ASCULTÂND ECOUL TĂCERII

ghinea

Perle. Şi poezii. Poezii medalion. În fiecare zi se poate purta câte o poezie. Ca podoabă. Sunt poezii care se citesc şi se iau ca atare. Mai mult sau un discurs despre, ar destrăma atmosfera de magie. Este duminică, 2 septembrie şi repet: „Ce dacă / lumea îmi pare perfectă / în prima duminică de toamnă? / Visez / o dată pe an!” (Silabe). Ce ar mai fi de adăugat? Nimic. Sau poate că visăm (nu ne permitem) prea puţin. Şi ce simfonie de culori are toamna!

Poeziile sunt paşi, existenţă, trăire cu noi şi prin noi. Poezia este revelaţia creaţiei lui Dumnezeu în eul liric al artistului. În fiecare poezie se simt bătăile inimii. Privim prin cuvinte, gândim în cuvinte, cuvintele sunt zidiri, zidirile noastre despre lumea în care s-a născut Cuvântul.

Ecoul tăcerii–Epifanii stelare”, autoare Nicoleta Milea, a văzut lumina zilei la Ed. Rafet, 2012, carte premiată (Premiul „Octavian Moşescu”) în cadrul proiectului „Festivalul Internaţional de Creaţie literară „Titel Constantinescu”, ediţia a V-a, 2012, Râmnicu Sărat, proiect aparţinând Asociaţiei „Renaşterea Râmniceană”, preşedinte Constantin Marafet, cu sprijinul financiar al Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” şi al Asociaţiei „Renaşterea Râmniceană”, şi al Ed. Rafet. Incipitul mă trimite la o altă „Tăcere”, a lui Theodor Răpan, „Evanghelia Tăcerii –Solilocvii” şi desenul (şi nu mă înşel) la Damian Petrescu.  Tulburătoare această „Tăcere” tematică pe coordonate diferite!   Un motto, ce poartă semnătura lui Dante Alighieri, precede cartea: „Mai singur sunt ca pasărea pe mare…” De fapt mottourile sunt o caracteristică, o emblemă a ceea ce vom descoperi în interior şi mă întreb cât de singur se simţea Dante dacă se compara cu o pasăre pe un „pustiu” de ape? De fapt poeţii sunt partea bună, frumoasă a naturii umane, dar în acelaşi timp sunt „ciudăţenii” ale naturii create de Dumnezeu. „Arma” lor, precum acul la albină, este Cuvântul. Prin el „distilează” totul. Începutul  creează un sentiment de nelinişte. Un „Testament”, chiar literar, te poartă cu gândul la finele vieţii, deşi nobleţea morală transmite un mesaj tonic despre această moştenire: patriotismul, setea de cunoaştere, iubirea, cel mai uman şi frumos sentiment cu care este şi se întreţine viaţa şi poezia, totodată: „Las moştenire / dorul de Patrie, / fântâna cu apă vie / şi ploaia măruntă / din ochii Tăi, Iubire!” Nu este ludic, este o abordare sobră, metaforică, a acestui miracol, poezia, transfigurarea universului în care ne ducem existenţa, cu toată ajungerea şi devenirea unui poet profund. Sunt mulţi poeţi, „Că nu e om să nu fi scris o poezie…”, dar poeţi în adevăratul sens al cuvântului… puţini. Este şi „durere”, durerea facerii unei statui. Este detaşare şi implicare, dovadă  a unui simţ acut al observaţiei şi ulterior al analizei pertinente al universului poetic. Detaşarea implică, în umbra singurătăţii şi calităţile morale ale artistului, printre care revelatoare este: modestia. Implicarea o realizează artistul în funcţie de talent, de mărimea talentului. Aceste poezii scurte, cu trimitere, prin formă, la lirica japoneză, tanka şi haiku, de multe ori se termină ca un ecou în sufletul potenţialului cititor, interogare sau poezia este ea însăşi interogativă: „Să ne mai naştem o dată?” (Zodiac), „cine-mi va supravieţui / la a doua venire a Ta?” (Aşteptându-te), „Judecătorule, spune-mi, ce acuză licuricii?” (Scrisoare), „Când Dumnezeu tace / tu, Omule, / unde-ţi mai plimbi / turmele Gândului? / Potirul e plin…” (Înserare), „Munţilor, / cine va dat înălţare? / Cine abis, / cine mare?” (Binecuvântare), „Ai curajul / să-mi retezi / inima / cu sabia / unui singur Cuvânt?” (Apropie-te), sau exclamative: „Bine ai venit / în chilia sângelui, / suflet însetat de lumină! / Păsări la fereastra cerului – dimineţile! (Univers). Se simte durere, durerea unei lucidităţi existenţiale, dar şi un anume regret, regretul perisabilităţii, ireversibilităţii vieţii. Viaţa apare ca un film de scurt metraj în care regretele sunt puncte cardinale. Cunoaşterea creează luciditate, lumină.  Viaţa, viul, lumea în care existăm are în diversitatea ei şi poezie.  O găsesc doar înzestraţii, iar noi facem cunoştinţă cu ea doar prin filiera poeţilor. Cred că viaţa nu ar fi posibilă fără poezie: „Vei spune mâine nopţii: / pleacă! / Vei spune astăzi Clipei: / stai! / Nu plânge, mormântul e gol! (Ascultă-mă!)

O conştiinţă tulburătoare într-un „Mesaj” pe aceleaşi coordonate: „Ai să trăieşti, / Moarte, / mai puţin cu o zi / decât iubitul meu. / Nu ştii de ce?”

Creaţia înainte de a fi publică are nevoie de singurătate. Nu se poate scrie oricând şi oricum. Talentul este dat de Creator. Ajungerea şi ulterior devenirea, de posesorul talentului. Este nevoie de însingurare, o retragere ca o recluziune liber consimţită, un moment de reflexivitate ca o penitenţă necesară pentru reîncărcarea spirituală a eu-lui liric, în vederea susţinerii actului creaţie: „În singurătate, / pipăi sandale de înger / păşind pe Calea Robilor: „Domnul meu / şi Dumnezeul meu!” (Solitudine).

Între Dor şi lacrimă pasul este mic, relaţia poet pasăre este inedită sau am putea spune, cea mai apropiată noţiune de zbor este dorul, ca o compensaţie a fiinţei umane: „Bea-mi, pasăre, / cenuşa Dorului! / Dacă nu poţi auzi / bătăile inimii, / soarbe-mi, măcar, lacrima!” (Trezire).

Existenţa în volum a celor trei „Rugi” adresate divinităţii, cu includerea elementelor esenţiale, consfinţeşte partea de sacralitate a poeziei, legătura autoarei cu divinitatea,  suport existenţial: <Rugă (1)> „Ziua şi noaptea / în două ne taie. / Trimite-ne, Doamne, / oricât de târziu, / curat să ne spele o ploaie!”, <Rugă (2) „Ia-mi Doamne, din astă lume / tot ce vrei… / dar sufletul mi-l lasă! / Doar el îmi e / adevărata casă! şi <Rugă (3)> „Doamne, nu-Ţi cer aripi, / nici aur, / nici azurul, / Raiul nu-Ţi cer: / povesteşte-mi marile Tale iubiri!”

Emblematică pentru acest volum este poezia Crez: „Ascultând / ecoul tăcerii / mă trezesc Cuvânt / în locul unde / soarele a apus dintr-o dată!

„Cântec”, trăitoare în cuvânt, Nenumita, cuvântul singular sau plural sunt obsesiile unei lingviste – poetă, trăitoare în Cuvânt. Cuvântul obsesiv pentru creatoare, cuvântul obsesie a ecoului tăcerii în lumea în care s-a născut Cuvântul, lumea văzută şi descrisă de iniţiaţi: „Ce frumos e în Tine, / Domnule Cuvânt! / Sub viul Secundei, / rostogol, / soarele apune în noi!

„Precuvântare” desfăcută din articulaţii „Oşteanul cu oastea, / harul cu sarea şi piperul, / omul cu lutul, / ivirea cu sărutul… / vorbeşte despre esenţializare, ordine, firesc, în antiteză cu „noi”: „Noi – orbi în lumină!

Este „Fior” când descoperi „înlăuntrul” lucrurilor şi mai ales înţelesul verbelor: „Dezbrăcat de-nţeles / este doar înlăuntrul verbului a fi!

O „Călătorie” în doi „Ea” şi „El”, cu „truda poemelor”, cu „harul şi muzica sferelor”, este imaginea unei păsări: „Pasărea cu patru aripi n-are somn!

„Inspiraţie”, „Tamarinul”, „Maturitate”, sunt trepte către divinitate într-o luciditate a spaţiului existenţial: „Tată, (…) Imn de slavă voi cerşi iubirii / pentru tine!”,  Trupul Tău / ca holda neliniştită asudă / la un cuvânt… / Din acea Clipă / lumea e o amintire!”, „De foame mi-au otrăvit infinitul / câinii de pază. / Demult nu mai văd, / Doamne: / sunt doar căldura mâinilor Tale!

„Altfel” văzută, simţită plecarea noastră: „Doar paşii timpului / încărunţesc din trecut către noi!

Acordă şi un spaţiu celui care „prelucrează” datele oferite de divinitate din care „extrage” poezia vieţii terestre, poetul: „judecat vei fi de harul versurilor tale!” (Frecvenţe), „Poetul, / numai el ştie / cum noaptea moare de gânduri…” (Nelinişti), „de la Poet nu cere mai mult!” (Inspiraţie), „La intrarea în gară / Poetul / arde pe rug. / Doamne, / cine-l binecuvântă?” (Plecare).

Pe lângă imagini creează stări şi transmite sentimente, finalul aparţinând interogativului:  „Străfulgeră-mi sângele / cu ochii cerbului! / Carnea / jertfă-i uitării! / Fără mine, iubire, ce-ai fi? (Zidire).

O „Prietenie” în care imaginaţia lansează întrebările condiţiei umane: „Mi-am transplantat inima / într-o pasăre vie… / De unde vin / şi unde mă duc? / Eu – cu aripile tale, tu – cu zborul meu!

„Cale” reprezintă liberul arbitru în condiţia umană: „Nici slugă Omului, / nici sclav pietrei… / Aceşti ochi, / aceste mâini / aceste picioare îmi cer socoteală…”.

Totul este „Prezent”, „Nu, lupta nu s-a sfârşit! / Doar ceasul, / din când în când, / se mai opreşte! / Niciodată Timpul!

Un „Portret” atipic, generat de ideea de zbor în condiţia umană: „Sunt plină de ghimpi / şi de flori… / Am aripi, / dar nu pot să zbor… / Umbra mă doare!

Un altfel de curriculum vitae, am putea spune,  o „Identitate” caracteristică acestei atmosfere lirice, „Cerul, / soarele, / apele, / visele, / cuvintele.” (Identitate)

În acest univers liric femeia are alocat un poem de o deosebită încărcătură sentimentală: „Poate ţi-e sete, / poate ţi-e foame… / Trăpaş fără schimb– / destinul tău, / Femeie!” (Cheamă-mă).

Cuvinte laitmotiv, cuvinte cheie, bogăţie de simboluri în necuprinsul Cuvântului, toate  cristalizează în poeme, unele cu adresă, ca un portret: (Cărţile) „O mie de ceruri / străbat cu voi, / izbânzi unice, / cu adieri de oseminte / zeieşti!”,  cu un îndemn spre aplecare la cunoaştere: (Cititorule!) „Sub cerul / îmbujorat de bătăile inimii, / vino, / cu iubirea pe buze, / rob al lui Dumnezeu!”, cu îndemn, amintind de troiţele româneşti de la răspântii: (Trecătorule!) „Pietrele / toate au loc pe pământ. / O pasăre / zboară prin mine / şi văd cum creşte, mută, iarba…” şi o „Călătorie” amintind de călătoria noastră prin Univers pe nava numită Terra: „Tăcute / curg singurătăţile noastre / în albia întunericului… / Din vina ta Necuprinsule!

Un univers în care viaţa este prezentată între „Clipă” şi „Eternitate” în toată nuditatea şi dualitatea ei. „ECOUL TĂCERII Epifanii stelare” este un imn închinat vieţii, metafora condiţiei umane în care iubirea este condiţia sine qua non a periplului terestru. Între teluric şi celest, Nicoleta Milea este un spirit de sinteză al vieţii pe Terra în ceea ce se numeşte poezie.

Vasile Ghinea

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s