Teo Cabel – poeme

Teo Cabel

NOAPTE ALBĂ

În livada cu meri
Noaptea a venit
În rochie de mireasă.

Logodnă cu visul

M-au invitat
La agapă

Dar bucuria din mine
Un vânt
Din flori a făcut o ploaie

Noaptea a fugit

Plângea
Când s-a împiedicat
La poartă
La marginea livezii

ANATOMIA UNEI BUCURII

Clipele se ciocnesc puternic,
Ca la biliard,
Se împing într-o mecanică osândită
În buzunarul timpului, bastard.
Noaptea, pulsează, rană deschisă,
Cresc mărăcinii tenebrelor, liniştea
Îşi linge rănile domnişoară proscrisă
Fugărită-n orice cotlon
De lama tăioasă din umbra cuvintelor.
Clipele ciocnite, fiecare în propriul buzunar,
Sunt repede de-o mână nevăzută
Aliniate pentru acelaşi desant
Al geometriei mute unde geografic nu au hotar
Hotarul şi el la rîndu-i are traseul fixat
În acelaşi buzunar.

Sub cerul din mine,
Trandafirul toamnei în privirea odihnită.
Pasăre fâlfâind din aripi va zbura
Din cuvântul meu, cum rugăciunea
Piron în nisipul clipei, nu izbândea să înfigă,
Abia e lăstar şi doar strigă.

ZMEUL INOCENŢEI

Maşinile turează motoarele
Oameni trec pe stradă, nisipul clepsidrei
Chipuri, chipuri, chipuri
Nemişcate precum frunzele din copaci
Nemişcate de nicio adiere.

Sensurile se adună în intersecţie
Nu e nimeni să le dirijeze, nici semne de circulaţie…
Ba da,
Se mişcă fumul
De la ţigare
Înşelător ca iluziile,
Direcţiile,
Ca la teatru,
Aţe manevrate
Îi trag pe toţi în cele puncte cardinale.
Sensurile nu…

Un copil se apropie de intersecţie,
În jurul lui dansează îngeri,
O viermuială de aripi albe şi negre
Copilul râde, trece strada indiferent,
La maşini, la ceilalţi…
Sensurile buluc după el.

Teo Cabel

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Teo Cabel – poeme

  1. Ana Maria zice:

    „Noaptea a fugit

    Plângea
    Când s-a împiedicat
    La poartă
    La marginea livezii”

    Felicitari, d-le Teo!

  2. oana-mihaela surugiu zice:

    „Un copil se apropie de intersecţie,
    În jurul lui dansează îngeri,
    O viermuială de aripi albe şi negre
    Copilul râde, trece strada indiferent,
    La maşini, la ceilalţi…
    Sensurile buluc după el.” Foarte frumos. Felicitari! Inocenta, copilaria ceea ce fiecare dintre noi ar trebui sa pastreze intr-un colt al sufletului sau, un colt de nemurire care sa ne dea puterea de a lua mereu viata in piept, de a ne ridica de cate ori am cazut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s