CORNEL DIACONU – poeme

CORNEL DIACONU 2

CER DE MAI

Flori de tei, sclipiri de lună,
Ochii tăi, din cer de mai,
Nostalgiile-mi adună
Cu surâs de mucegai.

Te aştept de-o viaţă-ntreagă.
Astăzi ştiu că n-o mai fi,
Din speranţa mea pribeagă,
Timp, să te mai pot găsi…

Aşa cred, că împreună
Ne-ar fi „mers” stereotip.
Cine ştie-n ce minciună,
Cine ştie-n ce tertip…

Cine ştie-n ce regrete,
Cine ştie-n ce minciuni.
Nopţi şi zile desuete
Ani întregi – inoportuni…

Aş fi vrut, măcar iubire,
Într-o clipă cât un veac,
Să-ţi aştern în amintire
Şi să mor, şi să mă-mpac…

DE-A V-AŢI ASCUNSELEA

Aş vrea
să-mi opresc gândurile
în braţele tale.
Pe albul zăpezii
mă joc
de-a v-aţi ascunselea
cu bezna din jur.
Numele tău
se pierde niciunde,
aripi de înger
îmi acoperă ochii.
Mă uit peste umăr…
Cade o stea.
Îmi pun o dorinţă.
Singur,
în hăul deschis,
sufletul meu
e şi el…tot o stea.

ÎN CEAS DE BRUMĂ

A dat în ger fereastra şi e plină
De adâncimi astrale blânda noapte.
Pe cerceveaua scundă, spre grădină,
Se-aprind în chihlimbar gutuile coapte

Mai pui pe foc un vreasc, şi-n ceas de brumă
Uşor-uşor se face cald şi-i bine.
Cărări de somn prin viaţa mea, postumă,
M-aduc, din amintire, lângă tine.

Aşa-ţi rămân, imagine sub pleoape,
În somnul treaz mă chinui să-ţi explic
Că n-am murit, că sunt aici, aproape
Şi mi-e de-ajuns, şi nu mai vreau nimic…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s