Printre câteva foi rupte, dintr-un calendar al vremii

Cu volumul de versuri (inedit în felul său) şi intitulat „Versus”, apărut la ed. Junimea, 2003 (79 pag.), poetul buzoian Mihai M. Macovei, împreună cu Diana Deleanu din Iaşi, ne oferă un anotimp de visare scris faţă în faţă (ca o privire în oglindă), într-o limbă atât de vicleană iubitorului de poezie, încât Poezia însăşi, strivită între aripi – în timpul zborului – ia forma unei oglinzi prin care se duelează doi îngeri ai cuvintelor. Pe vremea când Diana Deleanu îşi impresionase cititorii, incitându-i la „nesăţioasa şi rustica” lectură a poemelor sale din placheta „Mâinile reci ale mărilor”, ed. Augusta Timişoara, 1997, nu bănuiam că cei doi poeţi din volumul „Versus”, vor forma un „câmp cu poeme semănate nu demult”. Dar să ne întoarcem la placheta Dianei Deleanu (scrisă în 1997): „Ce spui de mine când pornesc la drum/cu bocceaua-n spinare să-mi sperii cititorii” – scria într-un poem. Vedeţi, cum din primul poem al plachetei, mă izbise chemarea ei la dialogul de mai târziu? Apoi „amănuntele vieţii”, pot cuprinde cuvintele noastre, ori altfel de solemnităţi ale sugestiei. Pe atunci, îmi făcea impresia, că lupta să mai câştige „o zi” la marginea anotimpului numit Poezie. – „cu părul lung, albit de atâta absenţă”… „căutându-şi forma/după chipul Fetei Morgana”. De aici încolo, cititorului i se indicau orizonturile şi frumuseţea nedesluşită (ori nelămurită?), magică – doar – prin „ploaia roşie” a imaginaţiei. Adeptă a versului liber, a poemului frânt din tiparul haiku-lui, Diana Deleanu croşetează în placheta „Mâinile reci ale mărilor”, cu inima zvâcnind înspre imaginea lunei (catharsis-ul ei dintr-o viaţă anterioară), când „luna miroase a sânge” (Interfaţă – p.25). La rândul lui – îngerul ei păzitor în oglinda versului rostit – Mihai M. Macovei, spune tranşant şi direct că „fac greşeli pe care nici eu/nu mi le pot ierta” şi de aceea se scuză ca dinaintea icoanei făcătoare de minuni: „îţi spun doar Maria/Maria se uită peste umăr/să nu vadă” (Trebuie să greşesc – p.9 din „Versus”). De cealaltă parte, auzim un frumos descântec la sugestia poetului: „ai învins îmi spui/şi vii azi cu ochiul soarelui în palme/în timp ce mă caţăr cu greu/pe partea dinafară a versurilor/unde se dedublează durerea” (Mai scrie – p.10). Mihai Macovei e poetul de dincolo de soarele închipuit de geamăna lui întruchipare în vers: „oricum, partea nevăzută/de soare o poate săruta/doar văzătorul./Nu-mi cere/ să mă apropii de dincolo”. Cătălina şi Luceafărul într-o altă eră, alt timp. Cătălina, diană a poeziei acum, nu se lasă convinsă: „hai, băiete, ridică mâna spre cer./scrie despre mine/şi despre începutul de ziuă în liniştea adormită” (Îndemn – p.18). Revenim la placheta poetei, cea din 1997, şi ne surprinde faptul că e prima poetă unde asistăm, ca dinaintea frânghiei de rufe, cum se zbat, spânzurate „sub privirile sufletului/de nomad hărţuit” – sentimentele. Asociaţii năstruşnice, dar prinse în metafore poetice, inteligent gândite, realizau în placheta amintită, culoarea „luchiană” – spre ceva Picasso – din tablourile creionate în cuvinte magice: 1). „Toamna – un rob cu sacii în spinare”. 2). „Tu eşti începutul/şi sfârşitul unui anotimp nelucrat”. 3). „Nimicul -.pare din piatră”. 4). „Inima înmărmurită la masa de scris/ se uită după părul din insule”. 5). „Adevărurile plâng în sertar”. În „Versus”, Diana Deleanu îi reaminteşte despre „lumea ta năvălită departe/ peste mestecenii pădurilor despletite” – ce o îngenunchează la marginea mesei la care scrie poemele, iar Mihai M. Macovei, într-un fascinant „tablou sinoptic” îi reaminteşte acelei fiinţe „suspendate în cer” – „mâna întinsă aiurea/ (ce) loc nu lasă să-ţi vadă ochii”. E aici  un sentiment al dualităţii, deopotrivă materie lirică dar şi subiect de meditaţie. Tendinţa – uneori – e spre ermetizare. Cititorul înţelege, că astfel de scene-viziuni, desfăşurate cu încetinitorul, sparg monotonia unor sincere ziceri, punând în text ceva mai multă vibraţie decât poate da „lacrima unui ocean de întrebări”, cum sugera poeta Diana Deleanu într-un poem. Când Mihai M. Macovei spune: „nu mai am nici un cântec/ sunt lăsat în vuietul vântului/ şi drumul se sprijină/ pe tălpile mele neumblate” (Asta-i căderea-p.43), începem să bănuim cam ce ascunde între clocotul sufletesc ce-l descrie în plan existenţial, afectiv şi nevoia de a găsi răspunsul unor întrebări, când „bate răcoarea din ploaie sfidător/ mut şi sfidând alerg după mine”. Să-i recunoaştem puterea de sinteză şi sugestie a poetei Diana Deleanu. Blitzul ochiului său, surprinde în taină astfel de melancolii fireşti. Acele „trăiri de mult purtate în lanţ” (neîntreţinute – nu ştim până la volumul „Versus” dacă a mai scris ceva), pare oricând a se destrăma. Pentru că, în „Versus” ni se destăinuie aparte: „altă dată îţi rostuiam întrebările/ sub coasta stâncoasă de mare”. Magnific poemul lui Mihai M. Macovei, de la pag.51, intitulat „Maria”, când pune întrebarea capitală: „între mine şi un posibil sfârşit/ ce vei alege? eu (ne) rătăcit/ şi fericit că exist./ Nu-ţi scriu mai demult”. În încheiere, haide să facem un efort de imagine, pentru un duel al poeţilor care îşi scriu unul altuia, de la mare distanţă: ea – „potrivesc ceasul/ după mersul norilor în cărţi”./el – „da, îţi scriu de dorul altuia nins/ ea –„decupez cearşaful albastru/pe care ai scris poemele”/ el – „poemul care nu arde eşti tu”/ ea – „calendarul din perete cu foile rupte,/ (e) lungul şir de încăperi-întrebări”/ el – „eu mă rugam/ şi-mi răspundea vântul/ eu mă zburam şi-mi răspundea aripa”.  Că, până şi noi ne întrebăm şi ne tot întrebăm: – De unde şi până unde, rostul omului e să-i preia suferinţa unui univers întreg? Când, azi, toate pier şi se tot duc, mor cei pe care i-am iubit, mor şi stelele de nu mai cad în mări, ca-n alte dăţi, şi nici mările nu se mai reped spre stele. Şi, fiindcă suntem la final de poveste, nici poeţii nu mai se tânguiesc în versuri, sub cerul devenit ca o fântână de lacrimi în mâinile unui Dumnezu, care, ne-ar place, să se roage pentru poeţi şi veşnicia cărţilor lor.

 Tudor Cicu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s