POEME DE FLORENTINA LAURA COZMA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sunt pe acest pământ înghețat

Sunt pe acest pământ înghețat
Și-mi caut sensul vieții
Precum furnica un grăunte-n drumuri pustii.
E adevarat,
Privesc la cer și-ți văd privirea,
Dar privind la soare
Îmi amintesc acea despărțire
Și cum azi, nu mai e dragostea.
Merg pe un drum înghețat
Singură,
Gândindu-mă la ultima seară,
Când am plecat
Departe de tine
Și de tot ce înseamnă-n preajma ta,
Cu tot cu amintirea, nefericita,
Știi bine!
Să mă rog nu-mi mai găsesc puterea,
Nu mai am aceeași credință
Că mi se va-ndeplini singura dorință,
Care îmi va alina durerea.
Aș vrea să fi apărut odată cu Eminescu,
Atunci când oamenii talentu-nțelegeau
Sau când măcar interesați, se prefăceau,
Dar trăiesc în adevăratele versuri ale lui Păunescu.
Totul este modern, dar nu gasesc plăcerea,
De a sta în fața calculatorului fără viață,
Care îmi ia orice speranță
Că oamenii-mi vor citi povestea.
În ziua de azi nimeni nu mai citește,
Toți se înghesuie pe facebook-ul
Care îl aseamănă cu frumosul și plăcutul,
Iar versurile rămân mohorâte.
Trăiesc în lumină, dar parcă-n întuneric,
Iar într-o preafrumoasă seară
Am hotărât să plec într-o altă țară,
Dar am întâlnit un vânt potrivnic.
De ce nu pot să mă-ndepărtez de acest pământ?
Patriotismul nu m-a lăsat
Și simt că m-au blestemat,
Cei ce astăzi sunt în mormânt.

De-aș fi

Sunt doar un simplu muritor
Ce nu mai pot de al tău dor.
De-aș fi o albastră floare
Aș vrea pe o petală să mă atingi,
Iar de pe a ta față lucitoare
Aș șterge lacrimile de plângi.

Sunt doar o copiliță
Ce aș cânta o doiniță.
De-aș fi o pasăre cântătoare
Aș cânta un cântec lin,
Pentru a-ți aduce alinare
Când vei avea doar un suspin.

Sunt doar o simplă fată
Ce nu te va abandona niciodată.
De-aș fi o briză ușoară
Aș lua gândurile necurate, grele,
Și aș arăta că zboară
În meleagurile rele.

Sunt doar eu iubirea
Ce nu va aduce despărțirea.
De-aș fi orice altceva
Aș vrea să fiu în preajma ta;
Și cui oare îi va păsa
De voi fi eu calea ta?

Cândva

Unde lumina dispare, către asfințit,
Vântul îmi poartă lacrimile,
Dorind parcă să se termine acest dor cumplit
Dar apoi, apari din nou în visele mele.

Deasupra-mi e doar un cer noros
Pe care trebuie să-l îndur în fiecare zi,
Dar eu nu pot să nu visez acel timp frumos
După care, mai tânjesc și astăzi.

Eram numai noi
Și al tău sărut repetat,
Ne trăiam viața în doi,
Până când ceva s-a întâmplat.

Sunt foarte tristă
Când trec prin fața casei tale,
Știind că acolo ne-am sărutat prima dată,
Fericirea noastră ajungând până la stele.

Azi încă îți aud vocea
Dar tu nu ești și plâng la nesfârșit,
Probabil că acum ești cu ea
La brațul ei simțindu-te foarte împlinit.

Nu te mai pot avea
Așa cum tu încă mă ai pe mine,
Te are doar ea
Iar eu, doar sufăr după tine.

Nu mai mă vrei
Nu mai ai nevoie de mine,
Acum ești doar al ei
Deși eu, am nevoie de tine.

Nu ai lăsat nici o urmă în drum
Și pot spune că sunt disperată,
Te iubesc și nu îmi e rușine să o spun,
Pără tine sunt neajutorată.

M-ai lăsat fără speranță
De tine îmi e tare dor,
Nu mai am pic de viață
Dar asta, nu mă face să te urăsc mai ușor.

Dacă aș spune că te urăsc
Aș fi o mincinoasă,
Dar eu spun că te iubesc
Și știu că sunt o curajoasă.

Totuși, nu-mi este rușine să mă privesc într-o oglindă
Fiindcă mai cred în perechea din noi,
Dragostea îmi provoacă o bucurie suferindă
Pentru că, suntem sub un cer plin de ploi.

Nu mai sunt perechea ta acum,
Dar o să te întorci la mine
Pe un alt drum,
Până atunci, rămâi cu bine!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s