SIMFONIA NISIPULUI

Valea Buzăului a dat culturii româneşti multe nume de rezonanţă. Dacă i-am aminti numai pe clasicii Vasile Voiculescu, din Pârscov, şi Ion Caraion, din Pălici, şi tot ar fi de ajuns pentru a argumenta afirmaţia de mai sus. Aspiraţia spre frumos, spre înalt nu s-a oprit la cei doi. De-a lungul timpului alţi aspiranţi au bătut la porţile consacrării literare. Numai timpul şi cititorii vor decide dacă au şi reuşit. Unul dintre ei a fost Nicolae Zahiu. De curând, urmaşa poetului de la Berca a oferit spre publicare un nou volum adunând cu migală poezii din manuscrisele rămase în arhiva văduvei. Editura Editgraph din Buzău le-a tipărit, la sfârşitul anului 2012, sub titlul „E vremea saxaulilor în floare”.

Nicolae Zahiu a fost un foarte bun specialist în industria petrolieră. Competenţa sa nu a trecut neobservată şi aşa a ajuns să lucreze în Asia Centrală, în mijlocul deşertului Karakum. Fire sensibilă fiind a surprins pe hârtie în versuri emoţionante întâmplări, evenimente şi peisaje din perioada pe care a petrecut-o în pustie. După cum se ştie deşertul îţi oferă puţine imagini, însă sunt de-a dreptul impresionante. Să asculţi simfonia furtunilor de nisip, să urmăreşti zborul păsărilor care întregesc peisajul arid, să simţi încăpăţânarea plantelor şi arborilor care „îndrăznesc” să vieţuiască într-un mediu total ostil, ba chiar şi înflorind, este un lucru extraordinar. Numai cine a văzut şi simţit deşertul îl poate înţelege cu adevărat. M-am convins de acest lucru în deşertul Iordaniei, pe care l-am văzut anul trecut, ce se întinde în sudul ţării până la Marea Roşie.

În acest peisaj Nicolae Zahiu nu a avut multe opţiuni. S-a refuguiat cu pasiune în profesia sa unde „La sute de metri sub sol/ E sufletul meu/ Închis într-un cristal de silice” („Suflet curat”). O altă modalitate de a se refugia a fost poezia. A citit şi a scris mult cât a fost plecat departe, iar ceea ce a simţit acolo ne transmite şi nouă prin intermediul acestei cărţi: „Am trecut prin timp/ Şi am lăsat amanet/ Clipele de fericire” („Bruma iubirii”).

Însă cel mai interesant refugiu poetul îl găseşte privind la aparentul plăpând saxaul, un arbust ce creşte în dunele de nisip ale Asiei Centrale spre a le fixa. Iar acesta, când este înflorit, oferă imagini unice unde cromatica roşietică a dunelor de nisip se armonizează cu verdele arbuştilor şi coloritul florilor saxaulilor. Iar peste tot, în acest peisaj, poetul „vede” zborul inefabil al albatroşilor, cocorilor şi lebedelor. Revenind la saxaul poetul îşi concentrează toată atenţia asupra lui şi vede în el culmile domoale ale dealurilor pline de un verde odihnitor, unda liniştitoare a râului Buzău la Berca şi pe cei dragi. Acest peisaj de basm îi menţine tonusul ridicat şi îl face să vada partea frumoasă a vieţii: „În deşert saxaulul deja a-nflorit/ Vrăjile făcute în nopţi de sânziene/ Sunt spălate şi scoase pe rând la-nflorit/ În urlet lunatec, tăcut de hiene…” („Saxaulul”).

Deşertul nu este numai linişte, nu este numai o imagine paradisiacă, deşertul este viu şi ca orice viu are şi partea lui cea mai puţin frumoasă şi liniştită: „E noapte în deşert, e frig şi frică/ Urlă la lună, şacali înfometaţi/ Pe cer câte o stea arar mai pică/ De lume şi urât am fost uitaţi” („Uitare”). Şi alte animale dau fiori în nopţile din Karakum. Varanii sunt alături de şacali dătători de fiori. Pentru toate experienţele din deşert, cele frumoase dar şi cele mai puţin frumoase, de „vină” este numai Dumnezeu, cel pe care L-a întâlnit în pustie când avea cele mai nesigure clipe: „Am întrebat mai apoi de ce Doamne de ce/ sunt aici şi acum” („M-am întâlnit cu Dumnezeu în pustiu”).

Poezia lui Nicolae Zahiu nu mai poate fi receptată decât la ceea ce poetul a vrut să spună până acum 8 ani când a luat drumul eternităţii. Manuscrisele sale, pentru încă 4 – 5 cărţi, îi vor întregi adevărata dimensiune a personalităţii sale literare. Sunt convins că fiecare pagină publicată va întregi acest demers. Şi o observaţie pentru cei care au ales titlul cărţii. Consider că forma neaccentuată a verbului „a fi”, la prezent „E”, nu trebuia să se afle în titlu. Vezi alte titluri celebre „Iarna vrajbei noastre”, „Iarna bărbaţilor”, „Toamna bobocilor” etc.

                                                                                                            Stan BREBENEL

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s