„EXTRACŢII FĂRĂ ANESTEZIE”

oncioiu foto

(fragment de roman)

Cap. IV

Urgenţa începuse timid, nu ca în alte zile în care, la prima oră, ar fi fost date peste zece bonuri de ordine. Era o zi friguroasă de iarnă, iar sistemul de termoficare al oraşului funcţiona, ca de obicei, prost.

Profesorul venise cu nişte minute bune înainte de ora şapte.

După ce subalterna luase tomberonul şi, împingându-l, îl scosese afară – zgomotul roţilor acestuia, la coborârea treptelor, făcându-se auzit şi în holul policlinicii –, Ioana, care începuse să vadă în Mariana un demn urmaş, luase o cârpă şi se apucase să şteargă geamul de la fişier. Iar când colega ei se întorsese din misiune, o îndemnase şi pe ea să facă acelaşi lucru, pentru ca – motivase ea – atunci când or veni, să le găsească în activitate.

Şi când tocmai ce terminaseră ele de şters geamul de la fişier, făcându-şi de lucru, apoi, cu uşile şi clanţele, cu o ţinută nu foarte elegantă, ci, mai curând, decentă, Profesorul îşi făcuse apariţia, în hol, înaintea tuturor. Trecuse pe lângă ele cu un mers grav, dar oarecum absent, fără ca vreuna să-i dea vreo atenţie.

Şi totuşi, în neatenţia ei aparentă, ne spunându-i Marianei despre cine este vorba, Ioana rostise scurt: „Ţi-am spus io? Huhurez.“, cuvinte ce ar fi trebuit să o ducă pe ucenica ei cu gândul la omul care se scula cu noaptea în cap.

Profesorul se dusese la vestiar, de unde revenise îmbrăcat cu costumul de serviciu, peste care luase halatul de molton. La gât îşi lăsase fularul, iar pe cap îşi pusese boneta. Străbătuse holul cu acelaşi mers şi intrase în cabinetul său, unde îşi lăsase geanta pe birou. Făcuse câteva figuri de gimnastică de înviorare – din mâini, din trunchi şi câteva genuflexiuni –, rostind sacadat, în ritmul mişcărilor: „Alioşa se-ncălzeşte, Alioşa nu răceşte.“ Îşi frecase apoi mâinile, suflase în ele, se aşezase la birou, scosese din servietă „Revista de stomatologie“ şi se afundase în lectura unui articol.

Între timp rezolvase şi cele câteva urgenţe apărute, după care se întorsese din nou la revistă.

 

În cabinet este linişte. Pe birou, un aparat mic, portabil, într-o husă din piele – un „tranzistor Electronica“ din prima generaţie –, derulează, în surdină, Programul 1 al postului naţional de radio…

–  Auzi, dom’le, ce-au făcut ăia de la Târgu Mureş! – adică stomatologii –, îi explodează, la un moment dat, în urechi, asistentei sale – Mimi –, vocea Profesorulului, care tocmai terminase de citit articolul. Însă cum nu primeşte nicio replică din partea ei, Profesorul îşi ridică ochii şi o priveşte peste ochelari.

Într-un colţ, pe un taburet, Mimi toacă, în poală, tifon şi împleteşte la comprese, pe care le aşază apoi, în cercuri concentrice, într-o casoletă ce urmează să fie dată la sterilizat, pentru ziua următoare.

–  M? – catadicseşte ea să îi răspundă, după ce termină de aranjat un rând de comprese în casoletă. Şi ochii, ridicaţi, i se umflă în orbite cât cepele.

–  Proteză totală cu baza din aluminiu, reia Profesorul, privind-o la fel şi aşteptându-i reacţia.

–  Aluminiu? – întrebă asistenta, a cărei faţă, de la expresia fixă de adineaori, se fleşcăieşte dintr-o dată, astfel încât gura îi rămâne căscată, cu buza de jos atârnând. Însă, după un moment de buimăceală, îşi revine şi continuă: Da’ ce… Doamne, iartă-mă!… Înseamnă că or să vă treacă la Ministerul Metalurgiei.

–  Ei, nu. Eu nu de asta mă tem, ci de faptul că la noi nu va putea nimeni să breveteze o asemenea invenţie. Şi parcă văd că, în mileniul trei, o să importăm procesul tehnologic pe bani grei de la francezi, nemţi sau americani.

Discuţia se stinge la fel de brusc cum a început, iar domnul Profesor se apleacă, din nou, asupra revistei în căutarea altor subiecte.

În Policlinică, activitatea îşi desfăşoară cursul normal. Pacienţi vin, sunt trataţi, apoi pleacă…

–  Ce-o fi cu stagiarul nostru de n-a sosit? – sparge, după un timp, Mimi, tăcerea.

–  Cine ştie! – îşi dă cu părerea Profesorul, fără să-şi ridice nasul din revistă. Vine el.

Însă nu apucă să-şi termine ideea, că în uşă se aud ciocănituri.

–  E, poftim! – zice atunci asistenta cu voce ceva mai scăzută, către Profesor. Vorbeam de lup… şi porcu’ la uşă. Apoi cu glas tare, pentru ca cel de afară să audă: Da…

–  Să trăiţi, dom’ Profesor! – rosteşte cel intrat, un moşneguţ simpatic, îmbrăcat în costum de vânător şi cu o mustaţă stufoasă, având vârfurile răsucite şi uşor întoarse în sus. Să trăiţi! – repetă el scoţându-şi căciula şi făcându-i o plecăciune. Săru’ mâna, doamnă, se înclină şi în faţa asistentei.

–  ‘Neaţa, îi răspunde Profesorul, privindu-l chiondorâş peste ochelari, vădit deranjat de titlu.

–  Dom’ Profesor, continuă Moşul, cu siguranţa omului care ştie ce vorbeşte, am auzit c-aveţi o pesă contra unghie.

–  Contra unghie? – întreabă contrariaţi, aproape într-un glas, cei doi, lungindu-li-se feţele unuia către celălalt, apoi amândurora către Moşul.

–  Da, dom’ Profesor, contra unghie. Că io treceam aşa, p-aci, pân faţă ş-auz doi flăcăi care unu’ ’cea că „Mă duc la doctoru’… nu-ş’ cum i-a zis, ca să-i repar aparatu’.“ Da’ ălălaltu’ ’cea că „Du-te, mă, c-am fost şi io aseară la dom’ Profesor, de i-am reparat pesa contra unghie.“

–  Contra unghie?! – repetă uşor enervat Profesorul.

–  Contra unghie, întăreşte Moşul. Că io am o unghie şi-mi intră colţu-n carne de mă seacă la ficaţi când mă-ncalţ. Şi zicând acestea, şchiopătând, se duce la fotoliul dentar pe care se aşază şi se descalţă la un picior. Apoi continuă: Că io am mai fost o dată la un doctor de unghii de mi-a scos-o. Da’ dom’ doctor ăla să grăbea. Că ’cea că perde trenu’. Şi după ce mi-a făcut injecţie, nici n-a aşteptat s-amorţească bine ş-a şi-nfipt bisturiu-n deştu’ meu de-ai fi zis că lucrează pă picioru’ lui, nu p-al meu.

–  Ascultă, tăticule, i se adresează domnul Profesor cu ceva mai multă iritare în glas. Două lucruri să-ţi fie clare. Primo: Eu nu sunt profesor. Secundo: Eu nu sunt nici manichiurist, nici pedichiurist, ci stomatolog. Aşa că… te rog!

–  Dom’ doctor, o lasă mai moale bătrânul, încălţându-se. Apăi io, păcatele mele… Io n-am vrut să fac băşcălie. Că, dac-aţi zis  stamatalog, io crez că sunteţi şi doctor. Ş-atuncea, dacă-i p-aşa, mă gândesc io, pesa aia de ce să numeşte contra unghie şi nu contra dinţi. Că io ştiu că pesa aia contra dinţi, îi zice cleşte.

–  M-hmmm, dă din cap domnul Profesor, în semn că s-a dumirit. Deci asta era. Păi uite cum stau lucrurile, tăticule: Piesa aia, despre care-mi vorbeşti matale, se numeşte contra unghi şi nu contra unghie.

Şi, zicând acestea, se duce într-o parte a cabinetului, unde, lângă unul din pereţi, o mică tablă de scris, cu trepied de susţinere, îşi aşteaptă desenele şi schiţele cu care domnul Profesor – cum este poreclit de către colegii şi colaboratorii din Policlinică – le explică pacienţilor curioşi cum devine cazul cu tratamentele la dinţi. Ia acel obiect didactic, îl aduce lângă fotoliul dentar şi îl aşază cu faţa către moşneag. Desenează, apoi, cu creta, mandibula văzută din profil, cu dinţii de la primul incisiv până la ultimul molar.

–  Uite, tataie, continuă el, dinţii noştri nu sunt aşezaţi pe o linie orizontală. Adică pe o linie care să fie perpendiculară pe verticala locului. Ci ei sunt plasaţi pe o linie curbă, ascendentă spre distal4. Dacă piesa asta – o ia, i-o arată şi o pune pe tablă deasupra arcadei dentare – dacă piesa asta ar fi dreaptă, la molari n-am putea lucra cu ea, pentru că freza, care face un unghi drept cu axul ei, n-ar mai cădea perpendicular pe suprafaţa dintelui. Şi atunci, piesa este frântă de la un loc, iar capul ei –adică porţiunea mai scurtă – este montat în unghi faţă de restul corpului. Astfel, piesa devine în unghi sau contra unghi, pentru că anulează curba făcută de arcada dentară.

Vădit încurcat de explicaţii – în timpul cărora termeni ca perpendicular, ascendentă spre distal, molari, unghi drept îi lăsaseră pe faţă tot atâtea urme

 

4 Situat mai departe față de un punct de referință. În stomatologie, termenul se foloseşte pentru a marca poziţia unui element anatomic – dinte, porţiune dintr-un dinte ori din arcada dentară – situat mai departe de linia mediană. Antonimul lui este mezial. De exemplu: premolarii şi molarii sunt situaţi distal de canini. Incisivii se află mezial.

de nedumirire –, Moşul rămâne, pentru un timp, cu gura căscată. Însă, revenindu-şi, rosteşte rar apăsat:

–  Ei, da, da, da. Acu să vede că sunteţi doctor.

Şi, după alte câteva clipe de stat pe gânduri, îl întreabă brusc:

–  Da plumb aveţi?

–  Plumb? – se arată contrariat Profesorul. Ce să fac cu el?

–  Eee! Că doar n-o să vă-nvăţ io acu meserie. Că io, de fapt, cu măseaua plecasem de-acasă. Că mă doare aia din fund de-mi crapă capu’. Am dat şi telefon dimineaţă de la fi-mea. Că io-s de la ţară ş-am venit de-aseară ş-am dormit la ei…

–  Plumb n-am, i-o retează scurt Profesorul.

–  Am io, nu se dă bătut nici Moşul. Io-s vânător. Am şi permis.

–  Ce să fac cu el?

–  Cu ce? Cu permisu’?

–  Nu, cu plumbul, îl lămureşte Profesorul. Să împuşc măsele?

–  Ooo, Doamne fereşte! – se arată înfricoşat pacientul. Cum ce să faceţi? Să plumbuiţi măsele.

–   Eu nu le plumbuiesc, vine rar şi apăsat, pe fondul unei enervări crescânde, replica Profesorului. Şi nici nu le plombez. Eu le obturez.

–  E, mă rog, cedează Moşul. Atunci operaţi-mi şi mie măseaua.

–  Păi… nu te mai doare unghia?

–  Ba da. Da’ la măsea durerea-i mai mare.

–  Mda, conchide domnul Profesor, după ce se uită în gura pacientului, evaluându-i situaţia dintr-o privire. Asta-i măseaua de minte. Şi e terminată. Aşa că o extragem.

–  Bine, bine, mi-o supstrageţi. Da de pus mi-o puneţi? – se arată nelămurit Moşul.

–  Sigur că da. La coş.

–  Cum la coş?

–  Aşa bine. O extrag şi o arunc la coş.

 

                                 GHEORGHE ONCIOIU

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s