Noi ştim ce e Hasdeul. Între fotografia unui caz şi imaginea unei instituţii, o evaluare neutră

oana serban

Pentru unii, contează ca politica să manifeste acţiune, nu sens.Hasdeu nu a fost niciodată o instituţie de compromis şi nu a avut o politică. A avut însă o politică educaţională, ceea ce este cu totul altceva,una cu sens şi acţiune deopotrivă, una pe care am construit-o ca elevi şi foşti elevi alături de dascălii noştri.Noi ştim ce e Hasdeul.Cazul Petrişan nu este cazul Hasdeu. Hasdeul nu a fost niciodată în istoria de 145 ani un caz, ci un model.

bph

De multă vreme constat că maniera de realizare a subiectelor de presă şi de gestionare a ştirilor de primă pagină a părăsit deliberat zona unei elite jurnalistice în care editorialistul, aşa-zicând, astăzi un promotor al şcolii suspiciunii, respectă demnitatea protagonistului de primă pagină ca pe cea a propriei persoane. Cu atât mai mult, această situaţie devine una sensibilă când este aruncată în expunerea unor evenimente academice ori educaţionale.

Există câteva trusturi de presă care au optat, într-un capital de afinităţi politice, să îmbrace un conţinut mediatic într-un titlu de primă pagină menit să asigure comercializare numai prin catalizarea unui scandal care, la o lectură mai atentă, nu este nimic altceva decât o expunere lipsită de logică şi de argumentare, brodată de sofisme şi de construcţii care recurg la criterii ad hominem sau de autoritate.

Aleg să discut formula unui articol creat pe marginea – deopotrivă la propriu şi la figurat- cercetării unui profesor de matematică titular al uneia dintre cele mai bune colegii din România, de către procurorii DIICOT, pentru traficul cu imagini pornografice cu minori pe un site administrat ca proprietate personală. După anunţarea anchetei în presă sub titlul de „doliu în învăţământul buzoian”, deşi metafora a căpătat valenţe metafizice nejustificate şi hilare, un ziar local a optat pentru următorul titlu de primă pagină:

În loc să-l îndepărteze cît mai repede de cea mai titrată unitate de învăţămînt buzoiană, Directorul Banu a lipit imaginea distrusă a profesorului Petrişan de Colegiul Hasdeu- A adus o echipă de jurnalişti în amfiteatrul liceului să-l intervieveze pe profesorul de matematică anchetat pentru pornografie infantilă

(sursa : http://www.sansabuzoiana.ro/la_zi.html?aid=55822)

Cu îngăduinţa lectorilor, o să realizez o deconstrucţie şi o interpretare a unui material absurd, punctual, argumentat şi decent, după cum urmează:

1. Echipa managerială a reputatului colegiu a organizat o conferinţă de presă în dimineaţa zilei de luni, după ce în săptămâna anterioară- joi şi vineri- profesorul anchetat a lipsit de la activitatea didactică neanunţându-şi absenţa în prealabil. Dl. Director al Colegiului Hasdeu, Prof. Ionel Banu, a declarat de altminteri în manieră deschisă faptul că nu a avut cunoştinţă despre motivul absenţei profesorului de matematică în cele două zile, dar că acesta a promis că va înainta în scris un referat în care va aduce toate explicaţiile de rigoare.

Mai mult decât atât, echipa managerială a comunicat în cadrul conferinţei de presă realizată în Amfiteatrul Colegiului Hasdeu faptul că îndată ce referatul de înştiinţare a fost realizat, s-a luat decizia de a constitui un astfel de cadru în care colaborarea instituţiei cu media să fie una imediată, transparentă, deschisă, furnizând toate informaţiile de rigoare cunoscute, în acord cu derularea anchetei până la acea oră.

2. La câteva zile de la acest eveniment, profesorul Petrişan a acordat un interviu unui trust media pe marginea anchetei sale, în care a discutat şi aspecte care ţin de reuşitele didactice ale olimpicilor săi din acest an. Domnia sa este angajat al Colegiului Hasdeu la momentul acordării interviului care a fost găzduit în Amfiteatrul Colegiului. De altminteri, manifestând un discurs dedicat şi activităţii didactice şi carierei sale din ultimii ani de când a devenit titular al reputatei instituţii de învăţământ buzoian, interviul nu pare deloc plasat într-un cadru inoportun.

La rigoare, te-ai putea întreba ce ai de făcut când o ceată de jurnalişti îţi stau la uşa instituţiei, iar profesorul, cercetat în stare de libertate, se află la catedră în cele câteva zile până la suspendarea contractului său de muncă, realizată prin acordul ambelor părţi

3.Din toată această situaţie, un ziarist a tras o concluzie formidabilă, pe care a convertit-o în ştire de primă pagină. Amatorul senzaţionalului inexistent s-a gândit că În loc să-l îndepărteze cît mai repede de cea mai titrată unitate de învăţămînt buzoiană, Directorul Banu a lipit imaginea distrusă a profesorului Petrişan de Colegiul Hasdeu- A adus o echipă de jurnalişti în amfiteatrul liceului să-l intervieveze pe profesorul de matematică anchetat pentru pornografie infantilă.

La câteva paragrafe distanţă, domnia sa tolerează contradicţiile, ca şi când a fi şi a nu fi sunt cu putinţă deodată, şi se hotărăşte să se adreseze opiniei publice susţinând că

Marţi însă, Banu a permis unei echipe de televiziune să intervieveze pe Petrişan chiar în interiorul şcolii, mai precis în amfiteatrul liceului, asociind astfel simbolurile colegiului cu un personaj suspectat de fapte groaznice, în directă legătură cu copiii.(…) O terfelire mai mare a Hasdeului nimeni nu putea pune în aplicare în afara directorului Banu.

4.De aici, câteva întrebări s-ar putea extrage strict pentru jurnalistul în cauză:

a. Înainte de redactarea materialului, a consultat oare trei surse care să afirme unanim cele declarate de către domnia sa în articol?

b. Are domnia sa o logică atunci când afirmă că un lucru este şi nu este deodată? Pe la casele decente, nu şcolite exhaustiv, a afirma şi a nega unul şi acelaşi lucru deodată înseamnă a produce o contradicţie impardonabilă într-un raţionament. Fireşte, dacă limităm articolul său la o expunere de suspiciuni şi naraţiuni construite, atunci chiar dacă ar scădea pretenţiile de rigurozitate din partea materialului în cazul unei lecturi intenţionale mai atente, ilogicul tot nu poate fi suprimat atunci când luăm în calcul poziţia sa de formator de opinie.

c. Cum ar putea un om care şi-a dedicat cariera didactică, educaţională şi managerială menţinerii prestigiului uneia dintre cele mai importante instituţii de învăţământ la nivel naţional să îşi saboteze propriul loc de muncă, proprii elevi, proprii colegi de breaslă, acţionând, citez, în scop personal, în favoarea propriei imagini şi pentru păstrarea scorului.

Nu cred că imaginea unui lider poate fi izolată întru totul de cea a instituţiei pe care o conduce. Aceasta nu este doar o problemă de PR sau de identitate vizuală, cât mai curând una de asumare a concordanţei dintre obiectivele şi strategia planului managerial şi persoana aflată în funcţie de conducere, pe care dl. Director Prof. Ionel Banu a realizat-o întru totul prin activitatea din ultimii ani.

Să alegem, spre exemplu, numai simpla analiză a relaţiei pe care domnia sa a cultivat-o cu presa, prin gestionarea unui dialog coerent şi consistent, public, transparent, ori de câte ori a fost ocazia, prin omagierea unor evenimente precum aniversarea colegiului, rezultatele elevilor la examenele cu miză naţională şi internaţională- bacalaureat, olimpiade şi concursuri şcolare, Ziua Porţilor Deschise a Colegiului ori discutarea altor proiecte şi acţiuni cu impact cultural şi educaţional european. De fiecare dată însă, elevii şi dascălii lor au fost cei care au condus miza şi direcţia dialogului ori a expunerilor, şi atunci îţi dai seama lesne că profesorul Banu a acţionat, ca manager, pentru construirea unui capital veridic de imagine publică şi de performanţă a instituţiei şi alumnilor săi.

Cum ai putea acţiona în contradirecţia a ceea ce ai construit şi pentru păstrarea cărui scor, când nici măcar nu e un meci purtat de domnia sa, ci de un angajat al instituţiei cu legea? Din nou, logica raţionamentului jurnalistic apare suprimată.

d. Fireşte că ştiu în ce măsură pentru jurnalismul modern, folosirea impersonalului într-o manieră cât mai neutră abreviază un stil boem şi derizoriu al titlurilor de presă, însă Banu, Directorul Banu şi profesorul Ion Banu sunt nume  proprii şi descripţii definite care aplicate într-o anumită tonalitate şi într-un anumit tip de discurs induc un efort de manipulare a opiniei publice, într-o psihologie colectivă. L-aş ruga pe jurnalistul în cauză, dacă decide să ia vreo poziţie referitoare la acest articol, să nu încerce să îşi disculpe nici erorile de argumentare şi gândire critică, nici elementarele erori de logică şi de raţionare, şi nici stilul jurnalistic folosit. Fără a invoca o poziţie de autoritate, ci referindu-mă doar la pregătirea academică şi la specializarea fiecăruia, mă pricep ceva mai bine la Aristotel, Jung şi Freud decât domnia sa. Observaţi că nu am vrut sub nicio formă să îi pomenesc numele, pe care îl puteţi regăsi la finalul articolului cu pricina, şi asta pentru că această critică pe care o întreprind este dedicată nu persoanei sale, ci principiilor şi poziţiei de pretins jurnalist pe care le adoptă.

Poate ar fi o lecţie nimerită pentru domnia sa ca pe viitor, pentru un jurnalism de calitate, să atace principii, nu persoane.

e.Greşesc dacă mă uit la capitalul de simpatie politică pe care trustul cu pricina îl manifestă pentru o anumită grupare? Cred că nu.

f.Este inducţia cel mai bun instrument de judecată axiologică în acest moment? Cu alte cuvinte, în traducere liberă, cazul Petrişan nu este cazul Hasdeu.

La rigoare, Hasdeul nu a fost niciodată în istoria sa de 145 de ani un caz, ci un model, un pattern cultural coerent şi consistent cu sine însuşi, definit prin performanţă şi educaţie de înaltă calitate.

Învinuitul este cercetat în stare de libertate. Se bucură, după cum legea îi permite, de prezumţia de nevinovăţie, iar până la finalizarea anchetei este cercetat în stare de libertate, având contractul de muncă suspendat, cu acordul ambelor părţi, măsură luată tocmai pentru a scoate cazul în afara instituţiei şi pentru a dezlega reputaţia unui angajat de cea a unei instituţii.

Încerc să îi amintesc domnului jurnalist că partea nu depune mărturie pentru întreg, aşa cum ar trebui să iau în considerare atunci când încă mai acord ziarului la care lucrează toate cuvintele de laudă în ceea ce priveşte realizarea unui jurnalism local cât mai corect, exceptând materialele speculative şi incoerente pe care le-a redactat prin erori de argumentare, informare, sofisme şi alte instrumente care se despart chiar şi de retorica de tip clasic, admisă deseori în procedeele de captatio benevolentiae (adică de captare a atenţiei publicului, în maniera injustă în care a procedat când şi-a construit titlul de primă pagină).

g. De departe, finalul articolului este unul care bănuiesc că deşi a avut miza de a fi construit într-o structură retorică şi printr-un argument al recursului la autoritate, este sortit eşecului tocmai prin filiera logică:

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a sesizat şi ea pierderea imensă creată de lipirea imaginii liceului Hasdeu de cea a profesorului Petrişan, cercetat pentru pornografie infantilă şi intervievat în interiorul şcolii. Inspectorul general adjunct Geta Burducea a declarat că: „Dumneavoastră aţi fost în şcoală unii dintre dv., cred că aţi luat cîteva interviuri şi am să vă rog şi pe dumneavoastră la puţină reţinere în a mai merge în şcoală, vă rog să delimităm cazul Petrişan de cazul liceului, imaginea liceului este una, profesorul Petrişan ce a făcut a făcut în afara şcolii… Aş vrea ca discuţiile pe care le aveţi cu dumnealui să le aveţi în afara cadrului şcolii, îl găsiţi…” Exact ceea ce spuneam şi noi.

Singura problemă este aceea că exact asta nu aţi spus şi dumneavoastră, domnule jurnalist. Veţi spune poate că tocmai alocarea interviului în cadrul aulei Colegiului v-a determinat să consideraţi că cele două imagini- cea a dascălului învinuit şi cea a instituţiei- nu sunt izolate. Numai că articolul dumneavoastră se concentrează asupra acţiunii manageriale a domnului director, făcând abstracţie de faptul că deciziile de maniera suspendării, de pildă, nu se produc ad hoc, în absenţa consultării echipei de conducere a instuţiei ori a forurilor educaţionale superioare aferente. Cred cu tărie că la momentul redactării materialului nu aţi consultat toate conţinuturile legislative în domeniu şi nu aţi privit la o formă de management faţă de care nu manifestaţi o cunoaştere solidă:  managementul timpului şi gestionarea acţiunilor de criză în domeniul educaţional pe această linie. Profesorul în cauză are contractul de muncă suspendat iar motivaţia acestui fapt rezidă în tocmai ceea ce păreaţi să spuneţi şi dumneavoastră dar nu aţi spus-o. Sciziunea între caz şi instituţie s-a produs legal, cu acordul ambelor părţi, tocmai prin această măsură. Sunt oare acum lucrurile mai clar expuse?

În manieră evidentă, vă veţi întreba dacă menirea acestui lung articol este destinată doar criticii şi deconstrucţiei unui material de presă educaţională care comportă toate hibele anterior amintite.

Pe de o parte, îmi menţin poziţia asumată la începutul acestui material, în care deplâng pofta de can-can academic construită în funcţie de apetenţe politice, jocuri de rol ori speculaţii hermenutice.

Pe de altă parte, articolul meu este scris în calitatea de persoană fără mize politice, şi nici măcar nu îmi câştig pâinea din invective editoriale consumate într-un răspăr de primă pagină. Pentru mine, presa cultural-educaţională ar trebui să fie prima de bun simţ.

Dar sunt unul dintre olimpicii şi scriitorii Hasdeului şi asta nu o să îmi schimbe niciodată identitatea cu nimic.

În loc ca ziariştii să fi făcut coadă la poarta colegiului, în plină vacanţă,  pentru speculaţii de presă în miezul unei anchete nepronunţate încă, ar fi putut să îşi croiască aceeaşi cale şi pentru a discuta cu cei peste 60 de olimpici hasdeieni întorşi de la olimpiadele naţionale, în acelaşi timp în care camerele de filmat căutau senzaţionalul. Pentru mine este un scor de 60-1 pentru moralitate şi de 1-60 pentru coerenţa segmentelor de presă implicată în convertirea unui caz particular în atacul la persoană al unui intelectual care este liderul instituţiei ce ne face bucuria de a fi noi, chiar şi la atâta timp de la absolvire. 

Nu ştiu persoana care semnase articolul pe care l-am deconstruit şi interpretat mai sus, ce afiliere instituţional-academică poartă- în afara celei editoriale- iar la rigoare, nu contează nici faptul că scriu aceste rânduri de pe picior universitar. Contează că am demnitatea, puterea şi onoarea de a mă semna, la capătul acestui material de presă, ca hasdeian.

Abia acum, cred, scriu cea mai importantă parte a acestui material.

Nu o să îmi mai usuc condeiul vorbind depre prejudecăţi şi despre mioriticul lor. Caragiale avea o vorbă sapienţială:

Luaţi o jumătate de afirmare a unui ziar opozant şi amestecaţi-o bine cu jumătate de dezminţire a unuia guvernamental – iată o reţetă adeseori bună pentru a afla adevărul.

Toţi ştim ce e curat-murdar şi ce nu.

Generaţia mea s-a maturizat scânteietor, fiind fiica unor vremuri în care tirania vitezei şi cea a teatralităţii ne-au aruncat într-o „mediacraţie” care anunţa libertatea exerciţiului dialogal ca prim respiro după o  vâltoare comunistă, a dicte-urilor şi compromsurilor. Părea ca epoca lui „dixit” s-a încheiat şi că demnitatea umană va fi afirmată nu doar axiologic, dar şi prin conţinuturi sociale, politice, academice.

Am făcut din cinstea intelectuală un habitus şi ni l-am însuşit la unison ca poruncă de căpătâi a conduitei noastre vitale. Este pentru prima dată când, după nenumărate scrieri, reuşesc să vorbesc prin solidaritatea cu un plural în care am zidit entuziasmul carierei mele. Noi, toţi cei care am publicat de tineri, am fost olimpici, studenţi eminenţi, iubitori ai culturii şi valorilor autohtone, aveam să fim mai târziu vocea unei avangarde intelectuale. Noi ştim cine suntem. Societatea  de masă este un fenomen ireversibil: în mijlocul ei se produce, fără oprire, manofacura consensului. Pentru unii, contează ca politica să manifeste acţiune, nu sens.

Hasdeu nu a fost niciodată o instituţie de compromis şi nu a avut o politică. A avut însă o politică educaţională, ceea ce este cu totul altceva, una cu sens şi acţiune deopotrivă, una pe care am construit-o ca elevi şi foşti elevi alături de dascălii noştri. Noi ştim ce e Hasdeul.

Oana Camelia Şerban

Articol preluat de pe adevarul.ro
Link: http://adevarul.ro/educatie/scoala/noi-stim-e-hasdeul-Intre-fotografia-unui-caz-imaginea-institutii-evaluare-neutra-1_516a7e19053c7dd83f0844a9/index.html#

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Noi ştim ce e Hasdeul. Între fotografia unui caz şi imaginea unei instituţii, o evaluare neutră

  1. Tudor Cicu zice:

    „Noi ştim cine suntem”, rosteşte la un moment dat Oana (Calen) Şerban (într-un incriminant eseu), prin demontare logică, piesă cu piesă, mai ceva ca în „sherlockholmes-urile secolului minune” – alocaţiuni şi comentarii – (ori) manifestări ale „nebuniei raţionale” detectiviste. La această afirmaţie freudiană, aş afirma, că, în vremurile acestea, cerul este din ce în ce mai fumuriu, abia licărind uneori, câte o lumină de speranţă, indiferent de ce credem noi aici. Vorbesc aici, incluzând şi lumea cărţilor scrise în timpurile noastre şi, de ce nu: lumea jurnalistică, sub cerul tocmai amintit, nu numai pentru ce cară poeţii ori eseiştii în geamantanele lor cu vise, prin gările lor. Fiindcă, suntem doar o trecere nebună prin acest secol incert, în care un alt visător, punea la îndoială religia ori inexistenţa ei. Că unii nu au deloc de-a face cu credinţa de orice fel, ne-o demonstrează şi această luare de poziţie a unei haşdeene adevărate. „Nu mai visa copile!, o aud prin vremuri pe mama. Du-te şi tu cu copiii la joacă!”. Adică, să mă îndrept şi eu ca toţi ceilalţi spre cele pământeşti. Lăsam o clipă cartea din mâini… „Ce o fi zis mama?” Şi, fiindcă nu-mi aminteam, deschideam cartea şi mă pierdeam din nou în lumea celor care vedeau altfel, lucrurile. Lumea, în ziua de azi, nu mai e aceea în care scriitorii (ori poeţii) întâlniţi în copilărie, m-au azvârlit undeva spre ceruri, tare departe de ceea ce Boris Pasternak numea „un ecou de clopot”… unde, totul apărea şi dispărea apoi „ca-n urma unui car, răzleţe paie/pe cerul ud…”. Închei aceste rânduri, gândindu-mă la Marin Sorescu, cel care ar fi vrut ca în poezia ori critica noastră să apară şi „cel aşteptat”, spre care să ne uităm cu toţii „ca la cineva dintr-o altă lume”. Marile poeme sunt creaţii de tinereţe (înţelegem asta), numai că, filozofii, de regulă, sfârşesc după 50 de ani. Oana (Calen) Şerban (eu, intuindu-i perfect vocaţia eseistică – la vremea comentariului meu asupra unui volum de poezie, recent apărut – îmi demonstrează, acum, că nici atunci, şi nici acum, nu m-am înşelat asupra viitoarei sale evoluţii. Noi, cei care am pariat, atunci, pe Oana Şerban, ştim ce am spus.

  2. Domnule Cicu, va multumesc pentru cuvantul dvs si pentru apreciere. Trebuie sa spun, in acest context, ca Oana Calen este o buna amica, un suflet hasdeian care a scris poezie in vremuri ale adolescentei, o minte cruda si tanara pe care o iubesc. Nu am inteles insa maniera de scriere Oana (Calen) Serban, noi fiind persoane, temperamente si profile intelectuale foarte diferite prin vocatie si pasiuni, insa daca aluzia era ca gasiti o relatie intre noi, atunci de buna seama ea este una care afirma, dupa cum bine spuneati, doua destine care stiu cine sunt si ce e Hasdeul care le-a crescut. Amandoua scriem onest, cu sufletul si am vorbit despre Hasdeu pe masura pasiunilor, zvacurilor si credintelor noastre. Oanele de Hasdeu au darul lor. Aveti toata certitudinea ca `noi`, acest colectiv spiritual pe care l-am mentionat, e glasul atator generatii. Cat despre ultima parte a postarii dvs, pentru care va sunt recunoscatoare cu toata pretuirea, stiu ca ati intuit menirea eseistica din noima scrierilor mele. Ati fost primul care ati sugerat sa scriu eseu intr-o vreme in care imi atasasem condeiul doar de rime. Iar astazi, stiu ca proza da alta rigoare si alt caracter randurilor mele. Mi-a parut rau ca nu v-am intalnit la lansarea volumului meu de eseistica, in curand sper sa realizez un proiect cu toate articolele de presa, un volum cu scrierile de la Adevarul si de la Actualitatea. Ati castigat pariul. Si cred, cu tarie, ca e unul dintre cele mai oneste si imbucuratoare ramasaguri care s-au pus pe condeiul meu. Multumesc din suflet!

  3. Tudor Cicu zice:

    ERATĂ: Cunoscând că amândouă (Oana Calen şi Oana Şerban) sunt haşdeene, cam de aceeaşi vârstă şi poete, am strecurat Calen în numele Oanei Şerban: Rectific, e vorba de Oana Şerban (nu ştiam că o mai cheamă şi Camelia, pe cărţi se semnează doar Oana Şerban)- ea însă ştie că doar la lansarea ei am venit în amfiteatrul de la Haşdeu, unde am vorbit despre volumul pe care îl lansa atunci şi am estimat că eseisica i s-ar potrivi ca o mănuşă. Şi, susţin şi acum, că în eseu se va afirma, cândva, şi va trezi curiozitatea cititorului, pentru că are stil. Mulţumesc pentru înţelegere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s