Poezie Teo Cabel

Eva perechea lui Ev…
A început cu tine
timpul și, deasemenea, prima consoană.
Tânguirea a fost în zadar, (zidul nemuririi
dărâmat) nu ținea loc de cărămidă-n ruine
Prima femeie ai fost
Eva, prima mamă.

*

Ochi albaștri, cer senin, mare adâncă,
verzi ca primăvara,
negri ca perlele…
Picături de lumină, același alambic,
misterul.
Fără tine
orele aleargă vărgate ca zebrele,
ziua este un drum prin mărăcini,
noaptea, o plapumă de întuneric.
Florile, grădini în piatră.
Un nebun, răcnind pe coclauri,
fiorul… estetic.
Zâmbetul, un sloi retezat de raza soarelui.
Dragostea?
Cine a auzit de ea?!

Nimic nu-i la locul său,
Nici durerea nu este adevărată,
fără tine
Femeie,
Iubită,
Mamă!

Teo Cabel

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s