O ALTFEL DE LANSARE…

E pentru prima dată când, în destul de îndelungata mea activitate culturală, am simţit cum se topeşte blazarea din mine. Am lansat cartea unui poet mort acum vreo 10 ani: “E vremea saxaulilor în floare”, titlu ales de minunatul poet Nistor Tănăsescu, cel care a tehnoredactat regeşte această plachetă. Sala 19 a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău, în ciuda vremii de afară, a fost plină ochi. Cu mult peste aşteptări. Nici dacă autorul trăia nu venea atâta lume bună. Din partea familie, a fost prezentă doamna Doina (soţia poetului, care a avut un discurs excepţional) şi sora acesteia. În rest, un puhoi de scriitori. Ca de obicei, nici acum nu am fost lăsat de unul singur, lângă mine fiind, cu intervenţii foarte articulate: Ovidiu Cameliu Petrescu, Tudor Cicu (din ce în ce mai précis şi mai incisiv în analizele sale inconfundabile), Stelian Grigore, Viorel Frâncu, Mircea Costache, Gheorghe Petcu, Nicolae Pogonaru, Stan Brebenel, Teo Cabel, prof. dr. Nicoleta Mihaela Grigore, prof. dr. George Tarara, comandor Victor Rotaru (poet, fost comandant al aeroportului militar Boboc), prozatorul George Bratu (scriitor deosebit, care, deşi e orb complet, scrie cu un talent deosebit) şi bunul nostru prieten vrâncean Vasile Buruiană. Încă ceva straniu, ca să zic aşa. În sală au fost prezenţi nu doar scriitori sau cititori. Cel puţin eu, m-am bucurat sincer văzându-l pe actorul George Stoian, pe avocatul Mihai Sălcuţan, graficianul Ion Răduş sau specialistul în cinematografie Mihai Stroie.

Marin Ifrim

“Pe mine m-a impresionat discursul doamnei Doina Zahiu, soţia poetului, luciditatea şi pedanteria cu care susţine promovarea literaturii acestuia”. (Ion Răduş).
*

„De fiecare dată când vin la Buzău sunt surprins de diversitatea manifestărilor, de anvergura spirituală a participanţilor şi, mai ales, de numărul impresionant de intelectuali prezenţi la astfel de sărbători. Sunt foarte onorat când sunt invitat la Buzău, îmi văd prietenii, ofer şi primesc cărţi, discutăm despre diverse proiecte”. (Vasile Buruiană, Liga Scriitorilor, Filiala Focşani”).
*
“Am participat şi la alte manifestări literare, unde, uneori, am luat cuvântul. Niciodată însă nu m-am simţit aşa de întemeiată ca acum, ştiam despre ce e vorba, ce vreau şi ce pot să spun. Vă mulţumesc tuturor pentru această zi minunată. Într-adevăr, soţul meu era deosebit în tot ceea ce făcea: poezie, pictură, sculptură, muzică”. (Doina Zahiu).

*

„Am venit cu un text scris despre poezia lui Nicolae Zahiu. Din păcate, nu am reuşit să-l citesc. Au vorbit aşa de mulţi scriitori încât am crezut de cuviinţă că aceste rânduri să fie publicate în vreo revistă literară. Sau în viitorul almanah literar „Renaşterea Buzoiană”. (Stelian Grigore, Liga Scriitorilor, filiala Braşov).

*

VI. LOC PENTRU TOATE

Undeva în mine cascadele mor
Frunzele verzi îşi cer începutul
Sălile de teatru sunt pline de gol
Coteţele sunt pline de gunoi
Şi-n noi e loc pentru toate
Şi chiar pentru maidanul de gunoi
Şi de dezvăluirile întregului univers

(„E vremea saxaulilor în floare”, pag. 12)

*

XXI. SAXAULUL

În deşert saxaulul deja a-nflorit
Vrăjile făcute în nopţi de sânziene
Sunt spălate şi scoase pe rând la-nsorit
În urlet lunatic, tăcjut de hiene
În deşert saxaulul deja a-nflorit
(„Saxaulul, pag. 27”)

*

„Am citit cartea, e ceva interesant. Din păcate, nu pot fi prezent la lansarea acesteia. Voi face o recenzie corectă. Nicolae Zahiu e un poet autentic” (Titi Damian, Urziceni, membru titular USR).

*

„Am constatat extraordinara organizare a manifestării. Cartea lui Nicolae Zahiu e una de excepţie. Într-un fel, e şi meritul celor care-l aduc în prim-plan, în primul rând, domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, Marin Ifrim, Viorel Frâncu şi ceilalţi membri ai acestei echipe care, iată, la această lansare, mi-au oferit superbul almanah „Renaşterea Buzoiană”. (Dumitru Dănăilă, ziarist, scriitor).

Plecase la întâlnirea cu Dumnezeu

Poezia lui Nicolae Zahiu e scrisă din durere, suferinţă, multe-multe (alte) neînţelegeri ale vieţii – dar nu conţine ură şi revoltă, ci o împăcare, visare, dorinţă, şi multă speranţă – ca la întâlnirea cu Dumnezeu, cum îi urzise la drum destinul, avea să-şi rezolve toate neînţelegerile-nelămuririle şi să o ia de la capătul drumului. Poemul cu nr. 48, de la p.55, este edificator: „Am inventat împreună, vise, dorinţe/ Barhane, varani şi morganele cele care mai ştiu”…. Poezia sa a fost scrisă în deşertul exilării trupeşti şi sufleteşti: de aceea, revin mereu şi mereu, aceleaşi şi aceleaşi imagini pustiitoare izvorâte din sufletul său de poet: saxaulii în floare, barhanele la zenit, morganele la orizont, cocorii şi lebede în zbor pe deasupra tuturor, apoi, şacalii şi varanii deşertului, şi alte multe „cirezi halucinante de fantome”. Peste această pustiire şi dor „din mine a rămas numai cuvinte”, spune poetul la un moment dat. Poemul „Kara-Kum”, este magnific, pentru un trăitor în deşert ce a „lăsat la o parte un domeniu, în care visele mor”. Trăind în pustiul deşert fără pic de poezie, poemele sale sunt tablouri succesive, din care, şi cu care, încearcă să urmeze calea cocorilor către casă. Un poem precum „Saxaulul”, de la p.27, e un adevărat catren brodat în plin deşert asiatic, pe care doar pana măiastră a lui Omar Khayyam ar fi putut-o scrie într-un pastel, de altfel, nemuritor.

Tudor Cicu

„LORDUL  DE LA BERCA”  NU A SCRIS… ÎN DEȘERT

24 Februarie 2013, Buzău, lansare de carte  „E vremea saxaulilor în floare”, Nicolae Zahiu.

Zilei reci de duminică i-a fost ignorat sentimentul de…„lacustră” de către scriitorii buzoieni, familia și prietenii celui căruia se spunea „Lordul de la Berca”  în persoana lui Nicolae Zahiu. În ciuda vremii de afară s-au încălzit la temperatura degajată  de versurile toride ale poetului, scrise în deșert,  la propriu spațio-temporal, când era printre noi, dar puse în valoare prin dorința și dragostea doamnei Zahiu Doina și prin publicarea lor în cadrul proiectului „Poeți buzoieni pentru literatura română” de către asociția „   Renașterea Buzoiană” . Pe om nu l-am cunoscut, pe poet,  atunci, când colegul Marin Ifrim mi-a dat cartea sa.

Inginerul petrolist, „exilat”  de munca sa între mișcătoarele barkane, ca un Ovidiu de altă factură și alt timp, cu multe invenții brevetate, nu a dat nimănui de bănuit că, în afară de petrol, sapă adânc în sufletul uman de unde extrage bogății spirituale pe care le rafinează pe albul hârtiei.

Poetul Marin Ifrim a făcut introducerea în tema zilei, nuanțând, printre altele,  și, că închipuita  competiție între scriitori cu teama penuriei de locuri în literatuă este falsă, fiecare având locul său și… mai sunt  multe locuri. Referindu-se la versurile lui Nicolae Zahiu le consideră scrisori, chiar și  de dragoste adresate soției din arșița deșertului Kara-kum.

Tudor Cicu nu și-a ascuns impresia pe care i-a lasat-o poeziile, de tablouri,vii.

Cunoscându-l din vedere nu și l-a închipuit niciodată ca făcând parte dintre poeți și a recitat trei poezii cu accent pe cea intitulată Saxaulul: „În deșert saxaulul deja-nflorit/ Vrăjile făcute în nopți de sânziene/ Sunt spălate și scoase pe rând la-nsorit/ în urlet lunatec, tăcut de hiene/ În deșert saxaulul deja a-nflorit.”(p.27). Lui Dumitru Dănăilă, surprinderea i-a fost de bun augur, amintindu-și cum se ducea de multe ori să scrie reportaje, la Berca, „doar ca să stau de vorbă cu omul acesta, deosebit”.

Au mai vorbit despre versuri și poet: Viorel Frâncu mutând reflectorul ideii pe aspectul exotic al cărții: deșert, nisip, saxauli, varani, morgane. Grigore Mihaela, încântată de muzicalitatea versurilor: „ Se zbuciumă marea-n furtună/ Totu-i un vis dureros/ Tulburea apă nebună/ Are oftat omenos.”(Totu-i un vis). Stan Brebenel: „cartea este emoționantă și transmite această emoție și cititorului”, Vasile Buruiană „autorul este un vrăjitor”și George Trofin(Adjud) „Nicolae Zahiu nu a scris în deșert”, zâmbind de sensul perenității găsit prin această exprimare.

Președintele asociației „Renașterea Buzoiană”, domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, a făcut o destăinuire, spunând ca a fost întrebat de ce publică volumul unui om care nu mai este. „Cine m-a întrebat nu merita o explicație”. Domnul Petrescu a mizat pe perenitatea amintirii. „Murim  a doua oară, odată cu amintirile celor care ne-au cunoscut, prin moartea lor. Cărțile sunt o memorie care dăinuie.”  Și, pentru a rămâne în memorie, au fost prezentate ultimele două cărți ale scriitorului și criticului Tudor Cicu: Geamantanul cu vise (versuri), Cu traista de basme prin lume (schițe și povestiri) și Gheorghe Petcu, Enciclopedia Județului Buzău.

Nicolae Pogonaru a afirmat că la fiecare lansare întinerește cu cinci ani.

Doamna Doina Zahiu, l-a evocat cu emoție și dragoste încă nestinsă,  pe omul, soțul și poetul Nicolae  Zahiu. În fiecare zi acesta scria într-un jurnal. Poeziile i le trimitea în scrisori, pe care doamna le-a adunat și ca să-i facă o surpriză i-a scos o carte:„ Poezia deșertului”. Fermecător, romantic incurabil, modest„nu-i plăcea festivismul”. Recitarea uneia din poeziile  dedicate dânsei a înmugurit câte o perlă în coada ochiului la unii dintre noi, care, impresionați, nu s-au sfiit să și-o steargă în mod vizibil. „Am învățat o lecție, a spus domnul Mircea Costache, a vieții, a postumității și a fidelității” după aplauzele de solidaritate primite de doamna Doina.

Am concluzionat, plecând  de la evenimentul literar, că saxaulii în floare, acești arbori ce se-nfig în barkane (dunele de nisip rotunjite poetic de autorul lor în barhane), marcatori de stabilitate, pot înflori oricând în „momentele de deșert” pe care le simțim uneori în viață, ca bucurii, mulțumiri sufletești, ca o clipă de răgaz printre morgane… răsărituri…

Au avut plăcerea de a participa la eveniment și de a onora cu prezența domnul prof.George Tarara, Mihai Sălcuțan, Gheorghe Petcu, George Stoian, Ion Gătej,

Mihai Soare, Ionel Zaharia, Ion Răduș, George Bratu, Mihai Macovei, domnul prof.Grigore Stelian, Valentin Cojocaru.

Teo Cabel

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la O ALTFEL DE LANSARE…

  1. Tuturor le doresc sànàtate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s