Mari poeţi buzoieni: NICOLAE POGONARU!

NICOLAE POGONARU

străzile

străzile se întind
în lungul şi latul oraşului
unele se sfârşesc altele încep
se întretaie se ocolesc
sau sunt paralele
străzi strâmte străzi largi
primind perpetuu în plină figură
loviturile sacadate ale pantofilor
bocancilor saboţilor
sau palmele delicate ale tenişilor
adidaşilor şlapilor sandalelor
străzi triste străzi vesele
străzi pustii străzi aglomerate
străzi cu burţile pline
de cabluri electrice de conducte
de fibre optice de canale de scurgere
străzile expoziţii în aer liber
pentru urmele întunecate ale roţilor
frânate brusc
pentru desenele ploilor de vară
pentru cristalele fulgilor de nea
simeze prelungi pentru tablourile
frunzelor toamna
străzi centrale străzi periferice
încep sau sfârşesc în câmpie
străzi iluminate străzi întunecoase
străzile contoare ale paşilor noştri
cartea cu poveşti
pentru fiecare
străzi cu cicatrice pe obraz
săpate adânc de sticlele sparte
de beţivi sau de adolescenţii teribili
străzi scuipate zilnic
arse de chiştoacele nestinse ale ţigărilor
străzile depozite ambulante sau permanente
de gunoi menajer
străzi netede străzi cu cratere
străzi cu magazine de lux
şi restaurante de top
străzi cu crâşme de cartier
străzi inundate de câini vagabonzi
străzi cu vile
străzi cu case sărăcăcioase
străzi care nu duc nicăieri
străzi care coboară în iad
străzi care te urcă la cer

copii

au rămas oraşele fără maidane
-paradisuri ambulante ale copiilor-
au venit buldozerele şi le-au nivelat
pentru dezvoltatorii imobiliari
conglomerate de beton şi oţel
au luat locul verdelui
întunecând gri lumina soarelui
fotbal se joacă printre blocuri
cu mingi din peturi goale
câinii vagabonzi căpuşaţi
sunt arbitri lătrători imparţiali
în spatele tomberoanelor arhipline
tot mai rar vezi puşti
jucând hoţii şi vardiştii
cartoane sau nouă cărămizi
copiii oraşului au acum
ID HI5 facebook e-mail blog
ca o gaură neagră
îi înghite lumea virtuală
mai veseli mai trişti mai indiferenţi
ei sunt oricum lumea noastră reală
şi zâmbetul lor
scoate la suprafaţă
iarba de sub asfalturi
şi cheamă primăvara păsările
din ţările calde

Gigi-tv

era un om simplu de la ţară
sigur dintr-o zonă montană
şi singur în stupina urbană
la o oră haotică
avea în priviri toţi Carpaţii de curbură
şi nostalgia ţigărilor cu acelaşi nume
după ce tocmai îi dădusem un foc
să-şi aprindă un Winston light
care fumat în exces
poate provoca impotenţă la bărbaţi
şi copii strâmbi la femei
când dădea fumul pe nări
încă se simţea în aer
mirosul de cetină rămas
prin cotloanele plămânilor
avea o vârstă nedefinită
când brusc la intersecţie
stând la semafor
aruncă nedumerit
o dată cu ţigara
o întrebare
bre nu ştii matale cumva
unde e băieţii ăia cu Gigi
da cine e Gigi băiatul dumneavoastră?
nu bre ăia care bagă cablu
a Digi-tv zic eu
aşa aşa că mă omoară femeia
dacă nu rezolv treaba cu Gigi ăsta
că toată lumea are la noi în sat
i-am dat reperele
după care mi-a zis
bre îţi mulţumesc mult
că te văd om cu carte
(aveam în mână un roman recent)
şi când vii pe la Bisoca
să întrebi de mine
ca să bem o ţuică ecologică
de la mama ei sau a lui
pentru câteva momente
am devenit militant green peace
salvările strigau din sirene
după pacienţi virtuali
la un colţ de stradă
câţiva pensionari
înjurau guvernul în curs
şi guvernul care va veni

kaput

a fost într-adevăr o revoluţie
în zona industrială a oraşului
s-au luptat fabricile şi uzinele
între ele
până când le-a ros rugina
grămezi de fier zac
în geometrii contorsionate
de artă avangardistă
zona industrială contemporană
un Alcatraz din care
muncitorii au evadat toţi odată
transformându-se instant
în şomeri profesionişti

aurolacul de serviciu

treceam prin oraş pansiv şi rebel
eram mândru
şi îmi admiram în geamurile vitrinelor
recentul cercel
montat pe cuza vodă
la antonia
când în dreptul fostului club voinţa
pe tunel se iscă dihonia
vali aurolacul de serviciu
din centru uitându-se la mine
între dispreţ şi deliciu
spuse tare să audă
toată lumea din jur
o domnu poet dumneavoastră
om cunoscut în oraş şi matur
v-aţi pus piercing-ul ăla în lob
în locul matale l-aş da jos
l-aş juca în picioare şi l-aş face zob
şi pe deasupra mai aveţi
şi părul cărunt
n-ai la tine nişte mărunt
că până bagi mâna în buzunar
îţi pot şterge parbrizele la ochelar
îmi trebuie şi mie nişte bronz şi o pâine
să nu intru-n sevraj până mâine
n-am i-am răspuns enervat
dar hai până la mine acasă
lângă hotelul pietroasa
i-am dat nişte bani nişte haine
i-am pus masa
după care muţumit şi sătul
îndreptându-se către hol
zâmbind şi fudul
îmi aruncă aşa într-o doară
până să iasă din apartament pe scară
vai domnu scriitor
sunteţi un om fără pereche
nici nu vă daţi seama
cât de bine vă şade
cu cercelul ăla-n ureche

întâmplare pe malul râului Buzău
cu un poet de uscat şi un peşte de apă dulce

o zi de vară oarecare
stăteam şi mă prăjeam la soare
când îmi văzu ochiu-mi hoinar
un lucru extraordinar

un peşte a sărit din val
şi s-a trezit subit pe mal
lângă trei fete stând pe plajă
şi l-a cuprins un fel de vrajă

şi dând din branhii încă ud
mi-a zis aşa parcă-l aud
hai du-te ia-o la picior
vreau să fiu eu peştele lor

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s