezeu să-i lumineze mințile și să nu execute o dispoziție ce poate declanșa un alt *29 dar de dimensiuni apocaliptice ce ar produce mai multe victime, figurativ vorbind, decît oricare război din istoria omenirii.

–           Bine ar fi ca James să te contrazică pentru prima dată în ultimii treizeci și cinci de ani de cînd colaborați dar mă îndoiesc că se va întîmpla așa. Dacă ai uitat află că pe lîngă parolă i-ai transmis și codul pentru situații de urgență, cod ce i-a permis în 2008 să dea acel tun cu adevărat remarcabil în timpul crizei creditelor ipotecare. Așa cum îl știu eu, cred  că va miza și de această dată, cu ochii închiși, pe flerul tău convins fiind că astfel alte cîteva sute de milioane îi vor rotunji conturile companiei de brokeraj pe care o deține.

Se ridică încet și-și lipi fruntea de peretele rece al capsulei ce pătrundea parcă pe un alt tărîm, unul unde soarele mijea cu putere la orizont și furtuna înceta ca prin farmec. Apă și atăt, nimic altceva. Brusc, cerul fu brăzdat de mai multe excadrile de avioane ce zburau în formație de luptă în direcția opusă celei spre care se îndrepta mingea de sticlă ce-i ținea prizonieri. Goneau precum nebunii fără minte spre locul unde se întrupase haosul.

Valere BURLACU
(Din volumul ”IMPLOZIA” ,în curs de apariție)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s