„SALVAŢI PRIN IUBIRE” CU „INSCRIPŢIE PE TIMP”

Lansare de carte – Buzău

I-am spus doamnei Viorica Popescu, când îmi scria câteva rânduri pe cartea sa  Inscripţie pe timp, referindu-mă de fapt la Salvaţi prin iubire, pe care am citit-o de la domnul Stelian Grigore, că în versurile sale  sintagma se transformă în paradigmă. Salvaţi Iubirea este cartea unui pelerin. Pelerin pe itinerarii pline cu „bolovani”,  transformând imaginile şi sentimentele arse în module pe care le-a aşternut pe hârtie. Lecturând cartea cititorul, nu reface doar traseele, dar şi construieşte în interiorul său, din modulele despre care spuneam, nu altele decât poeziile, o basilică sau un  metoc. Cât sunt de mari şi cine slujeşte în acestea, depinde de cititor.

Doamna Viorica Popescu preşedintele filialei Braşov a Ligii Scriitorilor din România,  ne-a prezentat istoria devenirii sale ca autor de la îndemnul unui copil, ca sfântul Augustin la auzul vocii din grădină: „ Ia şi citeşte!” şi două prietene, scriitoare, Niculina Apoatol şi Prahoveanu Maria.

Au vorbit despre cărţile sale: Marin Ifrim, Grigore Stelian, Niculina Apostol, Ion Rotaru.

De salutat prezenţa tinerelor, Laura Cozma şi Daniela Georgiana Biţeanu, a prof. Dr.Mihaela Nicoleta Grigore ( Burlacu), lângă scriitorii, publiciştii, poeţii  buzoieni: Nicolae Pogonaru, Dumitru Dănăilă, Dan Camer, Viorel Frâncu, Titi Damian, Ion Gătej, Dr. Gheorghe Oncioiu,  Ştefan Dima, Vasile Durloi, Ion Ganea, Ion Gătej, Stan Brebenel, prof Ştefan Stănescu dirijorul corului Lira şi a celorlalţi invitaţi.

Mulţumiri gazdei, domnului Director al Casei de Cultură a Sindicatelor, Minică Vasile!

 Teo Cabel

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la „SALVAŢI PRIN IUBIRE” CU „INSCRIPŢIE PE TIMP”

  1. VIORICA POPESCU zice:

    MII de MULŢUMIRI!
    VIORICA POPESCU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s