LA MULŢI ANI, TUDOR CICU!

  Pe 5 aprilie Tudor Cicu împlineşte 61 de ani. Dobrogean la origine, chiar dacă a debutat în perioada liceului, fiind promovat şi de cunoscutul critic literar Mirela Roznoveanu, adevărata carieră literară, una consistentă, având în vedere că, doar în vreo 10 ani, a publicat vreo 10 cărţi, s-a consolidat aici, la   Buzău. A publicat, poezie, proză, roman şi chiar o monografie dedicată lui Liviu Ioan Stoiciu. Este impresionant…volumul său de muncă, tenacitatea şi insistenţa inginerească prin care ajunge la filozofia creaţiei. Acum, ca mulţi dintre noi, Tudor Cicu are probleme de sănătate. Poate că şi literatura îşi cere tributul ei nu numai în privinţa unui anumit stress, ci şi în concreteţea noastră fizică. În fine, faţă de unii trăgători de targă pe uscat, Tudor Cicu a intrat în Uniunea Scriitorilor cu viteza unui supersonic. Pe merit. Cu prilejul aniversării zilei sale de naştere, în calitate de prieten cu care, cândva, am răsturnat multe capace de bere, îi doresc prietenului meu un călduros „La mulţi ani!”.

Marin Ifrim

DCF 1.0

Ce este parodia şi cum o privim
(cuvânt înainte)

Se spune adesea că parodia este gen facil, de neluat în seamă de cititorul adevărat de poezie. Hm! E de discutat. Totuşi, să nu uităm că Marin Sorescu a debutat cu un volum de parodii de care nu s-a dezis niciodată. Mai mult: când s-a putut vorbi despre celebritatea sa, era mereu amintit acel volul de debut „Singur printre poeţi” – volumul de parodii. Poeţii care n-au fost în atenţia lui Marin Sorescu (contemporanii), s-au simţit frustaţi, de neluaţi în seamă ca valori şi repere. Parodia, deşi la origine semnifica un cântec distorsionat&contrafăcut, este o creaţie artistică. Fiind o imitaţie satirică a unei opere serioase (cunoscută publicului: opera ori autorul) ea echivalează cu un act critic. Cu efecte comice sau scrisă în note triste, parodia atrage atenţia: punând pe soclul cuvenit autorul şi pansează sufleteşte, o rană deschisă, neştiută în cititor. Poetic spus, parodia e candela cu care îşi luminează camera, autorul ei, sperând să veşnicească alături de poeţii adevăraţi.

Tudor Cicu

Radu Gyr: Hangiul
(originalul)

Afară-i vânt şi-i gol ulciorul.
– Hangiu smintit, dă fuga iar!
Vreau vin ca zarea şi ca dorul
şi cum e jalea de amar.

El însă-mi toarnă în neştire
un vin adânc cu umbre lungi.
– Bea! Dulce-i ca o amintire
pe care-o chemi când o alungi.

Ulcioru-i gol şi-afară vântul…
– Hangiu smintit, dă fuga iar!
Vreau vin ca bezna, ca mormântul
şi cum e moartea de amar.

Hangiul însă-mi pune-n faţă
un vin însângerat de vremi.
– Bea! Este dulce ca o viaţă
pe care-o ierţi când o blestemi.

Radu Gyr: Hangiul
(parodie după Radu Gyr: de Tudor Cicu)

Afară-i zloată, cupa-i goală
– Hei, cârciumare, fuga-n beci
Şi adă vin. La toţi o oală!
Şi pomeniţi-mă în veci.

El, gânditor îmi umple cana
Cu vin sfinţit în busuioc
– Bea! zice. Plină-i damigeana
Şi-om da şi cep la poloboc.

Meseni mai sunt, în căni doar vântul
Iar cârciumarul toarnă iar
– Hai, bea străine că pământul,
Ne este casă şi umbrar.

Mă uit în cupa ce mă-ndeamnă
Un vin ca sângele prin vremi
– Bea! O fi moartea… Tu eşti Doamnă,
Şi-atât de tânăr, să mă chemi?

Rainer Maria Rilke – Zi de toamnă
(originalul)

Doamne, e timpul. Vara a fost mare.
Aşterne-ţi umbra pe cadranele solare,
şi vîntului dă-i drumul pe cîmpii.

Porunca pentru pîrga a poamelor tîrzii,
mai dăruie-le doua zile calde,
grăbeşte împlinirea, sa se scalde
o ultima dulceaţă în vinul greu din vii.

Cel care n-are casa, nu-si va mai construi.
De-acum, cel singur, singur o sa fie:
veghind, citind, el lungi scrisori va scrie
şi pe alei mereu va rătăci,
neliniştit, cînd frunzele adie.

Rainer Maria Rilke – Zi de toamnă
(parodie după R.M.Rilke: de TudorCicu)

Doamne, trecut-a vara. Iar e toamnă
Dă drumul norilor la vatră, din cazarmă
Iar vântului fă-i loc prin bălării.

Poruncă pentru păsări, să-nşire cârduri vii
Pe boltă-n curcubeie să se scalde
În soare-aprins şi razele lui calde
În ultimă zvâcnire, ca pufu-n păpădii.

Iar eu tot pe hârtie, voi trage de condei
Şi-un rost, acum? ca visul ce se pierde,
Când bruma ofileşte tot ce-i verde
Mă vei găsi scriindu-ţi din bordei
Cu degetele strânse ca un vierme.

Ion Pribeagu: În ţara mea…
(originalul)

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante !…
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de mirt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac sub luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.

Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe …
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi …
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege ?

Ion Pribeagu: În ţara mea
(parodie după Ion Pribeagu)
de Tudor Cicu

În ţara mea sunt văi şi munţi şi ape
Şi şisturi, neferoase…
Şi-n parlament femei cu părul blond
Ca Venus de frumoase!
Poeţii însă nefiresc, slăvesc albastrul mării
Şi cresc doar bozii şi mohor în lanurile
ţării.

În ţara mea vestită-n pruni
Cândva era splendoare
Acum în ţara mea, bolnavi se dau cei hoţi
de-i scot de la răcoare.
Şi-n ţara mea vedem doar circ
chiar de-ai schimba canalul
Şi doar otrăvuri în urechi
îţi toarnă „căpitanul”.

Din largul zării vin lăstuni, pe rând –
pe rând dau veste,
că primăvara a venit: cu ghiocei
la fete şi neveste.
Idile şi poveşti de-acum, te-aştepţi
pe sub castani…
Dar fetele sunt pe centuri
să facă ceva bani.

Şi-n ţara mea părinţi-şi plâng
bătrânii la morminte.
Din ce în ce mai multe…
Şi doar scrâşnesc amar din dinţi.
Dar cine să-i asculte,
când din balcon ni se promit
un ev plin de bravade
Şi toţi vedem: Minciuna-şef,
că-n tron –cu sceptru şade.

Emil Botta: Să fiu amurgul…
(originalul)

Să fiu amurgul aş vrea,
să aştept sfâşiat la ferestre,
dragostea mea.

Să-ţi aprind obrajii cu nebuna-mi pară
şi să plec apoi,
când se face seară.

Priveşte câmpia; e un dar ce-ţi fac,
muntele-n omagiu
şi codrii ce tac.

Ci vino. Să mergem. Ne-aşteaptă
mulţime de regi în genunchi,
şi florile toate să trecem aşteaptă.

Emil Botta: Să fiu amurgul…
(parodie după Emil Botta: de TudorCicu)

Să fiu amurg, cu o trompetă,
pe la fereşti… cum ţi-aş cânta,
să mă pofteşti în casa ta.

Eu să-ţi aprind obrajii c-un sărut
şi-apoi să plec? Dar prost aş fi,
când mă inviţi în aşternut?

Ca două lebede, tot astfel de tăcuţi
lacuri şi codrii care tac
sub nori şi fulgere, pierduţi

Şi-n zori, tiptil, să mă strecor
ca altuia să-i faci tu loc…
alt crai aprins ca un bujor.

Ion Nicolescu : Cântul XXVI
( originalul)

ţara asta nu e schweitzer şi nici stână fără câini
dacă dai în ea cu noaptea la lumină ies români
ies luceferii de ziuă cu făclii de sânge sfânt
ca să nu le calce nimeni de cu seară pe pământ
fruntea noastră ară cerul ca un plug din lemn de fag
şi pe dealul veşniciei boii noştri ceru-l trag
noi suntem leagănul lumii noi sămânţa de poeţi
care nu-i de mântuială dacă vreţi dacă nu vreţi
trup avem suflet avem trup şi suflet noi suntem
nimeni să nu-şi taie capul să ne ţină la cherem
pare nimeni dar nu-i nimeni e ceva de capul lui
nici n-ai crede că sub haine e chiar pielea omului
şi sub piele o sub piele e istorie e lege
ochii văd inima cere nu ne putem înţelege
numai ţara ne mângâie numai leagănul de sânge
maica noastră România care râde care plânge

Cântul XXVI
(parodie după Ion Nicolescu)
-în memoria poetului boem al Buzăului-

ţara asta nu e şvaiţer şi nici stână fără câini
dacă bagi plugul în brazdă ies doar oase de romăni
ies şi buciume cu jale la Luceafărul doinind
şi în horă intră brazii cu toţi munţii ce-i cuprind
sfinţilor de prin icoane le ard ochii în pârjol
şi-n câmpiile străbune boii noştri ară-n gol
noi suntem ai nimănuia noi şi neamul de poeţi
şi daţi jos de pe statuie unde vreţi unde nu vreţi
trup avem suflet avem viaţa noastră-i la cherem
suntem pentru „noua poartă” oaia neagră din sistem
pare nimeni dar nui nimeni domn deplin în ţara lui
nici n-ai crede că sub haine şi tu suflet te născui
că eşti domn la tine-n casă şi-ţi respectă a ta lege
ţi-ai scoate şi pălăria numai de te-ar înţelege
de-aia îngenunchezi ţărânii şi ai râde şi ai plânge
România maica noastră a ajuns să te alunge.

Octavian Goga: Bătrâni
(originalul)

De ce m-aţi dus de lângă voi,
De ce m-aţi dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă.

Atunci eu nu mai rătăceam
Pe-atâtea căi răzleţe,
Şi-aveaţi şi voi în curte-acum
Un stâlp la bătrâneţe.

M-aş fi-nsurat când isprăveam
Cu slujba la-mpăratul,
Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi…
Cum m-ar cinsti tot satul…

Câţi ai avea azi dumneata
Nepoţi, să-ţi zică: „Moşu…”
Le-ai spune spuză de poveşti…
Cu împăratul Roşu…

…………………………………………..
Aşa vă treceţi, bieţi bătrâni,
Cu rugi la Preacurata,
Şi plânge mama pe ceaslov,
Şi-n barbă plânge tata…

Octavian Goga: Bătrâni
(parodie după Octavian Goga–deTudor Cicu)

De ce-am plecat de lângă voi
Să merg la şcoli înalte?…
„Că parte, n-are mamă, toţi –
Numai acei cu carte!”

Cu diploma în buzunar
Luai cărări străine
În loc să mă aveţi în prag
Ca sprijin pentru mâine.

M-aş fi-nsurat la mine-n sat
Mi-aş fi-ncropit dugheană
Şi-aveaţi acum şi voi nepoţi
Ca pansament pe rană.

Tu, mamă, n-ai fi stat la porţi
Că… poate vine rata
Cum îmi scriai într-un ceaslov
Şi… să-l mai prind pe tata.

…………………………………………..
Astfel visam cu voi în gând
Da-n sat n-ajunse rata
Mama ia străzile la rând…
Şi tace-n groapă tata.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la LA MULŢI ANI, TUDOR CICU!

  1. Culai zice:

    Sunt părtaş favorabil tuturor celor cu de la bune-n sus păreri faţă de Domul Tudor Cicu: Omul, Scriitorul şi Pasionatul de viaţă, ca puţini alţii. A trecut graniţa sexagenatului modest şi fără tam-tam mediatic: precum oamenii normali, capul bine-nşurubat pe umerii săi de ţăran-tătar. Ajuns inginer şi literat numai pentru că aşa l-a însemnat a treia Ursitoare, care i-a mai îndulcit destinul de celelalte surate menit. Alţii, la o recoltă mult mai insignifiantă, au capul mult de-asupra plafonului (fie şi de nori), d-aia nu ocolesc nici o groapă existenţială. O umplu cu ale altora trupuri şi trec „glorioşi” mai departe.

    Parodiile – o ştiu şi de la Clasicul meu, Topîrceanu – sunt un gen liric Major. Nu e-n firea oricui să imite… chiar dacă – după Darwin – avem în ADNuri maimuţăreala (dovada – maimuţele politicoide de după 1989: au întors dosul, de fapt faţa – &şişi& -, celor care le dictau mai’nainte, dar tot de prostii se ţin Şi cu noii stăpîni).
    Parodiile lui Tudor Cicu nu sunt imitaţii, ci poame, roade din grădina sa, chiar mai pline de miez decît ale megieşului de la care a-mprumutat altoi, cîrcel, sîmbure. Dar, nu şi geniu, că ăla nu-i de dat : te naşti, trăieşti, mori cu el ori în a sa lipsă. Tudor Cicu, pe lîngă talent, are şi geniul (ingineria, de vreţi) de a-şi decanta poetic toate vămile vieţii pe care le trecu aşa cum mai bine se pricepu: ca oamenii, nu ca resturile de care geme lumea, din greu, de-i e ruşine să-şi mai spună omenire.
    MULŢI ANI, EFENDI TUDORE!
    Sunt sigur că nu doar Tătaru este mîndru că le eşti Fiu. Sunt sigur şi nu fără motiv, căci am cercetat spre a crede.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s