Carmen Tania Grigore – poeme

CARMEN TANIA GRIGORE

Şi îngerii pier

strigătul eliberat mă doare ca un cleşte
soarele a rămas în urmă.
zborul se rupe
inima se contractă
în flori de măslin
și cade într-un oraş aglomerat
de statui

norii fumegă intens
dintr-o dată miroase a prunc până la cer
doar viile plâng ca un martor tăcut
al acestei orbiri;
niciun strop de bună credinţă
nu se mai prelinge din streaşina lumii

până la Dumnezeu ne mănâncă silenţios acarienii

alte începuturi petrecute aievea

mă hrăneam direct
din gura ta mentolată, Chiril,
când deodată
dragostea ne-a înzăpezit
şi nu a venit nimeni
să ne descopere;
ne-am topit
unul după altul
fără a înţelege întârzierea
cocorilor;
lumea nevinovată
e din ce în ce mai departe acum,
anii s-au îndepărtat şi ei
şi s-au pierdut
între sprâncene de ceară

despre regăsire, primăvara

tu eşti legat de carnea
şi sângele meu
printr-o fibră intimă
eşti ca mielul
scăpat din încercuirea lupilor
din cauza atâtor capcane
nu mă recunoşti
te simţi urmărit
dar în spatele tău
este doar un copac
îngreunat de floare
avalanşa de verde
te va împinge
într-o spovedanie rodnică
adâncit în iertarea de sine
vei înţelege tăcerea ochiului
arătos ca o lună plină

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s