Pentru o femeie, statornicia nu este slăbiciune ci alegere (Oana Şerban)

Teo Cabel

Aşa a fost, se-ntâmplă-n viaţă este radiografia unui moment important din viaţa. Semnează regia şi distribuţia, Oana Camelia şerban. O spovedanie estetică cu efect de infuzie spirituală. Spun radiografie pentru că are acest ipostas, fiind structurată în trei părţi: Cartea I Mărturii în 12 zile. Se face tot mai târziuş Cartea a II-a Douăsprezece rostiriş Cartea a treia Orfeu s-a întors. Primele două cărţi au 12 fascicole cu nume diferiteş prima, zile, a doua, chemări. Ultima, cinci poezii. Numerele 12 şi 5 nu sunt de loc aleatorii. Simbolistica lor degajă energie spirituală.

Momentul se referă la o aniversare. Această aniversare nu are încărcătura unei nelinişti de ciută vânată, ci impune nevoia unei aşezări. Aşezarea cu sinele.

Oricât de mare ar fi frapiera raţiunii, sentimentele ne dezvăluie un om sensibil,

cu sufletul mustind de iubire, cu afecte normale. Ieşind din „guberniile primei vârste, căci pe chipul meu s-au aşternut rotunjimile a două vreascuri cu câte zece muguri”(Ziua a opta), „Nu sunt potrivită nici pentru stăreţie nici pentru bazar. ştiam să îmi scrântesc glezna căzând de fiecare dată de la înălţimile căutării unui eros care să mă lase suficient de aproape de Dumnezeu, dar pe deplin desfătată de un mirean”.

„Nu cred că între raţional şi afectiv locuieşte o prăpastie, dar cred că la răspântiile fiecăreia, rişti să deschizi o colivie” (Ziua a III-a). Riscul eşuării în prejudecată, a te îmbrăca într-o armură cu zale de sablon în iluzia că te aperi. „V-aţi obişnuit cu rugul dragilor. Dar nu aţi învăţat să ardeţi, de aceea încă vă mai doare.(Ziua a III-a)

Lecţie de atitudine : „E un tango pe care trebuie să îl joci cu aplecări pe spate, în semn de predare, şi cu reveniri verticale, pentru a nu te pierde pe tine însuţi. Trebuie să răsuceşti capul ţintuind privirea fixă şi în acelaşi timp să-ţi laşi piciorul să-ţi crească după celălalt ca o iederă care suferă de orgolii şi de mituri.”( Ziua a V-a)

„Pentru timpul meu port tocuri, şi numai în ciuda lui îmi dreg pasul învolburat cu entorse uşoare, pentru că, să fim serioşi, în toată fuga vieţii lipseşte eleganţa.”(Ziua aVI-a).

„Oare lui Dumnezeu îi scrie cineva? Eu îi scriu sub ochii lui atâtea epistole şi pare că niciodată nu îşi găseşte ochelarii ca să le vadă mai aproape. […]Eu ştiu că aici îmi e locul pentru că are ce iubesc mai mult: întuneric, candele aprinse la fruntea sfinţilor şi…o sobă care dogoară a lemn uscat şi jertfit şase luni dintr-un an.[…]De multe ori vin, petrec singură, şi mi se pare că Dumnezeu nu este acasă pentru mine astăzi.Dar câtă vreme Tata îmi lasă mereu uşa deschisă, înseamnă că ştie că am trecut pe aiciş e un miracol, ori de câte ori am nevoie de singurătate şi vin aici, biserica asta e ca mine- singură.”(Ziua a VI-a)

Trece şi la atac : „însă locul în care îmi place în continuare să-mi dau întâlniri este prăpastia dintre cărturari şi intelectuali. Cei dintâi nu au creativitate, cei din urmă nu au metodă.” (Ziua a IX-a)

Marcarea conştiinţei cu o bornă a maturizarii:„ Au trecut doi ani de când ochii mei s-au mărit, gura mea a început să tacă, iar mâinile nu se dezvaţă de o seducţie violentă a căutării”(Ziua a X-a).

”Nu pot să scap limba pe cerul altei guri de lume. Aici stă rostirea mea, aici sunt eu.”(Ziua a XII-a). Ziua a doisprezecea este cumulul. Rezultatul analizei: înţelegerea şi înţelepciunea.

Chemările au loc în aceeaşi centrifugă unde se lămuresc şi se adună bobiţe de aur din zbuciumul trăirii: „iar acum port ruşinea faptului că nu ţi-am spus pe viu amuţeniile din mine” ”Nu o să mai fiu niciodată aşa tânără. Iar când o să mă întrebe făcătorul de lume la el şi o să mă întrebe ce am învârtit aici, sper să îi zic mai mult decât că am cititş de pildă, că te-am iubit pe tine”(A treia chemare)

„A fi împreună înseamnă a lua distanţă unii faţă de alţii pentru o societate construită după metafizica privirii” „Cum să îţi iubeşti aproapele când nu ai distanţă, spaţiu, timp să îi zăreşti chipul?”(A zecea Chemare).

Inevitabil omul este un călător pe drumul timpului. Ciclicitatea îl malaxează în creuzetul existenţei dându-i şansa identificarii a ceea ce este şi ceea ce îl diferenţiază de ceilalţi. Cartea Oanei şerban emană printre rânduri o pledoarie pentru filosofie. O filosofie a vieţii, nu searbădă,vie, în care şi zgubiliticul este pe post de sare şi piper. „Lutul sexului”, spargerea falselor tabuuri. Reabilitarea unor sentimente, nesigure, la momentul adevărului:„Astăzi s-a trezit să-mi calce pragul şi să-mi şadă înaintea ochilor, având toate motivele de a fi vie.Deşi am vrut să o duc în temniţă, nu a rămas acolo niciodată, repugnându-i alintul de mască: n-a fost niciodată un alter ego, ci mereu Eu. şi da, am răspuns salutar urării (Au strigat câţiva „la mulţi ani, poetei” ), înţelegând că voiam să fiu întreagă, în chip propriu” nu „atârgăţată de o punte cu privirea-n jos”.

„În pasul hâd de ani trecuţi răscoaptă stă să doară,

Cu cinstea sa de anotimp, o nemuşcată poamă”(A treia privire)

Bucuria lecturii, la recitire, devine extatică.

Teo Cabel

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s