CRITICA LITERARĂ (4)

Să fie oarecum clar, nu am probleme cu recepţia mea critică. Până să fluier în „moschei”, am fost un poet răsfăţat de criticii literari, inclusiv de şamanul Alex Ştefănescu, care, într-un moment de euforie personală, m-a trecut pe o „hartă a talentelor literare” ce ar fi trebuit exportate, ca să aducem, eu şi ceilalţi din „ţinutul lui Ştefănescu”, bani din cultură şi pencultură. O hartă făcută din satelitul-tractor al Ştefănescului din acea vreme („România liberă”, 1995), în care figurau, în dreptul fiecărui oraş, în funcţie de cum percepea osânza maestrului, „cerculeţe” şi puncte în dreptul oraşelor, orăşelelor etc. Părea un fel de chestie din aia spânzurată pe perete clasei, o „hartă economică”, în care, la acea vreme, mai ales că eram singurul buzoian cadastrat, mă simţeam ca o mină de petrol din jurul Schelei Berca sau a Combinatului de la Borzeşti. În clipa în care, după nişte ani, n-am pus umărul la fascinaţiile politice ale lui Alex, am ieşit din graţiile sale. Comportament de critic literar cu probleme de autocontrol. De aici şi până la a primi în viu, în vreo crâşmă oarecare, o cafea fierbinte pe faţă, din partea chelnerului Ştefănescu, nu e decât o distanţă mică. Nu ştiu cine, cred că un alt personaj de grădină zoologică, Vadim, l-a numit şi denumit pe Alex un fel de elefant cu breton. Nu se putea un compliment mai acătării. E vorba de sutele şi miile de gândaci care se hrănesc cu bălegarul acestor animale pe care noi, românaşii, le vedem, din an în an în an, când vine circul pe la noi. Aşa că, din principiu, dar şi dintr-un subiectivism conştient, întotdeauna am preferat compania unor scriitori care îmi dau totul şi nu-mi cer nimic, cu excepţia obligaţiei diplomatice de a le citi cărţile. Nu mă pot închipui în jurul „africanului” Ştefănescu. E ceva împotriva naturii industriale! În schimb, drept dovadă deasupra acestor rânduri, o biată poză, lângă Gheorghe Iova mă simt şi eu un pic mai important decât pachidermul-autor de istorie-isterie literară!…şefănită…

 Marin Ifrim