NOSTALGIE DE ZBURĂTOR

De când mă ştiu, din fragedă pruncie
M-am întrebat cum păsările zboară!?
Cum se înalţă într-o veşnicie
În spaţiul infinit ce ne-nconjoară!

Secretul l-am aflat în tinereţe
Deşi-mi părea lipsit de importanţă…
Planarea este-un lucru de fineţe
Care depinde numai de portanţă.

Am îndrăgit această-naltă artă
De când am decolat întâia oară,
Iar gîndul s-a unit cu a mea soartă
Să zbor spre cerul care mă-mpresoară.

Şi azi aş vrea să mă înalţ spre stele,
Visând că gravitaţia mi-e ,,SCLAVA”
Să mă desprind de TERRA vieţii mele
Indiferent pe ce aeronavă.

Dar timpul este cel neiertătorul
Ce ne îndreaptă către senectute;
De m-a sedus această artă zborul
Rămâne-n amintire ca virtute.

Comandor Av.(r.) Victor Rotaru
04.04.2013

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s