Pe Caraiman s-a mai înălţat o cruce

Maestrului Nicolae-Paul Mihail i s-a hărăzit ziua de 19 martie 2013 pentru plecarea la strămoşi, odată cu începutul postului mare al Învierii Domnului Iisus Cristos, cu aproape 100 de zile înainte de a fi sărbătorit la împlinirea vârstei patriarhale de 90 de ani, la 3 iulie. Candela trăirilor s-a stins în trupul său trecut prin multe încercări ale vieţii, dând la o parte nădejdile şi mângâierile de care ne bucuram noi, confraţii în ale scrisului, noi, care l-am condus cu lacrimi fierbinţi şi tânguire multă la punerea în pământ, spre definitivă întoarce în ţarna din care a fost făcut şi a slobozi sufletul său la Dumnezeu, Cel care ne ocroteşte pe toţi cu iubire veşnică.
Pogorârea în mormântul din Sinaia nu poate semnifica decât înălţarea unei noi cruci, de piatră rară, pe Caraimanul Carpaţilor, dar şi pe cel al literaturii române, iar nu o încheiere a vieţii dragului Nicomah. Sufletul său, ca unul creştinat întru Cristos, va cunoaşte învierea cea de obşte şi va rămâne nemuritor, pentru a se alătura sufletelor noastre rătutite de smintelile acestei lumi, cum adesea îi plăcea să remarce, spre a ne întări, a ne reânoi continuu prin învăţătura, credinţa şi adevărul cel plin de miez pe care ni l-a răspândit cu dărnicie, cum şi spunea: „Sunt boieros, aşa îmi este firea/ Şi mână spartă… javră-mpărătească!”.
Cu imaginea chipului adumbrit al mult iubitului maestru conştientizez, cu imensă mirare, măreţia omului Nicolae-Paul Mihail, la calităţile de scriitor, de scenarist, de umorist, la bunătatea, răbdarea şi farmecul său inegalabile, la frumuseţea şi vraja dialogurilor pe care le purta, la infatigabila putere de a înnoi şi a desăvârşi tot ceea ce făcea. Şi nu făcea deloc puţin! Până în ultima clipă a lucrat cu migală la propria-i operă, a scris prefeţe, cronici şi multe altele pentru colegi, a redactat măiestrit şi divers pentru numeroase publicaţii din ţară şi dinafara graniţelor ei.
Ca apropiat al maestrului Nicomah în ultimele două decenii, ştiu că a privit propriul său apus în faţă, cu realism şi seninătate, cu umor încărcat de ironie, cum avea să ne atenţioneze în volumul de eseuri Cupa lui Socrate, unde aminteşte tuturor că dacii mureau râzând. Părintele Paisie Fantasiu, mare admirator şi prieten al vrednicului de pomenire Nicomah, căruia i-am transmis trista veste împreună cu legământul testamentar ce mi l-a încredinţat în urmă cu doi ani, l-a trecut în pomelnicul permanent al Catedralei din Constanţa unde slujeşte în prezent, spre binemeritată şi veşnică pomenire.
Pentru tinereţea mea maestrul Nicolae-Paul Mihail a reprezntat scriitorul ce umbla cu Trandafirul galben la butonieră, cu Potirul Sfântului Pancraţiu în mâna cu Mănuşa de catifea, căutând Demascarea lui Turnesol şi a afla Dispariţia profesorului şi Aventurile unui soldat de plumb, veşnic inspirat La roata norocului de Haiducii reînviaţi la Târgul Rusaliilor pentru a descifra Misterele Bucureştilor şi a se lăsa purtat de Femeia cibernetică în vraja romantică a unui Damen-vals. A mai însemnat scenaristul a numeroase filme istorice care au crescut generaţii în dragostea pentru valorile adevărate ale Naţiunii Române. Mai apoi, l-am cunoscut ca autor de Scrieri satirico-umoristice, de Versuri ironice şi sentimentale, de Epigrame şi catrene endograme.
Sentimentele pe care le trăiesc sunt de întristare, de emoţie şi de dragoste pentru cel plecat la cele veşnice. Am convingerea că azi nu putem vorbi de o încheiere ci, paradoxal, despre un nou început. Despre vasta şi valoroasa operă a scriitorului Nicolae-Paul Mihail nu se va vorbi, de acum înainte, la timpul trecut ci la un continuu şi binemeritat prezent.
Rememorând sentimente şi imagini, constat că amintirile pe care mi le-a lăsat maestrul Nicomah sunt numeroase, frumoase, încântătoare şi chiar merită a fi purtate pentru totdeauna în sipetul inimii. De fapt, demult îl asemăn cu o pâine hrănitoare pentru suflet şi cu vinul roşu de îndelungată voroavă despre Metamorfozele vinului, adică despre nemuritoarele Legende şi povestiri despre viţa de vie şi despre vin, până când amândoi simţeam că se pierde şirul timpilor din ore.
Cu lacrimă de dor nestins mă rog pentru cel care a fost, este şi va fi maestrul Nicolae-Paul Mihail, om deosebit de drag, care îmi va rămâne de-a pururi în amintire.
Dumnezeu să-L primească şi să-L aibă în pază în grădina raiului, acolo unde maestrul va şti să vorbească îngereşte.

Mihai SĂLCUŢAN
19.03.2013

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s