Primăvara Poeţilor Buzău – Ediţia a VII-a

Deşi zilele capricioase ale babelor, de început de primăvară, au trecut, a rămas ceva, în urma lor , o dâră de vreme imprevizibilă. Aprilie s-a bucurat de acest 12 prin pomenirea Sfântului Sava de la Buzău.Tot în această zi, în fiecare an, scriitorii urbei au un motiv de bucurie instituind „Primăvara poeţilor”, indiferent de starea vremii, prilej de a face o recunoaştere celor care au publicat în anul anterior şi de a-i premia pe cei desemnaţi de juriu; anul acesta, format din Emil Niculescu şi Lucian Mănăilescu, membrii U.S.R.
Trecând peste orgolii şi capricii, scriitorii au achiesat, poate dominaţi de buna mireasmă a mucenicului buzoian, la sentimentul de valoare a poeziei naţionale, prezent în aula „Basil Iorgulescu” a bibliotecii judeţene „Vasile Voiculescu” prin evocarea lui Ion Caraion. Evocare asumată cu suflet de poetul Emil Niculescu prin schiţarea personalităţii de luptător în tranşeele verticalităţii şi demnităţii a acestui poet expatriat în Elveţia după anii de detenţie în închisorile regimului comunist.
Profesorul Marius Râpeanu a completat cele spuse de antevorbitor facând referire la păstrarea poetului în memoria colectivă şi în alte zone ale ţării, Craiova, exprimându-se şi pentru o promovare a poetului în scoli.
Directorul instituţiei de cultură, dl Sorin Burlacu, şi-a îndeplinit rolul de mediator şi gazdă, prezentând cărţile selectate pentru jurizare apoi a invitat poeţii să recite din creaţiile proprii. Au recitat: Aurel Anghel, Nicolae Gâlmeanu, Dumitru Istrate Ruşeţeanu, Ştefan Dima, Manuela Camelia Sava, Nicolae Pogonaru, Valeria Popa, Dumitru Pană, Lucian Mănăilescu, Marin Ifrim, Maria Mânzală.
Bineînţeles că au recitat şi premiaţii: la secţiunea membrii USR, Nicolaie Tăicuţu Poema Râmniceană; la secţiunea ne-membri USR, Laurenţiu Belizan cu volumul Onirograme, iar pentru debut, Genovel-Florentin Frăţilă, Picuri de rouă (haiku).
A fost salutată cu admiraţie şi căldură prezenţa actualului solist al trupei Iris, Toni Şeicărescu, venit nu întâmplător, ci să îşi susţină prietenul, autorul Onirogramelor.
Primăvara poeţilor nu ar trebui sa fie doar un eveniment al poeţilor, să se citească sau sa se asculte unii pe alţii.

Teo Cabel

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Primăvara Poeţilor Buzău – Ediţia a VII-a

  1. creme de la creme! admiratie maxima pentru poetii buzoieni!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s