Stan Brebenel

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

UN AN DE SINGURĂTATE

        De un an poetul Marius C. Nica trăieşte o permanentă stare de trisateţe şi de singurătate. Doar poezia şi puţinii prieteni îi mai mângâie sufletul şi-l asigură că poate conta pe ei. S-a scurs un an lung, cât un veac, un an greu cât întreg Universul de când soţia poetului, Ioana, a plecat spre alte tărâmuri, poate mai bune. Tot ceea ce a adunat sufletul lui Marius C. Nica în acest an oferă, ca suprem omagiu, un nou volum de versuri cernit, „Nopţile Ioanei”, după ce la parastasul de 40 de zile publica „Inefabila ardere interioară”. Este şi acest gest un mod, nu numai de a omagia, ci şi de a-ţi arăta preţuirea eternă şi regretul dispariţiei din viaţa pământeană a femeii care ţi-a stat alături atâta timp şi cu care ai împărţit puţinele bucurii şi multele, mult prea multele necazuri lumeşti. La toate acestea le-au fost aproape copiii iar ca sprijin l-au avut pe Dumnezeu. În El şi-au pus nădejdea atunci când au dat de greu şi tot Lui i-au mulţumit când au avut parte de clipe minunate. Ce poate fi mai minunat, mai înălţător atunci când oferi dragostea ta divinităţii absolut necondiţionat? Nimic nu se compară cu această faptă pe lumea aceasta. Iar familia Nica l-a avut permanent pe Dumnezeu drept călăuză duhovnicească. „Creştinismul nu e o afacere de duminică, ci este o strădanie de toate zilele, toată viaţa” spunea enoriaşilor săi sfântul de la Sâmbăta de Sus, părintele Arsenie Boca.

            În volumul „Nopţile Ioanei” poemele şi poetul nu-şi mai strigă disperarea. Totuşi, durerea este filtrată şi, oarecum, cenzurată de înţelepciunea acumulată în acest an, mult mai multă decât adunată în anii scurşi de la naştere. Prietenii care i-au fost alături şi-au arătat compasiunea faţă de ireparabila pierdere prin versuri de o sensibilitate deosebită, sinceră şi nedisimulată. Pe toţi îi veţi găsi în partea a doua a acestei cărţi.

            Se ştie că omului, în mult prea scurta lui trecere pământeană, îi este sortit să aibă mult mai multe momente de supărare, mult mai multe necazuri decât cele de fericire, de bucurie, de împlinire a unor dorinţi. Şi aşa a fost, este şi va fi de când şi cât este lumea. Iată cât de actuale sunt afirmaţiile lui Omar Khayyam, despre aceste lucruri, făcute într-un rubaiat de acum aproape 1000 de ani:

            Dacă venirea mea ar fi fost după mine – n-aş fi venit.

            Dacă plecarea mea ar fi fost după mine – n-aş fi plecat.

            Ce bine ar fi fost ca în lumea aceasta,

Să nu fi venit, să nu fi plecat, să nu fi trăit.

            Unii mari poeţi au condensat, în versuri nemuritoare, dorinţele oamenilor încă de la naştere: o sete nebună de vise şi o poftă imensă de viaţă. Însă, în cenuşa clepsidrei multe dintre acestea au rămas doar frumoase vise şi, cel mai adesea, s-a auzit ghiersul coasei pe strunele ierbii.

            Este de apreciat gestul poetului Marius C. Nica deoarece este lucru ştiut că majoritatea poeţilor închină versurile iubitelor cât timp acestea sunt în viaţă.  De regulă poeţii s-au întrecut în versuri geniale atunci când băteau la porţile inimii persoanelor iubite pentru a fi cucerite. După izbândă această febră creatoare înceta subit. Puţini au fost cei care au făcut acest lucru după pierderi irecuperabile. Iar Marius C. Nica este unul dintre ei.

                                                                                                                        Stan BREBENEL

SPOVEDANIE
Ioanei Nica-Scredeanu

Am ales să mă nasc
pe această planetă frumoasă
când puteam să aleg o alta
din puzderia galactică.

Am ales să vin în casa Ta.
Doamne Isuse Cristoase,
pentru a-ţi fi slujitor devotat.
Încerc din răsputeri Slăvite,
în casa Ta să merg pe vârfuri,
ispitele m-au pândit la fiecare pas
mă hăituiesc, mă încearcă
sub cele mai frumoase şi tentante înfăţişări,
aşa am fost învins cu cruzime, Doamne.

Nu aşa credeam că îţi arăţi sufletul, moarte,
nu credeam că eşti atât de haină, de egoistă,
speram să fii mai umană;
de ce ai vrut cu mine, slabul,
să îţi măsori forţele?

Nu credeam că viaţa este un tren
ce te scoate de la peronul firesc,
m-ai doborât dar nu m-ai învins
am ajuns din nou la Domnul
cu frământările şi păcatele adunate
cât pentru o mie de vieţi.

Stan BREBENEL

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Stan Brebenel

  1. ion radus zice:

    Frumos, concis si la obiect.Claritatea exprimarii, alaturi de acea meditatie la care te trimite scritorul si criticul, S. Brebenel , face din text poezie si din poezie text. Sa ne traiesti maestre, pentru compasiune si prieteniea cu care te daruiesti, prietenilor.

  2. Manolescu Iancu zice:

    Salut pe „varul”Brebenel cu stima subordonatul lui P. GARCEA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s