O SUPRIZĂ: CAMELIA CIOBOTARU!

camelia ciobotaru 2 camelia ciobotatu 1

Graţie poetei Luminiţa Zaharia, recent am primit o carte de versuri uluitor de frumoasă inclusiv „fizic”, ca să nu mai zic despre conţinut. E vorba despre volumul de versuri „ÎNGERI-FLORI”, de Camelia Ciobotaru, apărut la Editura „Hesiona” din Focşani., cu o prefaţă semnată de foarte cunoscuta şi apreciata scriitoare Cezarina Adamescu. 77 de pagini, numai cu poezii pentru copii, cu tentă vizibil religioasă, cu aproximativ 60 de poze color de o sugestivitate puternică, pozitivă, educativă, plus încă vreo câteva pagini, la final, „pentru colorat”, cum se spune. Rar am văzut asemenea bijuterie literară. De fapt, această carte curată în toate privinţele ar putea însemna şi un fel de manual alternativ de religie pentru cei mici.
Camelia Cobotaru este născută la 7 august 1967, în comuna Moviliţa, judeţul Vrancea. A absolvit Liceul „Al. Ioan Cuza” din Iaşi şi Facultatea de Teologie Ortodoxă – Litere din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Editorial, a debutat în 2007 cu volumul „Copilăria ca o poveste”.
În versurile Cameliei Ciobotaru se simte un sentimentalism educat, un echilibru specific poeţilor solari.

Marin Ifrim

Un poem de CAMELIA CIOBOTARU

ÎNGERI-FLORI ŞI ÎNGERI FLUTURI

Îngeri-flori şi îngeri-fluturi,
Hai, copile, să îi scuturi!
Să transformi în primăvară,
Râsul lor în miez de seară.

Să spulberi cu jocul tău,
Tot ce-n lume este rău!
Din seninul cântului,
Să dai viaţă visului,

Din cristalul râsului,
Aripi necuprinsului,
Iar din roua stelelor
Să dai apă zorilor.

Îngeri-flori şi îngeri-fluturi
Hai, copile, să îi scuturi!…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la O SUPRIZĂ: CAMELIA CIOBOTARU!

  1. laliy zice:

    Sunt mandra de prietena mea, Camelia ! Foarte frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s