„Azi am aflat că pot fi mort“

– Doi ani fără Gheorghe Ene –

 

În luna mai, acum doi ani, Gheorghe Ene a plecat în veşnicie. Ne-a părăsit, la fel cum a trăit, discret, lăsând în urma sa destule regrete. (Îngerule, împrumută-mi o pană din aripa ta! Cum altfel i-aş putea învia amintirea?) Parcă-l văd: îşi alesese un loc de meditaţie lângă peretele terasei “La felinare”, departe de ceilalţi confraţi. De acolo, cu ochii săi pătrunzători privea pe sub sprâncenele stufoase masa „scriitorilor”, mai lungă decât celelalte, prezidată de hâtrul Marin Ifrim, alături de care nu lipseau Viorel Frîncu, Ninel Pogonaru, M.M Macovei, Tăicuţu sau Tudor Cicu, apărut mai nou în peisajul “cenaclului” buzoian. De-a lungul pereţilor, atârnau foarte multe tablouri, unele de un neorealism picasist, creând o atmosfera boema, de început de secol XX. După-amiezi de vis, alături de halbele cu bere care nu se mai sfârşeau, toţi contribuind ca masa să nu se golească. Târziu, după mai multe insistenţe, venea, se aşeza discret pe locul lui, rămas întotdeauna liber deoarece nimeni nu îndrăznea să i-l ocupe. Pentru câteva minute… se făcea linişte, după care, privind asistenţa, ridica diplomatul, scotea câteva manuscrise şi începea să recite cu vocea lui gravă, tremurândă, versuri din ciclul “Portret în picături de rouă”. Nici Dumnezeu nu mai respira!
Azi am aflat că pot fi mort
că pot să mă lipsesc de viaţă
că însuşi numele ce port
atârnă de-o aceeaşi aţă

că mai întâi se moare într-un nume
mult mai presus de numele ce porţi
iar după moarte altă lume
îşi reoferă nume printre morţi

un nume mort şi-o lume moartă
te-aşteaptă după ce vei piere
degeaba baţi la astă poartă
n-ai nici o şansă tu la înviere

viu dacă poţi fii până mori
până se stinge numele în tine
altfel n-ai cum să te-nfiori
de-acea sublimă-ntunecime.

Gheorghe Ene era un izvor nesecat de poezie şi necontenită inteligenţă. Ceea ce atingea el cu gândul devenea poezie. Ce gândire limpede avea! Cuvintele se topesc uşor în fata amintirii surâsului său blând şi a ochilor pătrunzători şi senini ca albastrul cerului… Era Gheorghe Ene o fiinţă aleasă? Noi credem că da. Noi toţi prietenii săi, noi, cei ce i-am fost alături, am fost şi suntem încă bogaţi pentru că l-am avut printre noi. De la o vreme încoace însă, geniul fiinţelor alese este din păcate apreciat la adevărata valoare mai mult în cercuri decât pe pământ.

Ioan Florin Răduş

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s