CRITICA LITERARĂ (3)

 vacanta 041 vacanta 044 vacanta 047 vacanta 068 vacanta 196

Simt nevoia să mă întorc în trecut, în timpul unor manifestări literare în regim anticultural, luate ca atare, în anii 80, când, împotriva regulilor universitare, Laurenţiu Ulici, un critic atipic pentru acele vremuri, anunţa, în public, în incinta Bibliotecii Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău, că, undeva, la doi paşi de Buzău, la Focşani, are loc un cutremur literar. Un tânăr poet, înscris într-un concurs, fără şanse la acea vreme, dar simţit poate şi datorită lui Ulici, a luat faţa tuturor…E vorba despre Liviu Ioan Stoiciu, astăzi ajuns un reper nemăsluit al poeziei şi publicisticii din ultimele 3-4 decenii. Tot atunci, Nicolae Manolescu părea a fi veterinarul unui complex de creştere a puilor adăpostiţi în „Cenaclul de luni”, o…”Crevedie” reglată după tipicul producţiei de ouă clocite. Norocul cititorilor e, că, a doua zi literară după luni, a venit şi ziua de marţi. Un alt ins cu virgula sucită invers, „criticul” Alex Ştefănescu, ca să se afle în treabă cu diurnă, dincolo de salariu, descoperea genii pe bandă rulantă promovate, îndeosebi, prin „Sucimentul literar” şi artistic al „Scânteii tineretului”. În schimbul rahatului laudativ pentru poeţi comunali, inclusiv muieri săteşti, Alsexul literar primea, printre altele, borcane cu miere de albine. Inclusiv de la poeţi excepţionali, care, neavând nici-un Dumnezeu, îşi călugăreau talentul sub pulpana acestui popă ateu, angajat la revista „Magazin” şi editorialist principal la „România literară” în telegrame către Nicolae Ceauşescu. Îl invoc aici pe un poet foarte bun, născut în comuna Ruşeţu, Buzău. Mă refer la nişte fleacuri literare de top în conştiinţa lipsă a acestor oameni care ar trebui măsuraţi sub zero centimetri. Dacă „jos” literatura avea probleme dinspre sus, modificările genetice manolesciene nereuşind să convingă frecventatorul de librării, undeva ceva funcţiona perfect. Dincolo de „lunediştii” saramuraţi, prin librării se înghesuiau cititorii după cărţile unora precum: Ioanid Romanescu, Cezar Ivănescu, Petre Stoica, Ovidiu Genaru etc. Noi, adolescenţii bătrâni de prin cenaclurile buzoiene, eram la curent cu totul. Făceam schimb „valutar” între noi. Cine şi ce a citit plus cărţi împrumutate „până joia viitoare”. Ca buzoieni care aveam „rude literare” la Bucureşti, fără a-i lua în seamă pe belferii ajunşi prin comunism care pe unde, un singur nume conta: Gheorghe Iova. El a fost legenda tinereţii noastre. Lângă el, Gheorghe Ene, un alt optzecist de marcă, ne-a diversificat fenomenal viaţa literară.Într-o bună zi se va scrie şi o istorie literară ceva mai motivată moral. Din păcate, cei doi nu au avut parte de critici literari serioşi, normali, dezinteresaţi. Va veni o vreme când se va vedea că am avut dreptate. Completez aceste rânduri cu nişte poze rare. În unele e Gheorghe Iova cu prietenii săi scriitori de la Buzău, în altele, puţine, din cimitirul în care odihneşte extraordinarul nostru scriitor Gheorghe Ene, nevăzut şi neauzit mai deloc în timpul scurtei sale existenţe în dinastiile manoleştefăneşti…

Marin Ifrim

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s