Laurenţiu Belizan – poem

Laur-Foto - Sepia

ranfluare
ziua aceea este ca un bandaj uitat într-un pacient
îngustezi ochii
când îţi povestesc
şi o fărâmă din tine
se transformă în ancoră
sfârtecându-mi pielea

lumea te priveşte ca pe un om normal
nimeni nu ştie cum vintrele ard
murmurul cardiac
întrece agitaţia străzii
şi uneori apari în fotografiile străinilor ca un abur

important este să treci prin grilajul minţii
peronul crăpat de iarbă
se opreşte în dreptul cinematografului
colonadele scorojite pline de graffiti
străpung aerul greu

te aşezi lângă un vagabond
care striveşte o cutie de bere –
singurul loc în care
creşte bucata albă
neextirpată din tine

eşti ecranul perfect
prin care orice om
poate fugi din viaţă

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s