70 de ani de la naşterea poetului şi ziaristului MIRCEA ICHIM

ion aldeniu gatej

Motto

Omul din crisalidă: ,,Statuile brumate de lumină/ Vor fi poporu-n care, regăsindu-mi/ Credinţa mea întregă în credinţa-i,/ Vor deştepta în suflet amăgire: / Că sunt un om în suflet, că voi fi om de-a pururi./ Mă vor urma pe drumuri fără pulberi -/ Lumină din lumină-s şi tăgadă/  Din cel ce va fi fost cândva să fie./ Mă bâtuie un dor de mâini. O viaţă/  La gura peşterii voi sta de strajă/ Ca nimeni să nu-ţi tulbure nesomnul.” ( Fragment din Ieşirea din crisalidă)

 

           La 26 septembrie 1944, vedea lumina zilei la Buzău, poetul şi publicistul Mircea Adrian Ichim (în tot ce a scris a semnat fără al doilea prenume), fiul prof. Ioan Ichim (1905-1970, autor al studiilor literare Liviu Rebreanu, 1940, şi Gib I. Mihăiescu, 1942). După absolvirea Liceului B.P. Hasdeu, a urmat cursurile Facultăţii de Limba şi Litertura Română a Universităţii Bucureşti (1967) După absolvirea Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Bucureşti, lucrează în redacţia  Viaţii Buzăului (1968-1973), ca redactor şi secretar de redacţie. În această perioadă a condus cenaclul literar al acestui ziar. . .   A  făcut un curs postuniversitar la Facultatea de Ziaristică.  Între 1973-1981 a fost lector universitar la Facultatea de Ziaristică. A lucrat ca cercetător ştiinţific la Institutul ,,Nicolae Iorga”. Secretar general de redacţie la revista Albina şi redactor şef al ziarului Dimineaţa , director fiind criticul şi istoricul literar Al. Piru. A  fost  preşedintele Fundaţiei culturale ,,Dimineaţa”, membru în conducerea Uniunii Ziariştilor Prefesionişti, preşedintele Juriului de Onoare al UZP, profesor-asociat la Universităţile ,,Hyperion” şi ,,Spiru Haret.” Din 1992 a fost ales deputat al partidului de guvernământ până în 1993, când se stinge din viaţă la 28 februarie.

              Mircea Ichim a debutat la 16 ani în ziarul Viaţa Buzăului (prima serie), apoi a colaborat cu poezii, note de lector, cronici literare şi culturale la: Viaţa studenţească, Amfiteatru, Cronica, Tomis. Debutul editorial,  în culegerea de versuri Trofee, 1967, editată de Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport (cu o prefaţă semnată de poetul Gheorghe Tomozei), cu poemul în patru părţi, intitulat  Ecran: 1. Singurătatea alergatorului de cursă lungă: „Dacă alergi, vei alerga spre suflet,/  Îţi vei cunoaşte lacrima şi râsul,/ Vei fi bogat de două ori cu tine”… 2. Cineva acolo sus mă iubeşte: Râurile mele se adună în nod gordian,/ răsar sticlind în hăţişuri/ şi câte-o stea mustind deasupra/ le ştie destinul şi moartea./ … Un voievod ar putea veni cu o sabie să taie/ crucea drumurilor mele,/ dar sabia ar sări în ţăndări,/ pentru că istoria nu se repetă,” 3. Jucătorul de şah: „Majestatea Sa Regele Alb/ şi-a unit forţele/ cu Majestatea Sa Regele Negru/ în vederea unui pact…” „Eu jucătorul cel mai integru,/ stăpânit de cel mai înalt umanism,/ am apreciat însemnătatea acestui pacifism. Monarhii,/ prin luciditate/ de care au fost în stare,/ au destins nişte relaţii arhi-/ saturate de teroare.” 4. Viaţă Sportivă: „Cerul se încreţise în trepte de piatră/ şi îngerii s-au aşezat pe ele./ Flăcările iadului le lingeau tălpile./ Alergam cu pământul în braţe/  în jurul gazonului albastru,/ în jurul meu./  Dinţii amorţiseră de somn,/ Aş fi vrut un măr să-i răcoresc/  şi atunci am muşcat pământul./ Un gust de cenuşă şi oase/ – părinţii.”

             În 1972, apărea la Editura pentru Turism, antologia intitulată „O zi, un om, un fapt” (redactor de carte, Florentin Popescu), în care Mircea Ichim este prezent cu poezia  Efigie de ţară: „M-am închinat la datină ţărânii/  Şi sângele a viscolit duios,/  Mi-au înflorit pe fluierul de os/ Surâsul pur şi lacrima fântânii.//  Sub bradul nins al tinereţii date e/  Să răsucesc luceafărul spre lut/  Şi-n firul lui de cântec ne-nceput/ Să-i cetluiesc hotarele-n carate; //  Mă ştiu lumină, din lumină frântă/ Şi mă destram pământului în nimb/ Ca să-i rămână dincolo de timp/  Efigia ca o icoană sfântă.” (pag. 149)

               În 1975 a editat Secretariatul de redacţie, prima lucrare de acest gen din literatura de specialitate; a avut preocupări şi în domeniul semioticii, finalizate în studii tipărite în revista Presa noastră.

                A debutat  editorial cu volumul Ieşirea din crisalidă (1976), tipărit la Editura  Cartea Românească, având ca redactor de carte pe scriitorul Mircea Ciobanu. Poemul, în manuscrisul dactilografiat, avea drept motto un citat din Lysis a lui Platon: „Vedea-vei  că răul ce bântuie pe oameni/  E rodul alegerii lor.”  Motto-ul ce nu-l vom mai regăsi în volumul tipărit.

               ,,Un poem de peste nouă sute de versuri într-o deplină unitate prozodică, scris nu în orice fel de măsură, ci în endecasilabi… Tematic se înscrie în seria lungă şi străveche a cunoaşterii riscante, a ispitei absolutului din jocul ielelor, a suspendării timpului din mitul faustic, a nobleţei sacrificiului umanitarist din mitul prometeic. Omul din crisalidă e un înţelept activ pe care ielele – iluzia  depăşirii solipsiste a marginilor cunoaşterii sensibile -«l-au  învârtit ameţior cu luntrea/  Nisipuri dulci în suflet tulburându-i./  Îl aromiră-n cântece de flaut/ Şi-n crisalidă neagră-l ferecară…».  Din clipa  când dorul de «insula cu cântece în ruguri», unde «o amforă păstrează Apa Vie» i se instaurează în suflet, omul are de ales între acţiunea autotelică şi acţiunea mijlocitoare, respectiv între intrarea în crisalidă şi ieşirea din ea, fără altă consecinţă decât pierderea calităţii iniţiale şi aeeaşi operaţiune cu un efect însă de sporire, de completare, de desăvârşire a calităţii iniţiale. Întreg poemul e amănunţirea unui proces de obţiune, mai exact de devenire a opţiunii de la ipostaza conştiinţei solipsiste la aceea a conştiinţei sociale. Cel care, comiţând un hybris, «Nu jinduia numai o vârstă nouă,/ Ci-a cutezat cu gândul şi cu fapta/ La bun oprit, la veşnicie, omul!» are de trecut printr-o dificilă odisee a raţiunii faustianismului său, un lanţ greu de reevaluări, de meditaţii şi îndoieli ca să poată ajunge în cele din urmă la raţiunea supremă a îndoielii sale gnoseologice: «Îngenunchez în rugă de izbândă:/  Vreau ca bărbaţii toţi şi pruncii vrednici,/  De care sunt legat prin grai şi-obidă,/  Să urce pe corăbii lângă mine.» A cunoaşte de dragul cunoaşterii şi al edificării unui eu solitar, despărţit metodic de orice inteţie de comunicare sau a cunoaşterii pentru înalţărea speciei, iată dilema retorică a acestui poem. Soluţia prometeică nu vine aici ca un refuz dogmatic al soluţiei faustice cât, mai curând, ca o potenţare a ei prin introducerea în sistemul de valori ale umanităţii, prin corectarea direcţiei dinspre sine spre semeni. Construcţia poemului aminteşte prin prezenţa corului, a corifeului, de tragedia elenă, prin aşezarea în dialog  a discursului de poemul dramatic mussetian (prin Macedonski şi Prometeul  lui Al. Philippide) şi prin austeritate şi control al imaginaţiei de un Faust anglo-saxon. Ce l-a preocupat pe poet a fost mai mult decât dezvoltarea în regie proprie a unor idei la încrucişare de mituri foarte cunoscute, o aşezare personală în pagină lirică a mecanismelor afective ce mişcă personajele. Deseori găsim imagini potrivite sugerând teama, îndoiala, neliniştea, euforia, trase în propoziţiuni ample, în care tensiunea lirică pare a se risipi, de unde şi o anume monotonie, deloc păgubitoare într-un atare caz, fiindcă are un rol homeopatic, contrapunându-se monotoniei fonetice propriii şirului atât de lung şi de riguros al endecasilabilor. Uneori fragmentul de propoziţie, cutare sau cutare metaforă reuşeşte să suplinească eventuale goluri respiratorii dintre cele două monotonii («În nemişcare a-ncremenit pădurea/  Şi pare că-i de piatră şi aşteaptă…/  E un fior ce bântuie prin iarbă,/  În aer păsările n-au aripă,/  Să spintece în zbor azurul veşted,/  În apă peştii sunt cuţite roşii/  înfipte în nisipul crud, şi-aşteaptă»). Epicitatea poemului, firească, nu cade în proză ritmată ci, câteodată, în preţiozitate.”  Spune în încheirea aprecirilor sale Laurenţiu Ulici, în vol. Prima verba, II (1).

             Despre Ieşirea din crisalidă au mai scris: Edgar Papu: „Clasicismul său, extins la o amplă şi inspirată imagistică, poate fi privit ca premisa unei faţete pe care o va căpăta literatura noastră.” (2),  Florin Muscalu (3), Alex. Oproescu: „Rod matur al exerciţiului poetic de peste un deceniu, volumul de debut  Ieşirea din crisalidă  (1976), prin ideatica sa, prin muzicalitatea şi perfomanţele imaginilor, indică in Mircea Ichim un posibil autor de referinţă.” (4)

              Poetul Mircea Ichim a lăsat ,,în manuscris volumul Un punct cardinal de prisos, care conţine o poezie în genul celei practicate şi cultivate de poeţii de la Cercul Literar de la Sibiu, mai aproape totuşi de cea a lui Radu Stanca,”  aşa cum ne precizează Dumitru Ion Dincă, în posesia căruia se păstrează şi un exemplar din volumul amintit. ,,Aparent criptice, poemele sunt de o limpezime şi o puritate rar întâlnite. Nu e vorba de experimente, ci de o poezie în care miza valorii şi a perfomanţelor fie lingvistice, fie de atmosferă, cuceresc lectorul.” (5)  Câteva poezii din acest volum-manuscris au fost publicate, prin grija  lui D.I. Dincă, în rev. Renaşterea culturală şi Luceafărul.    ,, Castelul din Spania  (Întru amintirea lui Radu Stanca): ,,Castelul meu din Spania te-aşteaptă,/  Pe poarta lui se intră pe asin/  Sub paşi câte-o fântână se deşteaptă/  Şi steagul meu e-o creangă de măslin//  Sunt sfincşi din loc în loc şi trunchi de sângeri/  Sub spuma lor dorm oasele de îngeri/  Şi macii ard în sufletele lor.//  Ferestrele sunt pânze de El Greco/  Pe coridoare – despletită – Echo/  Îl strigă pe Narcis din carnea mea//  Valeţii mei (de fapt sunt regi de ghindă)/  Vor pregăti cel mai ales festin,/  Făcliile vor picura sub grindă/  Şi vinu-l va turna un arlechin.//  Un minotaur furios, de coridă/  Va răvăşi un sânge de bărbat,/  Voi coborî şi voi lupta-n coridă/  Cu lancea de luceafăr fulgerat//  Vor năluci alături chiparoşii/  Din trunchiul lor fecioare care mint/  Şi când în zori vor regăsi cocoşii/  Ne vor cânta din harpe de argint.//  Le-om răsplăti cu şiruri de smaralde/  Când le-om iubi pe pături de nisip/  Şi sclav al coapselor de sclavă, calde/  Tu vei uita de fiara făra chip.” Şi   Muzeul figurilor de ceară:   ,,Intrând în muzeul acesta de ceară/  lua-vom merinde cu noi, o speranţă-/  aceia de a găsi în faptul de seară,/  sub arcade tăiate-n albastră faianţă,/  chipul cu care oşteanul cu zeghe/  când l-a-nfruntat lângă izvorul morţii.//  Priveşte figurile fără pereche/  să-ncepem cu paznicul însuşi al porţii…//  El ar putea fi-ntruparea deplină/  a crimei, a spaimei, melancoliilor gri,/  a vremii sau urii cu salt de felină/  şi-a nopţii-ntrupare mai poate el fi!//  Priveşte figurile toate şi spune/  Care e chipul, nespus, nici de rune”, precum şi Botezul luminii:  ,,Va trebui să-mi amintesc o sigură vină:/  luceafărul pe care l-am săgetat în văzduh/  se va întoarce/  şi mă va lovi în creştet/  pentru că mi-am înşelat fratele/  primind înaintea lui botezul luminii…//  Trebuie să ştiu că nu m-aş fi putut naşte/  decât în septembrie/  fiindcă prinţul acesta de ghindă/  care mânuie lancea în locul meu, izbăvind,/  la echinox, nevolnic, de mine s-a desprins/  ca-n fiecare toamnă să asculte/  Unghiul nedefinit al cocorilor/  plecând îndurerat din mine…” (6)

             ,,Cărturar desăvârşit, poet de factură clasică, Mircea Ichim a acumulat în ultimii ani un capital de recunoaştere pe care nu şi le-a imaginat niciodată. În modestia lui, scriitorul n-a forţat nota posterităţii. Şi totuşi, el rămâne una din cele mai frumoase figuri ale Buzăului, condamnat parcă de zeii pe care i-a invocat în versuri memorabile, să dăinuie ca un punct de care se sprijină speranţele adevăraţilor creatori,” aşa îşi încheie D. I. Dincă consideraţiile despre  Mircea Ichim, cel care ar fi împlinit… 70 de ani.

               Şi Florentin Popescu a lăsat mărturii despe Mircea Ichim (7).

               Câteva poezii inedite sau apărute în diverse culegeri: Ipostaze: „Dragostea mea e candidă, pură,/  Ca un potir imaculat de crin;//  Dragostea mea calmă, senină.//  Ca înserarea ţesută-n carmin. //  Dragostea mea e ca marea-n lumină/  Ades, e adânc furtunoasă …//  Dragostea mea aşa e frumoasă!”;  Lied: „Trandafirul a murit încet/  Ca o durere.//  Petalele au nins lângă pahar …/  Sărutul tău înfiorat/Ardea cicatrizat pe o petală…” ;  Regăsire:  „Apusul se topeşte în sineală/ În vişinul bătrân – la geam – în rămuriş//  Tăcerea ca un fluture de noapte /  În cameră se cuibăreşte pe furiş.//  Garoafele se scutură pe masă:/  Carminul lor pălind pe-atlasul moale,//  Nu ştiu de ce îmi aminteşte parcă/  Purpura stinsă-ncet a gurii tale.” (aceste poezii au apărut în Caiete literare nr. 3, scos de Cercul literar ,,Al. Sahia “ Buzău, decembrie 1961);  Statuia frumuseţii tale: „Ofranda genuchilor tăi – albatroşii;/  Lujer de smirnă – trupul în drum;/  Gura – răceala fântânilor roşii;/ Arcul sprincenii – corăbii de fum.//  Mai trebuie piatra statuii din mine!/  O, nu-i răsucită în aerul gol,/  Nălucă făpturii de imn şi rubine…/ Argint de trădare sau ţipăt de stol,/   Mor şoaptele spuse, cu foşnet de ceară/  Omul se-nchină păgânului tors,/  Umerii-i curg ca o apă de seară,/ Rugă sau cântec spre tine întors.”;   Tragerea pe roată : „A cotropi cu trupul tău lumina?/ A fi?  Numai a fi?  Ca-n aur fraged/ A fi în trup?  Ograda-i cât o palmă -/  N-ar sta în ea un câine-n două labe.//  O podină înaltă de osândă/ Pentru Ioan, bărbatul fără ţară/  Şi-o stemă de pecingine pe umăr!/  Când se ivi pe cer un soare rânced, călăul îşi întinse mâna/   Şi-l smulse. Mă orbea moneda/  Rostogolindu-şi peste mine zimţii./  O lamură de lemn mi-era carnea,/  Se vătămase cerul a ninsoare…”;   Pedepsele de mâine : „Vi-s stâlpii casei năclăiţi cu sânge/  De miel ucis, sub lună fără geană;/  Lumină din lumină se va frânge/  Pentru măslini, pentru nisip şi rană…/  Amare ierburi veţi mânca la cină/  Şi buza arsă va stârni răcoare/  Fântânilor cu pace de răşină…/  Ţărână, dă-le bunecuvântarea…/  Veţi adormi legaţi în somnul ierbii/  Ca sabia să fulgere departe/  Cruţâdu-vă şi stelele şi cerbii/  Şi fiii dezlega-se-vor de moarte…”;  Desen cu  ferigi:   „Cicatrizate stele cad/  În plasa rugilor de mure/  Şi-n piramida unui brad/ Adoarme-ntreagă o pădure//  În iarba caldă ca un şal/  Înalţă greierii spirale/  Şi somnul ud al unui val/   Rotund pe lespezi se prăvale.//  Iluminându-şi ceasul vag/  Mai ard ferigile albastre -/  E abur turnul unui fag/  Şi-s abur trupurile noastre” ;  Desen de primăvară : ,,Grâul dospeşte sub jarul zăpezii;/ Muguri de pace, pe creanga amezii,/  Toamnă de faguri presimt – şi lumina/  Pe umeri îşi arde – albastră – răşina.//  Braţele întinse, în arc, peste vreme/  Sânt spice-nfrăţite aceleişi steme.//  Urcă din  vârste un soare, o liră;   Degete albe garoafe răsfiră/  Peste pământul surpat în baladă,/  Când grâul dospeşte sub jar de zăpadă.//  Aerul creşte în preajmă de steaguri/  Şi muguri de pace vor trece în faguri.”

                                                                  Ion Aldeniu

Bibliografie:

1. Laurenţiu Ulici, Prima verba II, Editura Albatros, 1978, p.87-89;

2. Edgar Papu, Mircea Ichim: Ieşirea din crisalidă, în  Viaţa Buzăului,      Supliment, mai 1977, p. 18;

3. Dulcele stil epopeic … liliputan,  de Florin Muscalu, în  Milcovia (Focşani), mai 1977, p.18;

4. Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni – Fişier istorico-literar, Buzău, 1980, p. 118-119;

5. Dumitru Ion Dincă, Consideraţii asupra literaturii buzoiene contemporane, vol. I, Editura Omega, 2009, p. 52-55

6. Aceste trei poezii au fost publicate de Dumitru Ion Dincă în rev. Renaşterea culturală, nr. 5-6, septembrie-octombrie 2003, p. 12.

7. Florentin Popescu: „Mă consider un  romantic, deşi viaţa mă obligă să fiu, adesea, pragmantic“* (II) Convorbire realizată de Alexandru Deşliu, în rev. Saeculum nr. 4/2006

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s