Poeme de Valentin Tufan

Umbra

Când m-am trezit,
un soi de lame de diamant
mi-au străpuns irisul,
având credinţa că şi-au găsit
grafitul pierdut…
Pe mine mă căutai, ţi-am spus
vrând să te opresc din „starter”…
Dar, nimic nu era electric aici –
erai doar tu peste mine, nespus de palidă,
te-ai aşezat lung şi mi-ai învăluit trupul în ger.
Fotonii tăi mi-au pătruns în conuri
şi se adânceau în cutele
de pe tot corpul.
Apoi, peste mine s-a aşezat
fantoma unei dimineţi geroase,
iar când m-am ridicat
cutele mi-au devenit crevase –
cimitirele conurilor sumbre.
Târziu, am remarcat –
îţi pierdusei din strălucire
iar pântecele-ţi era stins…
Atunci, am ştiut că iubirea
a născut din
ying-yang-ul trupurilor noastre
o ploaie de lame ce ne străpung
arterele fotonice
şi ne dezvăluie umbra…

Zodia lui negru

Motto:

Ca muguri încastraţi în cenuşă,
zodia lui negru.
Ca mâinile ce ating neantul,
zodia lui negru.
Ca sâmburii încastraţi în guşă,
zodia lui negru.
Ca morile ce n-ating vântul,
zodia lui negru.

––––––––––––––––-

Zodia lui negru ce ţi-e citită-n cafea,
O vezi cu ochiul sumbru, în oul de neagră stea,
El, ce naşte haosul, el ce naşte zodia grea…

Sfere ce se complac în ele însele,
În magia lor, se caută neîntrerupt,
Îşi caută căldura în suflarea de vânt,
Crâmpeie din Ou însuşite-n ele însele.

Carnavalul sferelor îşi caută căldura,
Feţe de animal, demoni ce se complac în uman,
Îşi caută simţirea pierdută-n diafan,
Îşi lasă să plutească în râuri calde ura.

Demonul viral din zodia lui negru,
Sămânţa din simţiri născătoare de abstract –
Dar asimilat – a mea cale spre integru

Fereastra

Fereastra soioasă, ciobită în colţ doarme
visând la Low-E
a îngheţat constat şi îi sar aşchii, are un iz
de vopsea bolşevică
se priveşte adesea în ţurţurii grinzii –
zâmbeşte larg cu chitul căzut
fluturii-i bat de-un timp
în rame
e „in love” – i-au sărit balamalele
pentru un bloc turn
şi molozul de lângă fereastră a căzut
în dragoste cu rigipsul.
La apus, îi mai trimite-un zâmbet dar
abureşte iute de la hotă,
aseară i-a scris cu perdeaua
mesaje bavareze
dar n-a primit răspuns,
că-i reflexiv şi opac.
De azi s-a mutat şi e „in love”
cu pubela.

Paşii fără tact

Lumina paşilor scurşi,
se-adună-n rizurile luntraşului –
tropotul paşilor lipsiţi de tact
se pripesc, claustrofobi
prin labirintul zidit în călcâie.
Paşii îşi caută rotula
drept busolă
spre scările osoase,
ieşire spre crovul întunecat,
cel ce-a suprimat scânteia,
de-acolo de unde
se-nvolbură cafeaua
în nouă dimensiuni.
Se-ncolăceşte-un râu
ca-n pasul melcului
spre cerul deşertului –
un amfibian ce fierbe-n ură,
amintind de pasul fără tact.
În adâncuri, plumbul –
revers de medalii
adună stema în valul dulce-al
Grădinii din Eden.

Destin

Prin vis mă văd
la tâmplele gândirii
cu pasul larg –
pe-un ager caracter,
străpuns de-un şarpe –
unde prin cardan;
doi paşi mici –
tic-tac…

Canonizând geneza
din giulgiul calcaros
s-anţelenit gândirea –
cad coji de ou
sub destin neguros…

Aici, în calcar
doarme-un paradox;
sub căldura lui „a fi” –
două fronturi
iris şi focos…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s