La frontiera literaturii (5)

TITI DAMIAN

HONORE DE BALZAC ÎN ROLUL LUI TITI DAMIAN. SAU INVERS!

În urmă cu mulţi ani, am primit un telefon de undeva dintr-o staţiune balneară. De la foarte cunoscutul poet Aurel M. Buricea. Pur şi simplu m-a anunţat că, de vreo câteva zile, e într-un dialog faţă în faţă cu un prozator de origine buzoiană: Titi Damian! Se punea în discuţie romanul de debut al dlui profesor Damian, „Fagul”. Manuscrisul, ca să fiu mai precis. Zis şi făcut, citit şi cunoscut. Între timp, domnul Titi Damian, un munte de om, şi-a depăşit curcubeul, a devenit un nume…literar consacrat. Nu mai vorbesc de cariera sa pur didactică. Una, cred eu, perfectă! Domnul Damian e mult mai buzoian decât mulţi dintre buzoienii născuţi în centrul târgului nostru. E născut la 5 august 1945, în satul Muscelu-Cărămăneşti, comuna Colţi, judeţul Buzău. Restul CV-ului său nu-l redau aici, dar vă asigur că e unul exemplar. Un om cu o evoluţie sigură, precisă, aflată la apoteoză. Din când în când, acest intelectual foarte structurat în educaţie, îmi oferă câte o carte de-a sa. Ştie că am „păreri” ferme despre „oameni şi cărţi”. Sunt şi eu om. Pot să-mi fac din „anihilarea” unor scriitori consacraţi un scop meschin, ceva în sine, cum se zice. Când vine vorba de cărţile lui Titi Damian, o spun cât se poate de umil, am trac. E ceva tare ciudat. E ca şi cum aş comenta cele spuse ani în şir de marea mea profesoară de română, doamna Maria Dinu. Zilele trecute, am fost nevoit să fac nişte analize medicale. Nu literare. Mi s-a vârât un ac în venă. În situaţii din astea, sunt foarte speriat. În acele momente, mă gândeam la profesorul şi scriitorul Titi Damian. Ca şi cum l-aş fi rugat să mă scoată dintre degetele cu seringă ale unei asistente care, în fond, părea de undeva din lumea îngerilor. Culmea, peste vreo 10 minute, încă o asistentă, la fel de bine-intenţionată, ca şi cealaltă, a venit şi m-a înţepat şi în celălalt braţ. Era nevoie de încă un strop de sânge pentru ţânţarii spitalelor. De frică, m-am trezit din frică. L-am sunat pe fratele meu în ale literaturii, prozatorul Valentin Cojocaru, şi i-am tremurat faptul că în jurul meu sunt mai multe ace decât sânge. Maestrul Cojocaru râdea înfundat, îi simţeam starea de compătimire fraternă. Mă întorc la Titi Damian. Vreau să înţeleagă exact, prin această paranteză…medicală, de ce nu pot comenta în scris cărţile sale. El e doctorul, nu eu!…

Marin Ifrim

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s