Poeme de PERSIDA RUGU

PELERINII DIN OASIS

(din vol. „Deşertul dintre două respiraţii”, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011)
motto:
…”totul este-n adâncul fiinţei
dar omul trăieşte-amăgirea nimicului
ceva e ţărm arzător cu neputinţă de-atins
noi fără să vrem suntem cu deznădejde
TOTUL”
Mimmo Morina, din „Hiera”,
„Şapte singurătăţi pentru o insulă”, III

PREGENEZĂ

„Ta panta rhei…”

Heraclit din Efes

deşertul e sunetul rămas între priviri
când fântâna podul s-au ascuns într-o singură aripă
noaptea a intrat victorioasă în cetate
acoperind ecoul trâmbiţelor
aşteptarea s-a dovedit a fi acelaşi prag flămând
semn de întrebare
chinuit de setea ghilotinei

atunci respiraţia zorilor a lunii a vântoaselor
se întoarce împotriva propriei respiraţii
secătuindu-o de zbor şi tăcere
dăruindu-i cupa de cucută
ca pe-o medalie de bronz
din care iubirea soarbe focul adânc pierdut
între laurii zeilor

LUNI

Sălbăticiuni ascunse pândesc răscrucea tăinuită
gheare colţi priviri ucigaşe
tălpile goale sângerează între pietre şi spini
e alb sângele smuls din aripa îmbrăţişării
alb şi tăcut
nu-şi recunoaşte întoarcerea
de parcă solzii albaştri ai pădurii
i-ar fi aruncat o umbră peste trecut
umbră de-omăt sfâşiată de hienele scorpiilor
umbră de jar chinuită de neiubire
umbră de moarte

sălbăticiuni ascunse pândesc răscrucea tăinuită

respiraţia mea taie cărare până la îngerii
care păzesc bacul

MARŢI

Marţi cerşetori bat la uşă stau la colţurile străzilor
păsări rătăcite pe balta neliniştii
lângă mlaştina zgomotelor de zgură
zvonuri de vânt
răpăit de ploi căzute ca o tobă
flaşnete în urechea trecătorilor

ard lumânări lucarne deschise
ochiul dinlăuntru tresare înspăimântat o clipă
durerea strigă se lipeşte de noi
vâscoase atingeri de melc
ne împiedică paşii
lipiţi deodată de trotuare
fulger săpat în inima fără de merinde

în fiecare dintre noi sufletul e un cocostârc
cerşetor la porţile fără lacăte
de la cotitura cerului

MIERCURI

În mine zace liniştea mării frământate de vânt
furtuna cu spuma-i amară mi-a intrat în sânge
pe flăcări am dansat toată noaptea
inima mea a păstrat miros de jăratec
din vifor de nisip te-am plăsmuit
săgeţi de mac au frânt
negre
abisuri

în plămada oaselor te port
şi taină mi-e ţărmul
ascunsă uimirea
năvalnic şuvoiul de lavă
cuţitul din lacrimi
un strigăt
„Ephrata”

JOI

Absenţa e spirala în care am fost învelită înainte de naştere
linţoliul pe care l-am cumpărat
la vama intrării în lume
rug
neatins de frontiera visului adâncită în fapte
ierburi zăpezi

absenţa e văzduhul în care te simt
culegându-mi silabele strigătului din
care se clădeşte numele tău
e sângele clocotind la atingerea-ţi
viscere sfâşiate foşnetul pielii
seve arome năvodul în care te-adun

absenţa
eşafodul nostru de fiecare zi
piatră a lunii din şarpe de foc
solstiţiu pierdut
când liziera încă necoaptă a frunzei
îmi răstălmăceşte carnea printre semnele trecerii

VINERI

Singurătatea
e masa la care aştept în fiecare zi
vis de lut împrejmuindu-mi gleznele
sosire niciodată plecată
plecare niciodată sosită
singurătatea e fereastra din care privesc
piaţa acoperită de păsări
tăcerea statuilor
peste care se aşează uitarea

singurătatea e îngerul cel nou
pe care vipere acvile tritoni l-au adunat
mireasmă de ambră
în trupul meu
de parcă l-ar fi aşternut peste cruce

SÂMBĂTĂ

Lumina din lumina sângelui tău mă ţese
mă-nvăluie mă ucide
lumina din oasele tale mă vertebrează din nou
de parcă ochii mei abia
acum
ar învăţa culoarea esenţei

mângâierea ta salamandră albastră
de coacăze şi muguri de pădure
mi-e descânt şi plasmatică platoşă
prinsă dinainte şi dincolo de carne
cuvânt jăratec şi tâlcuire
bufniţei de pe umărul lunii

mareea tăcerii albastră clepsidră
mă soarbe – resoarbe
precum oceanul de la picioarele tale
clopot adânc în dangăt albastru
de rugă sfâşietoare catapeteasmă absentă
albastra mea dragoste

DUMINICĂ

Dincolo de noi s-au ţesut toate ploile
grote s-au destrămat
ceasurile şi-au oprit pulsul
păşim
peste cioburi de timp
scântei ale ferestrei din rotondă
mâinile noastre
liane împletite cu săbii
cu faguri
se-adună tot mai strâns
peste trup
până la completa dăltuire
a unei singure umbre

ZIUA A OPTA

„… şi praful din praf şi viaţa din
viaţă şi somnul
din somn…”

(„Scrisori necunoscute”, 37)

cuvinte săgeţi rădăcini pentru vulturi
fiinţe din geneza trecută se mişcă fără de vedere
în grădinile insulei
sirenele încă mai adastă umbra lui
Ulisse

adâncirea în sine
arma secretă a celui mal-aimé/ trop-aimé
ţărmul plin de paşi care îşi caută norul
semnul cocorului rănit
aceleaşi trepte

pământul se frânge în aşchii de foc
privirea nu îl mai poate cuprinde
constelaţiile iscate din haos
zămislesc găuri negre ale timpului
scara se pierde printre oglinzile sângelui şi tace
fiara din vis

în lumină înfrunzesc pe neaşteptate
cele şapte braţe ale inimii

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s