ANA MARIA GÎBU: „UMERI DE FLORI”

gabu

La doar 15 ani, Ana Maria Gîbu e deja destul de cunoscută în lumea literară. Este autoare a trei cărţi de versuri şi a unui roman scris cu multă vervă. A obţinut câteva premii literare notabile şi are o activitate artistică în care e loc şi pentru muzică. E vorba de un copil dotat fără nici un dubiu. Am cunoscut-o în urmă cu vreo trei ani, la festivitatea de premiere a concursului internaţional de poezia „Starpress”, organizat la Eforie Sud de către distinsa scriitoare Ligya Diaconescu. Apoi am avut surpriza să-i găsesc poeziile printre vrafurile de manuscrise înscrise la alte concursuri literare. Practic, am asistat la creşterea ei valorică de la an la an. Acum, autoarea mi-a trimis un volum de versuri cu un titlu foarte inspirat: „Umeri de flori”. Cartea a apărut la Editura „art book” şi este prefaţată de Cristina Ştefan, coordonatoare a Cenaclului online „Lira 21”. Ana Maria Gîbu este născută în Dorohoi şi tocmai  a intrat în primul an de liceu în oraşul natal. Cartea în discuţie este scrisă în diferite tonalităţi, uneori discursul liric având accentele unei maturizări la care alţi poeţi nu pot ajunge nici după decenii de exerciţii. Relaţia sa cu poezia pare a fi parafată pentru totdeauna. Ca să nu lungesc vorba, voi cita în întregime poemul „am sufletul legat de o metaforă”, un text care îşi merită locul în orice antologie a debutanţilor de vârf: „în orele amiezii/se nasc fluturi/în faţa blocului//când nu mai încap/zboară pe crengile de liliac//mă urmăresc/cum ard o oră/cât eternitatea/în timp ce mama/întinde rufe pe sârmă/aşteptându-mă cu masa pusă//descifrează în priviri/balada primei iubiri//o îmbrăţişez cu aripile sufletului/mă las rotită/în dansul zefirului nebun/pe coarda din timp/devenită negustor/nu mai pun întrebări//caut un loc la fereastră/unde să-şi facă rândunelele cuib//liliacul anunţă înfrunzire” (pag. 72). Dincolo de instrucţia literară evidentă, Ana Maria Gîbu are şi o înzestrare nativă dinspre cuvinte. Pariez pe viitorul acestui copil cu „umeri de flori” de înger.

Marin Ifrim

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la ANA MARIA GÎBU: „UMERI DE FLORI”

  1. Anul acesta de 8 Martie am primit cele mai frumoase daruri, daruri de suflet , venite de la oameni care stiu, vor si au rabdare sa ma caute, sa ma gaseasca, dar mai ales sa ma asculte. Un astfel de Om este scriitorul Marin Ifrim. Multumesc din toata inuma pentru tot ce ati facut pentru mine! Ma simt in siguranta, mergand pe drumul cuvintelor insotita si ocrotita de dumneavoastra. Sa aveti umerii „Impovarati” doar de flori! Eu va trimit florile recunostintei!

  2. Luminita Zaharia zice:

    Felicitari, Ana, pentru minunata ta carte!
    Multumiri marelui suflet care este Marin Ifrim!

    Luminita Zaharia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s