La frontiera literaturii (7)

55 marin

NEAMUL CITITORILOR

România e unică în toate privinţele, inclusiv când vine vorba de literatură. Aici, pe botul nostru de rai, nu există scriitor care să nu aibă măcar un cititor: pe el însuşi. Tot aşa, ne-am putea considera singura naţie în care oglinda noastră intelectuală are o singură faţă. Cea oficială. Nu există dos de imagine. Mă tot uit la succesul unor autori de ieri şi încă de azi. Nu mai dau nume. Mă uit şi la lipsa de succes a unora care bat la porţile gloriei. Literatura română e obosită de obositorii de profesie, apoi de autornici. Pe vremuri, un mare poet precum Sorescu părea un fel de primar literar la vânătoare de lilieci. Jandarmul Eugen Barbu puţea de la mii de kilometri a Glină demnă de Premiul Nobel pentru gropi în aer. Blândul Nichita Stănescu părea un ecologist perfect, un fel de şef la protecţia javrelor din jurul său, „câinele” fiind, nu-i aşa, prietenul adversarului. Am avut multe figuri literare mari în sensul frumos al înălţării spirituale. Din păcate, toţi aceşti mari scriitori au fost trataţi de la înălţimi extraterestre de către tractoriştii spaţiului aerian local. Iar nu dau nume. Nu vreau să stric naftalina pentru nişte oase de câini ieşiţi din ouă clocite de activişti eterni. Ca atare: marii noştri scriitori contemporani nu au avut parte de o recunoaştere totală acasă la ei. Darmite în străinătate! Ceva nu e în neregula regulii. Ei încă există în mintea noastră, încă sunt mari, încă ne bântuie alfabetul. Cine ştie că, în anul de graţie 2013, în această ţară ciuruită de inclulturnici, printre noi trăieşte aproape invizibil marele scriitor Ion Gheorghe ? Cultura noastră are Institut. Un fel de mijloc de protecţie împotriva înmulţirii geniilor. Are şi Minister. Un fel de tichie de mărgăritar în partea de jos a exprimării multiculturale. Suntem un neam al cititorilor. Inclusiv în maghiară. La ţară, când vin alegerile, se regrupează şi repoziţionează clanurile. Mai ales pentru alegerea primarului. Şi, începând de la femeia de serviciu, până hăt departe, în stratosfera şcolii gimnaziale, până la altarul bisericii, se fac predicţiuni dictate. Se numără membrii clanului, paginile şi crăcile genealogiei lor. Fireşte, iese primar neamul lui caşcaval, ăl cu cele mai multe găuri în viitorul buget. Din aceste motive nu mai suntem vizitaţi de „Emineşti”. Nu ne mai interesează viitorul, ci doar trecutul amărât al unui neam de „intelectuali” fără fişă la biblioteca naţiunii, inşi care se simt în vremea lor. Cum îşi bagă mâna în buzunar, dau de cultură, de „cărţile” lui Isărescu. Cu autograf! Nu ştiu alţi scriitori cum sunt, însă, eu, recunosc, fără a urmări vreun succes sau vreo urmă de glorie, tot timpul am scris ca şi cum m-aş fi adresat maimuţelor: să le învăţ a citi, a privi, a asculta, a vorbi chiar. Mi-am depăşit norma. În clipa de faţă iau lecţii de la maimuţe! Urmează ce va urma…

Marin Ifrim

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s